Sari direct la conținut

Fostul primar al Piteștiului, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare

HotNews.ro
Tudor Pendiuc, Foto: Agerpres
Tudor Pendiuc, Foto: Agerpres

Fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc, a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel Pitești la doi ani de închisoare cu suspendare. Fostul edil a fost obligat la muncă în folosul comunității și i-a fost interzis dreptul de a fi ales în următorii trei ani. Decizia este definitivă, scrie Mediafax.

Magistrații Curții de Apel Pitești au admis, joi, apelul formulat de procurori împotriva deciziei de achitare a lui Tudor Pendiuc și Florentin Mircea Braniște.

„Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DNA – Serviciul Teritorial Pitești, împotriva sentinţei penale nr. 293 din data de 28 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 973/109/2017, privind pe inculpaţii Braniște Florentin Mircea și Pendiuc Tudor. Desfiinţează în parte sentinţa şi rejudecând dispune următoarele. Înlătură soluţia de achitare dispusă faţă de inculpaţii Pendiuc Tudor şi Branişte Florentin Mircea (…)condamnă pe inculpatul Pendiuc Tudor la pedeapsa închisorii de 2 ani (…) suspendă executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani ”, se arată în minuta Curții de Apel Pitești.

În plus, magistrații au decis ca timp de trei ani să-i interzică fostului primar din Pitești, Tudor Pendiuc, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

De asemenea, Curtea de Apel Pitești „impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cp, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul următoarelor instituţii: Direcţia de Sănătate Publică Argeş sau Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş”.

Soluția pronunțată de Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie este definitivă.

Inițial, în vara anului trecut, Pendiuc și Braniște au fost achitați de magistrații Tribunalului Argeș.

Pendiuc a fost trimis în judecată, în luna februarie, de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu în legătură cu asfaltarea unui drum. Potrivit unui comunicat al DNA, în acelaşi dosar a mai fost deferit justiţiei, sub acuzaţia de abuz în serviciu, Florentin-Mircea Branişte, la data faptei director al Administraţiei Domeniului Public Piteşti.

„În luna septembrie 2014, inculpatul Branişte Florentin-Mircea, în calitate de director al Administraţiei Domeniului Public Piteşti, la instigarea primarului Pendiuc Tudor, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a dispus în mod abuziv efectuarea unor lucrări de modernizare şi asfaltare pentru un drum aflat în afara domeniului public sau privat al municipiului Piteşti. Suprafaţa de teren respectivă (506,6 metri pătraţi – o parte proprietate privată, o parte a statului) era constituită dintr-o cale de acces neasfaltată până atunci, precum şi dintr-un spaţiu cu vegetaţie aflat în continuarea acestei căi de acces, până la locuinţa unei persoane cu funcţie de conducere în cadrul Primăriei Piteşti”, se precizează în comunicatul DNA.

Conform aceleiaşi surse, ADP Piteşti s-a constituit persoană vătămată şi parte civilă cu suma de 27.747 de lei, care a fost achitată integral de Florentin-Mircea Branişte.

Pensiuc a candidat în iunie 2016 ca independent pentru al şaptelea mandat de primar al municipiului Piteşti, însă a fost învins la limită de fostul viceprimar Cornel Constantin Ionică, reprezentantul PSD.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro