Inspecția Judiciară, sesizare privind posibile abateri legate de modul în care DIICOT Craiova a instrumentat dosarul dispariției celor două fete
Inspecţia Judiciară a anunțat vineri că s-a sesizat din oficiu cu privire la posibile abateri disciplinare în legătură cu modul în care DIICOT Craiova a instrumentat dosarul dispariţiei celor două adolescente care ar fi fost ucise de Gheorghe Dincă.
„Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu cu privire la posibile abateri disciplinare în legătură cu modul în care DIICOT – ST Craiova a instrumentat dosarul vizând dispariţia a două persoane. Menţionăm că etapa verificărilor prealabile este o etapă premergătoare cercetării disciplinare, competenţa Inspecţiei Judiciare fiind „de a stabili dacă există indiciile săvârşirii de către magistraţi a unei abateri disciplinare şi de a se pronunţa după caz, în funcţie de rezultatul verificărilor”, a anunțat Inspecția Judiciară.
Procurorii DIICOT, structura centrală, au preluat, joi, dosarul Caracal de la structura Direcției din Craiova, fiind invocate complexitatea cauzei, mediatizarea excesivă şi resursele tehnice şi umane necesare aflării adevărului. „Prin ordonanţă s-a apreciat că, având în vedere complexitatea cauzei, mediatizarea excesivă a acesteia, precum și resursele tehnice logistice și umane necesare aflării adevărului judiciar, preluarea dosarului de la ST Craiova la Structura Centrală a D.I.I.C.O.T. ar contribui la stabilirea corectă a situației de fapt, prin administrarea tuturor probelor necesare și utile cauzei cu respectarea drepturilor procesuale ale părților”, a argumentat DIICOT.
Gheorghe Dincă, bărbatul care le-ar fi ucis pe cele două adolescente de 15 și 18 ani, nu a fost implicat în niciun dosar penal la DIICOT în perioada 2004-2019, nici în Olt și nici în Craiova, a anunțat marți DIICOT. Instituția preciza că în cazul dispariției Luizei procurorii DIICOT Craiova au fost sesizați pentru infracțiunea de trafic de persoane în 5 iunie, la mai bine de o lună de la săvârșirea faptei, deși plângerea penală formulată de către bunicul fetei fusese înregistrată la Postul de Poliție Dioști încă din 15 aprilie.