Sari direct la conținut

A murit controversatul miliardar american Charlie Munger, mâna dreaptă a lui Warren Buffett

HotNews.ro
Investitorul miliardar Charlie Munger, Foto: Johannes EISELE / AFP / Profimedia
Investitorul miliardar Charlie Munger, Foto: Johannes EISELE / AFP / Profimedia

Investitorul miliardar Charlie Munger, prietenul şi partenerul de afaceri de lungă durată al lui Warren Buffett, a murit la vârsta de 99 de ani, conform CNN.

Berkshire Hathaway, firma de investiţii unde Munger a fost vicepreşedinte, a transmis, într-un comunicat de presă, că Munger a murit „liniștit” într-un spital din California. Nu a fost precizată cauza decesului.

„Impactul său a depăşit cu mult lumea investiţiilor”

Wall Street a deplâns dispariţia lui Munger, vorbind despre parcursul său uimitor la Berkshire Hathaway.

„Berkshire Hathaway nu ar fi putut fi construită până la statutul său actual fără inspiraţia, înţelepciunea şi participarea lui Charlie”, a transmis directorul general Warren Buffett în comunicat.

„Timp de atâtea decenii, cei doi au condus o putere de investiţii care a îmbunătăţit semnificativ vieţile atâtor oameni… şi, în acest proces, au demonstrat în mod repetat măiestria colaborării, a sinergiilor şi a bunului simţ. RIP, Charlie”, a declarat Mohamed El-Erian, consilierul economic şef al Allianz, într-o postare pe X.

„Impactul său a depăşit cu mult lumea investiţiilor. Oamenii l-au descoperit, crezând că vor învăţa despre modalităţi de a face bani, dar au obţinut mult mai mult”, a declarat Whitney Tilson, investitor şi expert atât în Buffett, cât şi în Munger, pentru CNN.

Munger, care valora 2,7 miliarde de dolari, potrivit Forbes, încă mai comenta pieţele globale în urmă cu câteva săptămâni. El a declarat pentru podcastul Acquired, de exemplu, că decizia lui Buffett de a investi miliarde de dolari în Japonia a fost „o decizie de nerefuzat”.

„Au fost bani îngrozitor de uşor de câştigat. A fost ca şi cum Dumnezeu ar fi deschis pur şi simplu un cufăr şi ar fi turnat bani în el”, a spus Munger, în stilul caracteristic.

Mâna dreaptă a lui Buffett

Charles Thomas Munger s-a născut la 1 ianuarie 1924, în Omaha, Nebraska. Munger a servit în armata americană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce a părăsit Universitatea din Michigan în 1943, la vârsta de 19 ani. După război, Munger a urmat cursurile Facultăţii de Drept de la Harvard, pe care a absolvit-o cu onoruri în 1948 şi s-a mutat în sudul Californiei, unde a practicat dreptul imobiliar.

Munger l-a întâlnit pe Buffett în 1959, la o cină, când Munger se afla în Omaha pentru înmormântarea tatălui său. Munger şi Buffett au legat o prietenie rapidă.

Buffett a declarat pentru CNBC în 2021 că, după prima lor întâlnire, a ştiut că „nu voi mai găsi un alt tip ca acesta ….. Pur şi simplu ne-am înţeles”.

Munger s-a alăturat oficial companiei Berkshire Hathaway ca vicepreşedinte în 1978, iar în cea mai mare parte a carierei sale acolo a fost cunoscut mai ales ca „locotenentul isteţ” al lui Buffett. El era cunoscut pentru replicile sale incisive care îi încântau pe fanii devotaţi ai Berkshire.

„Dacă oamenii nu s-ar înşela atât de des, nu am fi atât de bogaţi”, a spus Munger în timpul unei întâlniri anuale a acţionarilor Berkshire Hathaway din 2015.

Dar spre sfârşitul vieţii sale, Munger a fost adesea pe prima pagină a ziarelor din cauza unor controverse. Munger a vorbit adesea în termeni elogioşi despre guvernul comunist al Chinei, pe care guvernele occidentale l-au criticat pentru încălcarea drepturilor omului.

El a lăudat ţara, în ciuda represiunii împotriva gigantului tehnologic chinez Alibaba, care a fost o investiţie de top a lui Munger la Daily Journal, un editor de ziare şi o firmă de investiţii cu sediul în Los Angeles pe care Munger a condus-o din 1977 până în 2022. (Sursa: News.ro)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro