Sari direct la conținut

Turcia acuză Israelul de genocid și se alătură procesului deschis de Africa de Sud la Curtea Internațională de Justiție

HotNews.ro
Recep Tayyip Erdogan și Benjamin Netanyahu, Foto: Handout / AFP / Profimedia
Recep Tayyip Erdogan și Benjamin Netanyahu, Foto: Handout / AFP / Profimedia

Ministrul turc de externe Hakan Fidan a declarat miercuri că Turcia se va alătura procesului de genocid deschis de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internațională de Justiție (CIJ), relatează Reuters.

„La finalizarea documentului juridic la care lucrăm, vom depune declarația de intervenție oficială în fața CIJ cu scopul de a pune în aplicare această decizie politică”, a declarat Fidan într-o conferință de presă comună cu ministrul de externe al Indoneziei, Retno Marsudi, la Ankara.

„Turcia va continua să sprijine poporul palestinian în toate circumstanțele”, a spus el.

CIJ a ordonat Israelului în ianuarie să se abțină de la orice acte care ar putea intra sub incidența Convenției de genocid și să se asigure că trupele sale nu comit acte de genocid împotriva palestinienilor, după ce Africa de Sud a acuzat Israelul de genocid în acțiunile din Gaza.

În ianuarie, președintele turc Tayyip Erdogan a afirmat că Turcia furnizează documente pentru cazul la CIJ

Israelul și aliații săi occidentali au descris acuzația ca nefondată. O decizie finală privind acuzațiile de genocid este așteptată să vină după mulți ani de deliberări.

În plângerea de 84 de pagini pe care a depus-o, Africa de Sud recunoaşte ”greutatea desebită a responsabilităţii” acuzaţiilor sale de genocid împotriva Israelului şi condamnă ”fără echivoc” atacul Hamas de la 7 octombrie.

Însă acţiunile Israelului în Fâşia Gaza sunt menite ”să provoace distrugerea unei părţi substanţiale a grupului naţional, rasial şi etnic palestinian”, acuză ea.

Africa de Sud îl citează în acuzații pe premierul Netanyahu

Africa de Sud face o referire la o declarație a premierului Benjamin Netanyahu, care a spus „amintiți-vă ce v-a făcut Amalek” (referire la cel care în Biblie i-a persecutat pe israeliți) și consideră că soldații israelieni au demonstrat că au înțeles mesajul.

Africa de Sud spune că este clar că invocarea lui Amalek de către prim-ministru este folosită de soldați pentru a justifica uciderea civililor” și pentru a pune în aplicare comanda lui Netanyahu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro