Tot mai multe țări suspendă zborurile avioanelor Boeing 737 MAX, după catastrofa din Etiopia
Marea Britanie, Singapore și Australia sunt ultimele națiuni ce suspendă zborul aeronavelor Boeing 737 MAX, marți, în timp ce identificarea celor 157 de victime ale accidentului Ethiopian Airlines stagnează, iar înregistrările din cutiile negre încă nu au relevat cauza accidentului, scrie Reuters.
UPDATE Franța și Germania au anunțat și ele închiderea spațiului aerian pentru avioanele Boeing 737 Max 8
Etiopian Airlines 302 s-a prăbușit, duminică, într-un câmp, imediat după ce decolase de pe aeroportul din Addis Abeba. Este posibil să dureze săptămâni sau chiar luni înainte ca toate victimele să poată fi identificate.
Statele Unite au spus că avioanele sunt sigure, iar Boeing a declarat că, pe baza informațiilor pe care le are până acum, nu este nevoie să emită noi îndrumări operatorilor de pe 737 MAX.
Dar autoritățile din Singapore, Australia, Malaezia și Oman – după China, Indonezia și alte țări – au anunțat marți că suspendarea temporară a aeronavelor Boeing 737 MAX este necesară pentru a putea fi efectuat un control în ceea ce privește siguranța.
Anxietatea este prezentă și în rândul călătorilor, care s-au grăbit să afle de pe social media dacă au rezervat zoburi cu avioane 737 MAX – același model implicat în accidentul Lion Air din Indonezia. Un alt Boeing de același tip s-a prăbușit în octombrie, când și-au pierdut viața 189 de persoane.
Atâta timp cât înregistrările sunt nedeteriorate, cauza accidentului ar putea fi identificată rapid, deși durează de obicei un an pentru a finaliza o investigație.
Aproape 40% dintre cele 371 de avioane Boeing 737 MAX la nivel global sunt blocate la sol, potrivit publicației Flightglobal. Dintre acestea 97 sunt în China.
Administrația federală a aviației din SUA (FAA) a emis, luni, o notificare de menținere a navigabilității pentru modelul 737 MAX și a detaliat o serie de modificări de proiectare impuse de Boeing ca răspuns la accidentul din Indonezia.
Boeing a publicat o declarație, declarând că a lucrat cu FAA în urma accidentului Lion Air pentru a dezvolta îmbunătățiri ale software-ului de control al zborului, care va fi implementat în cadrul flotei 737 MAX în următoarele săptămâni.
Noua varianta MAX 8, cea mai bine vândută aeronavă de pasageri din lume, are proiectate motoare mai mari, ce urmează a folosi mai puțin combustibil. În acest moment sunt 4.661 de comenzi.
Brazilia a suspendat temporar 8 zboruri, la fel ca și compania aeriană de stat Aerolineas Argentinas din Argentina și Aeromexico din Mexic.
Transportatorul de stat din Coreea de Sud, Eastar Jet, a anunțat că va reține la sol cele două aeronave 737 MAX începând de miercuri.
Autoritatea de reglementare din India a comandat controale suplimentare a avioanelor 737 MAX 8 care operează în țară.
Mass-media din Vietnam a raportat că autoritatea de reglementare a aviației nu va elibera licențe companiilor aeriene locale pentru a opera motorul 737 MAX până când se va determina cauza accidentului etiopian.
Totuși, marile companii aeriene din America de Nord și Orientul Mijlociu continuă să folosească 737 MAX, deși ministrul canadian al transporturilor, Marc Garneau, a declarat că nu va ezita să acționeze odată ce cauza accidentului este cunoscută.
Southwest Airlines Co, care operează cea mai mare flotă de 737 MAX 8s, a declarat că a rămas încrezător în siguranța tuturor avioanelor Boeing, chiar dacă a cerut informații de la clienți.