Sari direct la conținut

Liderul socialiştilor flamanzi, obligat să viziteze un memorial al Holocaustului, în urma unor afirmaţii rasiste la adresa romilor

HotNews.ro
Conner Rousseau, Foto: Gb / imago stock&people / Profimedia
Conner Rousseau, Foto: Gb / imago stock&people / Profimedia

Liderul socialiştilor flamanzi, Conner Rousseau, care este vizat din septembrie de o plângere a unei asociaţii a romilor privind afirmaţii rasiste, va trebui să viziteze un memorial al Holocaustului, în cadrul unui acord de împăcare penală pentru a evita un proces.

Responsabilul socialist în vârstă de 31 de ani a făcut personal anunţul, insistând asupra intenţiei sale de a respecta „scrupulos” acordul, relatează vineri agențiile AFP și Agerpres.

El va trebui de asemenea să urmeze o terapie de conştientizare a „impactului cuvintelor”, a consemnat agenţia Belga.

Memorialul pe care îl va vizita, Kazerne Dossin, din Mechelen, a fost folosit în al Doilea Război Mondial pentru adunarea evreilor şi romilor din Belgia în vederea deportării în trenuri către lagărul nazist Auschwitz-Birkenau.

Peste 25.000 de evrei şi 350 de romi au tranzitat acest sit între 1942 şi 1944 şi „doar un mic număr au supravieţuit deportării”, indică muzeul.

Justiţia belgiană a mai impus în trecut vizitarea acestui memorial ca sancţiune pentru afirmaţii rasiste sau antisemite, dar a vizat în general militanţi sau aleşi ai extremei drepte, notează France Presse.

O „greşeală” comisă în stare de ebrietate

La originea scandalului în care este implicat de această dată socialistul Rousseau s-a aflat o seară petrecută în septembrie la un local din oraşul său Saint Nicolas, când, pe fondul consumului de alcool, acesta le-a cerut unor poliţişti să folosească mai frecvent „bastonul” împotriva „romilor şi altor ţigani” acuzaţi că fac murdărie pe străzile oraşului.

Recunoscând o „greşeală” comisă în stare de ebrietate, Conner Rousseau s-a scuzat ulterior pentru aceste afirmaţii, la o conferinţă de presă convocată în octombrie, după audierea sa la poliţie, şi a mărturisit că este „un pic îngrozit” de el însuşi.

Ziarul flamand Het Nieuwsblad a relansat joi polemica, publicând şi alte afirmaţii anti-romi făcute în aceeaşi seară de Rousseau pe când se adresa poliţiştilor.

Partidul său a refuzat să comenteze.

Scandalul a fost mediatizat mai ales în nordul neerlandofon al Belgiei, unde Rousseau este un personaj politic important de când a preluat conducerea partidului socialist flamand, rebotezat Vooruit (Înainte), în 2019.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro