Sari direct la conținut

PressOne: Rectorul Academiei de Poliţie, Adrian Iacob, a plagiat aproape 70% din teza sa de doctorat

HotNews.ro
Adrian Iacob, Foto: academiadepolitie.eu
Adrian Iacob, Foto: academiadepolitie.eu

Rectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, profesorul universitar Adrian Iacob, a plagiat circa 70% din teza de doctorat susținută în 2007 la instituția pe care o conduce astăzi, scrie Emilia Șercan în PressOne.

Adrian Iacob este profesor și rector al Academiei de Poliție, are gradul de chestor de poliție, este membru titular al Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN) și vicepreședinte al Comisiei de Științe Militare, Informații și Ordine Publică din CNATDCU – organismul abilitat, printre altele, să verifice sesizările de plagiat în tezele de doctorat.

Teza cu care Adrian Iacob a obținut titlul de doctor în 2007 se intitulează „Criminalitatea organizată și cooperarea polițienească între state”. Lucrarea are 277 de pagini, fără bibliografie. A fost publicată în volum tot în 2007, la editura Sitech din Craiova, dar sub titlul „Lupta împotriva criminalității organizate”. Coordonator de doctorat i-a fost profesorul Costică Voicu, care în 2007 deţinea funcția pe care o ocupă azi Adrian Iacob: rector al Academiei de Poliție.

Lucrarea este o înșiruire de paragrafe, pasaje sau pagini copiate din alți autori. La fel ca alte persoane care au plagiat în tezele de doctorat, Adrian Iacob a copiat inclusiv notele de subsol indicate în textele originale. Mai mult, el a preluat chiar și grafia din textele originale – cuvinte și propoziții îngroșate, publicate cu italice sau subliniate, dar și alte însemne. Un alt amănunt care atrage atenția: 50 dintre cei 63 de autori străini trecuți în bibliografie sunt puși „din burtă”, ei nefiind menționați în cuprinsul lucrării.

În teza rectorului Adrian Iacob există mai multe situații în care el face trimitere către sursele de unde a plagiat, însă fără a marca prin ghilimele conținutul copiat. Ba, mai mult, în unele situații a indicat eronat paginile originale, pentru a masca faptul că a copiat. Inclusiv Introducerea tezei este plagiată de la paginile 11-12 ale volumului „Globalizarea traficului de copii”, coordonat de Ion Chipăilă și apărut în 2006 la editura Sitech din Craiova – volum care ridică, la rândul său, suspiciuni certe de plagiat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro