Sari direct la conținut

DOCUMENT Carmen Dan și Florin Iordache au copiat o lege declarată neconstituțională care dădea puteri sporite polițiștilor și au depus-o la Parlament. Soluția găsită pentru protestele de tip 10 august

HotNews.ro
Carmen Dan și Florin Iordache, Foto: AGERPRES
Carmen Dan și Florin Iordache, Foto: AGERPRES

Ministrul de Interne, Carmen Dan, și fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, au depus la Senat o inițiativă legislativă privind organizarea și funcționarea Poliției Române în care au preluat o serie de prevederi controversate, declarate neconstituționale în urma unei sesizări a președintelui Klaus Iohannis. În plus, ei au introdus o prevedere care le permite polițiștilor legitimarea și chiar ducerea la secție a românilor care participă la proteste care nu au aprobare. Nu este exclusă nici folosirea forței fizice pentru asta.

Proiectul de lege semnat de Carmen Dan și Florin Iordache își propune să modifice legea 218/2002 privind de organizarea și funcționarea Poliției Române. Inițiatorii au preluat pasaje dintr-o altă lege mai veche adoptată de Parlament, care dădea puteri sporite polițiștilor și care a fost declarată neconstituțională în ansamblul ei de judecătorii de la CCR.

Mai exact, Klaus Iohannis a contestat la începutul lunii ianuarie Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice. Şeful statului sesiza, printre altele, că poliţistul are dreptul să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanei în situaţia în care „aceasta încalcă dispoziţiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală”. La vremea respectivă preşedintele susţinea că sintagma „motive verosimile” este una neclară, de natură să lipsească norma de precizie şi claritate, contrar Constituţiei. Vezi aici sesizarea.

La două luni de la decizia Curții Constituționale, Carmen Dan și Florin Iordache au copiat însă prevederea și au introdus-o într-un nou proiect de lege depus la Senat pe 21 martie.

Nu este singura însă. Un alt articol din legea declarată neconstituțională la sesizarea lui Iohannis și pus în inițiativa legislativă se referă la faptul că „polițistul este îndreptățit să utilizeze bastoane, tonfe, dispozitive cu substanțe iritant lacrimogene și/sau paralizante, câini de serviciu, scuturi de protecție, căști cu vizor, dispozitive cu electroșocuri, arme neletale cu bile de cauciuc sau alte arme neletale precum și alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viața sau nu produc o vătămare corporală gravă, în scopul împiedicării sau neutralizării acțiunilor violente”.

Șeful statului aprecia, în sesizarea către CCR, că folosirea de către polițist a dispozitivelor cu electroșocuri reprezintă o măsură disproporționată în raport cu scopul său.

O altă prevedere din inițiativa legislativă vine să rezolve problema protestelor neautorizate, care a fost o temă pe care ministrul Carmen Dan, dar și ceilalți lideri ai PSD au insistat, mai ales după protestul din 10 august. Astfel, potrivit proiectului de lege, polițiștii îi pot legitima pe manifestanți.

„Polițistul este îndreptățit să legitimeze și să stabilească identitatea persoanei în situația în care aceasta desfășoară o activitate supusă potrivit legii, unor autorizări, avize sau înregistrări ori este implicată într-o procedură legală, în fața unei autorități sau instituții publice”, se arată în proiectul de lege.

De asemenea, polițistul poate să folosească „forța fizică în scopul înfrângerii rezistenței fizice a persoanei care, fără a folosi violența, se opune ori nu se supune solicitărilor legale ale polițistului”, printre care avertizare persoanelor prin orice mijloace ca să înceteze acțiunile ilegale.

Inițiatorii susțin, în expunerea de motive, că polițiștii consideră că „statul nu oferă suficiente instrumente legale, adecvate, de intervenție și că nu tratează cu suficientă atenție nevoia de a institui măsuri legislative de protecție”.

„Efectivele ministerului Afacerilor Interne sunt angrenate zilnic în misiuni de ordine și siguranță publică, dintre cele mai diverse și cu grade diferite de risc. Deși rezultatele obținute în ultimii ani și sondajele efectuate arată că siguranța cetățeanului a crescut, dinamica fenomenului infracțional rămâne o amenințare permanentă, nu doar la adresa comunității, ci și a organelor de aplicare a legii. În acest context, intervențiile polițienești, atunci când este vizată o comunitate de oameni sau anumite medii sociale, sunt însoțite uneori de amenințări, loviri sau alte violențe, vătămări corporale, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte ori se soldează chiar cu uciderea polițiștilor implicați (…) În rândul acestei categorii profesionale există în continuare îngrijorarea că statul nu oferă suficiente instrumente legale, adecvate, de intervenție și că nu tratează cu suficientă atenție nevoia de a institui măsuri legislative de protecție (uneori chiar fizică)”, se arată în expunerea de motive.

Câteva dintre modificările propuse de Carmen Dan și Florin Iordache:

CONSULTĂ AICI EXPUNEREA DE MOTIVE

CONSULTĂ AICI PROIECTUL DE LEGE INTEGRAL

După articolul 32 se introduc alte 13 noi articole astfel:

Art 32 indice 1:

  • alin 1 Polițistul este îndreptățit să solicite persoanei care face obiectul legitimării să țină mâinile la vedere și, după caz, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat.

Art 32 indice 2 Polițistul este îndreptățit să legitimeze și să stabilească identitatea persoanei în situația în care:

  • e) aceasta desfășoară o activitate supusă potrivit legii, unor autorizări, avize sau înregistrări ori este implicată într-o procedură legală, în fața unei autorități sau instituții publice

Art 32 indice 3:

  • Polițistul este îndreptățit să efectueze controlul corporal al persoanei legitimate și, după caz, al bagajelor sau vehiculului
  • aliniatele 3- 5 prevăd că, controlul corporal se efectuează cu respectarea demnității umane de către o persoană de același sex cu persoana controlată și presupune examinarea externă a corpului, controlul bagajului și a vehiculului persoanei în cauză.
  • aliniatul 6 În situația în care persoana nu dă curs solicitărilor prevăzute la aliniatul 3-5, polițistul poate proceda personal la efectuarea activităților solicitate, inclusiv prin folosirea forței.

Art 32 indice 4:

  • aliniatul 1 Polițistul este îndreptățit să conducă o persoană la secție atunci când:
  • b) din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor ori bunurilor aflate asupra sa creează motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală
  • c ) prin acțiunile sale periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală a sa sau a oricărei alte persoane sau a ordini publice
  • d) luarea unor măsuri legale pe loc ar putea crea un pericol pentru acesta sau pentru ordinea publică

Art 32 indice 10:

  • alin 1 Polițistul este îndreptățit să folosească forța fizică în scopul înfrângerii rezistenței fizice a persoanei care, fără a folosi violența, se opune ori nu se supune solicitărilor legale ale polițistului potrivit art 31 alin 1 lit m)-0) sau referitoare la
  • a) conducerea la sediul poliției sau a altor organe judiciare
  • b) efectuare percheziției potrivit normelor de procedură penală, a controlului corporal și al bagajelor persoanei legitimate precum și a vehiculului utilizat de acesta
  • alin 2 Folosirea forței fizice nu trebuie să aibă ca scop provocarea unor suferințe fizice altele decât cele inerente înfrângerii rezistenței fizice a persoanei
  • alin 3 Polițistul este îndreptățit să utilizeze mijloace adecvate pentru a opri și pătrunde în vehicule sau pentru a pătrunde în orice spații închise în care se află persoana aflată în situațiile prevăzute la alin 1 , în scopul extragerii acesteia.

Art 32 indice 11:

  • alin 1 Polițistul este îndreptățit să utilizeze cătușe sau alte mijloace de imobilizare în scopul împiedicării sau neutralizării acțiunilor violente ale oricărei persoane
  • alin 2 În scopul prevenirii autovătămării persoanei ori apariției unei stări de pericol la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale a polițistului sau a altei persoane, polițistul este îndreptățit să utilizeze mijloacele prevăzute la aliniatul 1

Articolul 32 indice 12

  • Polițistul este îndreptățit să utilizeze bastoane, tonfe, dispozitive cu substanțe iritant lacrimogene și/sau paralizante, câini de serviciu, scuturi de protecție, căști cu vizor, dispozitive cu electroșocuri, arme neletale cu bile de cauciuc sau alte arme neletale precum și alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viața sau nu produc o vătămare corporală gravă, în copul împiedicării sau neutralizării acțiunilor violente atunci când:
  • utilizarea forței fizice nu a fost sau nu este aptă să producă acest rezultat sau
  • aceasta intenționează să săvârșească sau săvârșește acțiuni violente cu obiective, dispozitive, substanțe sau animale ce pot pune în pericol viața și sănătatea sau integritatea corporală a persoanelor.

Proiectul de lege a fost depus la Senat pe 21 martie și nu a primit încă avizele de la Consiliul Legislativ, Consiliul Economic și nu are nici punctul de vedere al Guvernului.

În urma protestelor din 10 august ministrul Carmen Dan și factorii decidenți au fost chemați în Parlament pentru a da explicații. La vremea respectivă Carmen Dan a declarat că este nevoie de schimbarea cadrului legislativ.

„Cred că este necesar să se intervină legislativ, în aşa fel încât să putem aduce în actualitate o lege din 1991. Şi eu, ca ministru, îmi asum acest demers. Sper ca ulterior, odată ce această propunere, iniţiativă legislativă ajunge în Parlament, să dezbatem împreună în aşa fel încât să fie un act care să servească cu totul realităţilor curente. Şi cred că da, trebuie să ne uităm foarte atent pe tot ce înseamnă legislaţie şi să facem demersurile legale în aşa fel încât orice intervenţie şi orice misiune a structurilor statului să nu mai poată fi vreodată pusă sub semnul îndoielii”, a declarat Carmen Dan, la Comisia de apărare a Senatului pe 25 septembrie 2018, potrivit agenției Mediafax.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro