Sari direct la conținut

Măsură în premieră: Profesorii care au luat sub 5 la titularizare nu mai au dreptul să predea/ Ecaterina Andronescu: Scrie în metodologie!

HotNews.ro
Ecaterina Andronescu, Foto: Captura video
Ecaterina Andronescu, Foto: Captura video

Profesorii care au primit sub nota 5 la proba scrisă de la titularizare nu vor mai fi primiți ca suplinitori. Este vorba de 4.000 de profesori în această situație. Decizia a fost luată de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, care a declarat pentru HotNews.ro că prin astfel de măsuri ar putea crește calitatea predării în învățământul preunivesitar, după model universitar. Ministrul Educației arată că această măsură este prevăzută în metodologia privind organizarea examenului. Ecaterina Andronescu a mai declarat că nici cei 3.960 de profesori care s-au retras din examen nu vor mai fi primiți la catedră. Întrebată dacă nu va crea haos în sistem prin această măsură, Andronescu a răspuns că sunt suficienți profesori care să predea de la toamnă.

”În metodologie scrie că cei care n-au promovat, sau au promovat cu note sub 5, nu intră în învățământ. Scrie în metodologie! În momentul în care eu vreau să intru la titularizare mă duc să încerc marea cu degetul? Adică intru în examen, constat că nu știu nimic și dau lucrarea și mă retrag. De ce să fac eu discriminare între cel care a dat lucrarea pentru că nu a știut subiectul și cel care a stat acolo și a luat 4.50. Și atunci trebuie să aplicăm aceeași unitate de măsură începând din 9 septembrie”, a spus Ecaterina Andronescu.

În total, aproximativ 8.000 de persoane se află în situația de a nu mai primi ore ca suplinitori.

”Dacă Ministerul Educației nu este susținut să ridice puțin ștacheta, eu nu știu dacă mai e ceva de făcut pentru școala asta românească. Nu se poate! 3.960 de candidați s-au retras din concurs. Adică ei sunt șmecheri. Am văzut că nu știu subiectul, mă retrag din concurs că mă duc suplinitor la toamnă. Nu vă supărați, dar nu se poate”, a spus Andronescu.

Ministrul Educației vrea să implementeze sistemul de selecție a profesorilor din universități în învățământul preuniversitar.

”Uitați-vă dumneavostră, Politehnica este o instituție care se clasează prima din România, la fel și Bábes Bolyai. De ce se întâmplă lucrul ăsta? Pentru că au avut exigențe la intrarea în învățământ a profesorilor. Noi niciodată, în Politehnică, nu am coborât sub o medie stabilită de Senat, media anilor de studii. Dacă era cu o sutime n-am coborât, pentru că nu te mai puteai opri după aceea. Și atunci, obținând drept cadre didactice numai șefi de promoție și oamenii din primele rânduri avem perspectivă. Asta trebuie să facem și în învățământul preuniversitar. Nu se poate să fii profesor care să nu fii în stare să treci un examen. Eu când am intrat, deși am fost șefă de promoție, am dat examen de intrare ca asistent. După trei ani am dat examen să intru ca șef de lucrări. De aceea, universitățile au niște standarde pe care nu le depășesc”, a declarat Andronescu.

Întrebată dacă prin această măsură nu vor exista destui profesori pentru sistemul de învățământ preuniversitar, Andronescu a spus că sunt suficienți profesori pentru anul școlar următor.

”Nu mai este cazul acesta, pentru că a scăzut numărul de elevi atât de mult încât nu ne mai punem problema că rămânem fără profesori. Acum există chiar o presiune pentru intrarea în sistem și atunci avem și noi șansa să facem o selecție la intrare foarte bună”, a spus ministrul Educației.

Rezultatele de la Titularizare 2019 arată că mai puțin de jumătate dintre profesorii care au dat examenul de titularizare au obținut note de peste 7, minimum necesar pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Datele de la Ministerul Educației arată că, înainte de contestații, procentul notelor peste 7 obţinute de candidaţii care au participat la proba scrisă este de 46,86%, mai mare decât în 2018 când a fost 47,40%, respectiv 45,73% în 2017. 92 de candidaţi (0,47%) au obţinut nota 10, iar 9.072 de candidaţi (46,39%) au obţinut note între 7 şi 9,99. 19,10% dintre candidați au luat note mai mici de 5. Aceleași date arată că 4.000 de profesori au luat sub 5 la proba scrisă, iar alți 3.960 de profesori au ieșit din examen.

Metodologia privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2019-2020 poate fi consultatăAICI.

Ce prevede metodologia – cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2019-2020.

Art. 61 (1) Posturile didactice/catedrele rămase vacante/rezervate după derularea etapelor de mobilitate anterioare se ocupă cu prioritate de candidaţii care beneficiază de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2019-2020, care au dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ, în baza notei/mediei de repartizare minimum 7 (şapte) obţinute la concursurile naţionale de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunile 2018, 2017, respectiv 2016, 2017, 2016 şi/sau 2015 pentru învăţători/institutori/profesori pentru învăţământ primar, conform prezentei Metodologii, iar ulterior nu au obținut note sub 5 (cinci) la proba scrisă în cadrul următoarelor concursuri de titularizare în specialitatea postului didactic/catedrei solicitat(e).

Citește și:

Ce spune o profesoară despre decizia ca cei care au luat note sub 5 la titularizare să nu mai predea: Eu voi fi nevoită să predau vreo patru materii, pentru că nu vor fi oameni în școli

Rezultate Titularizare 2019. Mai puțin de jumătate dintre profesori au obținut nota 7 / Andronescu: ”​Nu e important procentul de promovare, ci să trimitem în sistem profesori bine pregătiți”

Rezultate titularizare 2019. La București, peste 52% dintre candidați au luat note peste 7

Rezultate titularizare 2019. Ministerul Educației a publicat rezultatele la examen. HARTĂ

Rezultate titularizare 2019. Harta procentelor de promovare pentru fiecare județ în parte/ Cel mai mare procent în Prahova – 58,5, cel mai mic procent în Giurgiu – 26,7%

Lecție de viață. Profesorul nevăzător care a luat 10 la titularizare: „Sper să-i inspir și pe alții”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro