Sari direct la conținut

Rainews: UE, Von der Leyen: "Un nou pact privind migraţia, solidaritatea nu este unilaterală"​

HotNews.ro
Rainews: UE, Von der Leyen: "Un nou pact privind migraţia, solidaritatea nu este unilaterală"​

”Principalul meu obiectiv politic este depășirea diviziunilor dintre nord și sud, est și vest, țările mici și cele mari”, a declarat viitorul președinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, înainte de întâlnirea bilaterală de la Palatul Chigi cu premierul Giuseppe Conte, adăugând că „o UE unită are nevoie de o Italie puternică și prosperă”, scrie RADOR, citând Rainews.

Von der Leyen – voi propune un nou pact de migrație

„Vreau să propun un nou pact pentru migrație și azil, avem nevoie de o nouă soluție”, a declarat viitorul președinte al Comisiei Europene.

„Ne dorim ca procedurile noastre să fie eficiente, dar și umane în acelaşi timp. Nu este o sarcină ușoară, însă am înțeles cu toții că nu există soluții ușoare. Este necesar să revizuim conceptul de repartizare a sarcinilor. Știm că Italia, Spania şi Grecia sunt expuse din punct de vedere geografic: este esențial să putem garanta solidaritatea, numai că acesta nu este niciodată un proces unilateral”.

„Avem nevoie de inițiative noi, mai ambițioase în ceea ce privește schimbările climatice, aș dori ca Europa să fie primul continent neutru în 2050, un obiectiv foarte ambițios. Timpul este scurt, trebuie să acționăm”. ‘

‘De asemenea, cred că noile tehnologii ecologice au multe aspecte pozitive, ele există, dar trebuie să fim capabili să-i implicăm pe toți în această politică și prin urmare vom încerca să introducem un fond de tranziție ad-hoc, a adăugat Von Leyen.

Conte: „Modificarea Tratatului de la Dublin”

„Este de neconceput ca problema fluxurilor migratorii să rămână pe umerii țărilor de primă sosire așa cum se întâmplă încă”, a declarat şi președintele guvernului italian, Giuseppe Conte, care a indicat apoi lista „priorităților” propuse de Italia şi care este „foarte clară: am apreciat discursul inaugural și sensibilitățile exprimate de noul președinte. Sunt importante impulsul pentru creștere, politicile active ale muncii, în special în rândul tinerilor, și este necesar ca politicile de creştere să fie dozate în mod diferit, ținând cont de zonele defavorizate din care face parte şi sudul Italiei. Este nevoie de o renaştere a sudului şi ne dorim sprijinul deplin al Europei”.

„Revendicăm un portofoliu economic de frunte, deoarece considerăm că un astfel de portofoliu este adecvat ambițiilor și responsabilităților pe care Italia dorește să şi le asume. Suntem dispuşi să propunem și să stabilim profilul unui candidat, pe cât posibil, potrivit pentru competențele și disponibilitatea acestui rol, în interesul Italiei și al întregii Europe”, a declarat premierul la conferinţa de presă comună cu președintele comisiei UE.

„Dorim ca deciziile luate de instituțiile UE să fie percepute de cetățeni ca fiind din ce în ce mai clare, din ce în ce mai transparente. Italia trebuie să valorizeze şi mai mult rolul Parlamentului UE, a conchis preşedintele Consiliului de Miniştri. ​(Traducerea: Cătălina Păunel)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro