A murit marele cineast italian Franco Zeffirelli
Marele regizor italian Franco Zeffirelli a murit sâmbătă, la vârsta de 96 de ani, la reședința sa din Roma, anunță AFP.
Franco Zeffirelli „s-a stins în pace după o lungă boală, care s-a agravat în ultimele luni”, scrie presa italiană, citând surse din familia regizorului.
Regizor, scenarist, producător, Franco Zeffirelli a semnat peste 20 de lungmetraje în cariera sa, lucrând cu numeroase staruri hollywoodiene, precum Elizabeth Taylor, Richard Burton, Laurence Olivier, Alec Guinness, Faye Dunaway și Jon Voight.
Era adeptul unui cinema al esteticii, studiat după maestrul său Luchino Visconti și inspirat din capodopere ale literaturii engleze și ale operei.
Cel mai cunoscut film al său este „Romeo și Julieta” (1968), o adaptare după Shakespeare, din opera căruia a mai adus pe marile ecrane „Hamlet” (1992, cu Mel Gibson și Glenn Close) și „Femeia îndărătnică” (1967, cu Elizabeth Taylor și Richard Burton), o fidelitate care i-a adus în 2004 titlul de „Sir” în Anglia.
Dincolo de cinema, a pus în scenă circa 30 de piese de teatru și opere.