Sari direct la conținut

Tăriceanu: Pactul trebuie făcut de partide, nu de Iohannis. ALDE are propuneri

HotNews.ro
Tariceanu , Foto: AGERPRES
Tariceanu , Foto: AGERPRES

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, că pactul trebuia făcut în jurul partidelor, nu de către Klaus Iohannis. Liderul ALDE propune astfel o discuție între toate formațiunile politice despre un eventual pact, cu privire la superimunitatea președintelui, dar și despre statul de drept.

Călin Popescu Tăriceanu a precizat că a discutat în ședința de coaliție de joi cu Viorica Dăncilă despre acordul politic național propus de președintele Klaus Iohannis cu privire la consolidarea parcursului european al României, relatează Mediafax.

„Am discutat despre pactul pe care l-a propus președintele. Era normal ca președintele să ne aducă la cunoștință acest lucru la nivelul consultărilor. Nu l-a făcut. Ce pot să remarc este că anul trecut, în 24 octombrie, am lansat ideea unui pact care să vizeze statul de drept și justiția. În ceea ce privește propunerea președintelui, cred că acest pact ar trebui să aibă în vedere un element prealabil, anume să găsim o definiție comună asupra a ceea ce înseamnă statul de drept, pentru că am impresia că unii cred că statul de drept, așa cum credea și președintele Băsescu, înseamnă colaborarea dintre Servicii și Procuratură. Eu cred că statul de drept înseamnă un set de norme, legi, care au drept scop asigurarea principiilor pe care se bazează democrația într-un stat democratic, anume drepturile și libertățile cetățeanului. De aici vorbim la discuția referitoare la conținutul pactului, ca să ne lămurim că nu este o altă formulă prin care președintele încearcă acum, după cinci ani de zile în care nu a mișcat un deget pentru problemele majore ale țării, nu cumva această formulă reprezintă un fel de umbrelă sub care să încerce să ralieze partidele pentru a-și asigura un nou mandat”, a declarat Tăriceanu.

El a afirmat că ALDE are propuneri pentru constituirea unui pact între partidele politice.

„Ar trebui să vorbim inclusiv despre superimunitatea președintelui. O păstrăm sau nu sau o ducem la nivelul la care o au parlamentarii. Sunt multe probleme. Cred că partidele politice ar trebui în mod normal să se așeze la masă și fiecare să vină, dacă au, cu propuneri pentru care să găsim un consens. Aceasta este ideea, să găsim un consens pentru a construi mai departe. Nu putem construi mai departe dacă nu desecretizăm toate protocoalele semnate între SRI, Înalta Curte, DNA și alte instituții. Acesta nu e stat de drept. Văd că președintele a evitat să intre în aceste subiecte foarte delicate. Haideți să fim serioși și să avem o privire de ansamblu, nu să facem un pact cu anumite prevederi selective, numai ceea ce ne convine. Trebuie să avem curajul să abordăm toate problemele spinoase cu care justiția și comunitatea s-au confruntat”, a mai spus Tăriceanu.

Întrebat dacă îi va trimite propunerile privitoare la pact lui Klaus Iohannis, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că pactul vizează doar partidele politice.

„Nu am de ce să îi trimit amendamentele. Cred că această discuție în jurul unui pact trebuie făcută între partidele politice. Nu trebuie să amestecăm. Rolul președintelui nu este de a ne da nouă lecții. Cred că partidele trebuie să se adune și să discute aceste subiecte. Pot să fie cele propuse de președinte, susținute de PNL, și cele pe care le avem noi”, a conchis el.

Reacția lui Tăriceanu vine în contextul în care Klaus Iohannis a anunțat miercuri, după consultările cu liderii partidelor parlamentare pe tema rezultatului referendumului din 26 mai, că invită formațiunile politice să semneze un pact politic pentru consolidarea parcursului european al României.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro