Sari direct la conținut

Bulgaria: 30 de ani de închisoare pentru uciderea ziariste Viktoria Marinova

HotNews.ro
Viktoria Marinova, Foto: Captura YouTube
Viktoria Marinova, Foto: Captura YouTube

Un tânăr bulgar a fost condamnat luni, în primă instanță, la 30 de ani de închisoare pentru violarea și uciderea ziaristei Viktoria Marinova, în octombrie, 2018, a anunțat tribunalul din Ruse, potrivit AFP.

Arestat în Germania, unde fugise după crima din 6 octombrie, Severin Krasimirov, 21 de ani, a recunoscut faptele, evitând astfel închisoarea pe viață.

Acesta urmează să plătească o amendă de 450.000 leva (225.000 euro) familiei victimei.

Potrivit parchetului, este vorba de „o crimă cu motive sexuale fără nicio legătură cu activitățile profesionale ale victimei”. Crima a fost precedată de un „viol brutal”.

În fața tribunalului, acuzatul, în lacrimi, a declarat că regretă „mult” această „greșeală a tinereții”.

Viktoria Marinova a fost atacată „într-un mod deosebit de crud”, potrivit tribunalului, când făcea jogging pe malul Dunării.

Uciderea lui Viktoria Marinova, 30 de ani, prezentatoare la o televiziune locală din Ruse, a provocat o puternică emoție la scară internațională, în condițiile în care se pregătea să lanseze un nou program, în care promitea dezvăluirea de cazuri grave de corupție.

Autoritățile au reproșat presei că a difuzat o „știre falsă”, legând uciderea ziaristei de activitățile sale profesionale.

Cel mai recent raport al ONG-ului Reporteri fără frontiere evocă o „voință afișată a autorităților de a lichida acest dosar prin îngroparea anchetei” legată de uciderea tinerei ziariste.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro