Ciucă: PNL nu va susţine candidatura lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei dacă rămâne independent
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că Partidul Naţional Liberal nu va susţine o candidatură a lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei dacă acesta alege să intre în cursa electorală ca independent.
„Dacă rămâne independent, PNL nu susţine această candidatură”, a spus liderul liberal, potrivit Agerpres.
El a făcut referire la discuţiile recente.
„Am purtat discuţii cu domnul primar Nicuşor Dan şi am clarificat această situaţie în care domnia sa va voi să candideze la Primăria Capitalei, dar fără susţinerea Partidului Naţional Liberal”, a precizat Ciucă.
Întrebat referitor la nume vizate pentru a candida la alegerile pentru Primăria Generală, preşedintele PNL a afirmat: „Cert este că în momentul de faţă avem nominalizat un preşedinte interimar în persoana domnului Sebastian Burduja şi consider că este foarte important, ca preşedinte de filială, să îşi asume şi candidatura la Primărie”.
- PNL l-a validat pe Sebastian Burduja șef la PNL București
- Nicușor Dan, despre înscrierea în PNL: Strategia mea este de a-mi păstra independenţa
- PSD o reabilitează pe Gabriela Firea / Fostul primar al Capitalei revine la șefia PSD București
- Răspunsul lui Ciolacu întrebat despre o candidatură a lui Robert Negoiță sau Daniel Băluță la Primăria Capitalei / Ce spune despre Gabriela Firea