Sesizarea lui Florin Iordache privind completurile specializate: Șefa instanței supreme a cerut suspendarea cauzei. Solicitarea i-a fost respinsă
Președintele instanței supreme, Cristina Tarcea, a solicitat, miercuri, Curții Constituționale, suspendarea cauzei privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate pe corupție, ea motivând schimbarea componenței CCR și faptul că nu există un nou judecător raportor. Solicitarea i-a fost însă respinsă. CCR are din nou pe masă, după cinci amânări, sesizarea vicepreședintelui Camerei Deputaților Florin Iordache. O hotărâre favorabilă l-ar fi putut scăpa pe Liviu Dragnea de condamnarea la trei ani și jumătate de închisoare în procesul angajărilor fictive.
„Pronunțarea în această cauză a fost amânată de patru ori, iar de atunci s-au schimbat multe. Am consultat site-ul CCR și am constatat că prin rezoluția președintelui CCR s-a dispus un nou judecător raportor. Am verificat în această dimineață dosarul și nu am văzut un nou raportor. Dezbaterea are loc pe raportul depus de judecătorul raportor, a probelor din dosar. Eu nu am văzut decât un raport întocmit de un judecător raportor care la ora actuală nu mai este membru al CCR. Nu am văzut nicio rezoluție, de altfel, ca actualul judecător să își însușească raportul fostului judecător”, a afirmat Cristina Tarcea în fața membrilor CCR, potrivit Mediafax.
Ea a invocat ilegalitatea numirii noului judecător raportor, pentru că, potrivit legii, judecătorii raportori votează primii, apoi membrii, iar la final președintele CCR. Prin urmare, președintele CCR nu poate fi judecător raportor, a spus Tarcea.
Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a invocat, de asemenea, schimbarea președintelui Camerei Deputaților. Florin Iordache a fost delegat de Liviu Dragnea, fostul președinte al Camerei Deputaților, pentru a susține cauza.
De asemenea, Tarcea a cerut suspendarea cauzei până la pronunțarea Curții de Justiție a UE, la sesizarea făcută de Înalta Curte și de instanțele din țară: „Atât Înalta Curte de Justiție a UE, cât și instanțele din țară au sesizat Curtea de Justiție a UE. Vă rugăm să suspendați cauza până la pronunțarea Curții de Justiție a UE”.
Cererea acesteia, de suspendare a cauzei, a fost respinsă, a anunțat președintele Curții, Valer Dorneanu.
În acest caz, Florin Iordache a sesizat CCR în luna martie, după ce Liviu Dragnea l-a lăsat pentru o săptămână președinte la Camera Deputaților. În sesizarea depusă la CCR, este invocat un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) pe Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, pe tema completurilor specializate.
Mai exact, Florin Iordache susține în sesizare că toate procesele de corupție din prima instanță de la Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi trebuit judecate de completuri specializate în fapte de corupție. Este invocat articolul 29, alineatul (1) din Legea 78/2000: „Pentru judecarea în prima instanță a infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie completuri specializate”. În fața judecătorilor constituționali, vicepreședintele Camerei Deputaților a susținut că Înalta Curte a refuzat să aplice Legea 78/2000 și să constituie completuri specializate pe corupție, că „a sfidat Parlamentul și a încălcat statul de drept”.
La rândul său, șefa instanței supreme, Cristina Tarcea, a spus că toate completurile au fost specializate în corupție și că instituției i se cere acum „să pună cu mâna” judecătorii. Ea a mai spus că în fiecare an, începând cu 2005, toate completurile de la secția penală au fost specializate în fapte de corupție.
Lipsa completului specializat a fost invocată și de avocații fostului lider al PSD, care ceruseră desființarea sentinței de condamnare din prima instanță și rejudecarea cauzei de către un complet specializat pentru judecarea cauzelor de corupție.
Acum, potrivit avocaților din dosar, o decizie prin care CCR ar constata un conflict de natură constituțională între Parlament și instanța supremă nu ar mai putea fi folosită, nemaiexistând nicio cale de atac a sentinței din 27 mai, când Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe fostul președinte al PSD la închisoare cu executare.