Dragnea, mesaj pentru Dăncilă: Dacă nu vrea să stea cu Guvernul șchiop, e o singură variantă – remaniere prin Parlament
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că președintele Klaus Iohannis va refuza toate propunerile Vioricăi Dăncilă pentru cele trei ministere, iar dacă șeful Executivului nu vrea să stea cu un cabinet șchiop, singura variantă este remanierea prin Parlament, variantă refuzată până acum de Dăncilă.
„Eu îi doresc succes doamnei Dăncilă să aștepte. Nu cred că va primi răspuns de la Iohannis. Eu i-am spus și îi spun, când se va decide să facă prin Parlament, dacă nu vrea să stea cu Guvernul șchiop. E singura variantă după părerea mea. Iohannis nu va accepta niciodată. Poate să vină cu 10 propuneri. O să spună că nu au ținută corespunzătoare”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3, potrivit Mediafax.
Viorica Dăncilă, cea care a refuzat varianta restructurării guvernului în Parlament, a declarat, recent, că așteaptă motivarea președintelui Klaus Iohannis în cazul refuzului celor trei miniștri pentru a vedea care au fost cauzele de legalitate care au stat la baza deciziei.
Propunerile de remaniere, refuzate de președinte, au fost: Eugen Nicolicea în locul lui Tudorel Toader (ministerul Justiţiei), Oana Florea, ministru propus pentru Fonduri Europene în locul Rovanei Plumb şi pe Liviu Brăiloiu, la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în locul Nataliei Intotero. Demisiile Nataliei Intotero şi a Rovanei Plumb au venit ca urmare a candidaturii lor la alegerile europarlamentare, în timp ce în cazul lui Tudorel Toader, PSD a decis retragerea sprijinului politic.
Pe de altă parte, referitor la prezența președintelui Klaus Iohannis la mitingul PNL de la Iași, Dragnea l-a acuzat pe șeful statului că folosește referendumul pentru a susține liberalii, nerespectând legile.
”El nu face nicio campanie pentru referendum. El de fapt a vrut să păcălească lumea. Faptul că folosește mașinile statului în interes personal și politic, asta e infracțiune până la urmă, dar nu cred că e prima, nici ultima pe care o comite Iohannis. Nu respectă legile, Constituția. El ia în batjocură orice. Doar interesul personal primează pentru el. Bineînțeles toți SPP-iștii, lunetiștii să stea ascunși să nu cumva să pățească ceva dictatorul”, a susținut el.