Sari direct la conținut

LIVE Război în Israel: Hamas se oferă să elibereze 70 de ostatici în schimbul unui armistițiu de 5 zile / Hamas „a pierdut controlul asupra Gaza” / Biden face apel la „acțiuni mai puțin intruzive” din partea Israelului / Armata israeliană spune că a ucis 21 de agenți Hamas care au deschis focul lângă un spital din Gaza

HotNews.ro
Fâșia Gaza, văzută de la granița cu Israelul, Foto: FADEL SENNA / AFP / Profimedia Images
Fâșia Gaza, văzută de la granița cu Israelul, Foto: FADEL SENNA / AFP / Profimedia Images

Cel mai mare spital din Gaza a încetat să mai funcționeze, iar numărul deceselor în rândul pacienților este în creștere, a declarat șeful OMS, în timp Israelul continuă furibund asaltul asupra enclavei palestinene controlate de Hamas. Spitalele din nordul Fâșiei Gaza, inclusiv complexul al-Shifa, sunt sub blocada forțelor israeliene și abia reușesc să îi îngrijească pe cei din interior, iar personalul medical spune că trei nou-născuți au murit, iar mulți alții sunt în pericol din cauza întreruperilor de energie electrică pe fondul luptelor intense din apropiere. Israelul afirmă că îi vânează pe teroriștii Hamas și că grupul are centre de comandă sub și în apropierea spitalelor.

SINTEZA ZILEI:

  • Armata Israelului: Centrul de comandă al Hamas a fost găsit sub spitalul de copii din Gaza; este posibil ca ostaticii să fi fost ținuți acolo
  • Hamas se oferă să elibereze 70 de ostatici în schimbul unui armistițiu de cinci zile
  • Biden face apel la „acțiuni mai puțin intruzive” din partea Israelului. Joe Biden a cerut luni Israelului să protejeze principalul spital din Gaza, în apropierea căruia au loc lupte între armata israeliană și luptătorii Hamas, potrivit AFP.
  • Hamas „a pierdut controlul asupra Gaza”, afirmă ministrul israelian al apărării
  • Președintele brazilian Lula a acuzat luni Israelul că „ucide oameni nevinovați fără niciun criteriu” în Fâșia Gaza, calificând răspunsul statului evreu ca fiind „la fel de grav” ca și atacurile Hamas, potrivit AFP.
  • Premierul Benjamin Netanyahu a anunțat luni o intensificare a atacurilor împotriva Hamas, promițând că Israelul va duce „războiul până la capăt”
  • Franța și Irlanda fac apel la un „proces politic reînnoit” pentru a pune capăt violențelor din Gaza
  • Un jurnalist de la Al-Jazeera a fost rănit ușor luni de focuri de armă israeliene, potrivit canalului qatariot și unui oficial local, în timp ce acoperea bombardamentele din sudul Libanului împreună cu alți corespondenți de presă, potrivit AFP.

Războiul Israel-Hamas – toate informațiile din ziua a 39-a sunt LIVE pe HotNews.ro:

01:14Sute de activiști evrei și aliații lor protestează la consulatul israelian din Chicago pentru încetarea focului

Demonstranții au blocat intrarea în consulat și au cerut sprijinul SUA pentru încetarea focului în Gaza

Consulatul din Chicago se află într-o clădire conectată la Ogilvie Transportation Center – o importantă stație de tren de navetiști, potrivit Sky News. Mai mult de 100 de protestatari care au blocat scările rulante care duceau la consulat au fost arestați și escortați în afara clădirii

00:45În timpul unei vizite la Casa Albă, luni, președintele indonezian Joko Widodo l-a îndemnat pe omologul său american, Joe Biden, să „facă mai mult pentru a pune capăt atrocităților” din Gaza și pentru a stabili o încetare a focului între Israel și Hamas, potrivit AFP.

„Indonezia face apel la Statele Unite să facă mai mult pentru a pune capăt atrocităților din Gaza. O încetare a focului este esențială pentru binele umanității”, a declarat Joko Widodo în timpul întâlnirii sale cu Joe Biden în Biroul Oval.

Hamas se oferă să elibereze 70 de ostatici în schimbul unui armistițiu de cinci zile

00:20Pentru Lula, răspunsul Israelului este „la fel de grav” ca și atacul Hamas

Președintele brazilian Lula a acuzat luni Israelul că „ucide oameni nevinovați fără niciun criteriu” în Fâșia Gaza, calificând răspunsul statului evreu ca fiind „la fel de grav” ca și atacurile Hamas, potrivit AFP.

„După actele de terorism comise de Hamas, consecințele, soluția Israelului s-a dovedit a fi la fel de gravă ca cea a Hamas. Ei ucid oameni nevinovați fără niciun criteriu”, a declarat Luiz Inacio Lula da Silva în cadrul unei ceremonii oficiale la Brasilia.

23:35Armata Israelului: Centrul de comandă al Hamas a fost găsit sub spitalul de copii din Gaza; este posibil ca ostaticii să fi fost ținuți acolo

Arme găsite de forțele armate israeliene într-un centru de comandă al Hamas sub spitalul Rantisi din Gaza City, într-o fotografie publicată de armată luni, potrivit Times of Israel.

Purtătorul de cuvânt al Forțele de apărare israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, a declarat că unitatea de comando de elită Shayetet 13 a Marinei și Brigada blindată 401 au efectuat un raid la Spitalul Rantisi din orașul Gaza, care tratează copii, unde se aflau agenți Hamas.

22:37Hamas se oferă să elibereze 70 de ostatici în schimbul unui armistițiu de cinci zile

Aripa armată a grupării militante palestiniene Hamas a declarat că le-a spus mediatorilor din Qatar că grupul este gata să elibereze până la 70 de femei și copii reținuți în Gaza în schimbul unui armistițiu de cinci zile, potrivit Sky News.

„Armistițiul ar trebui să includă o încetare completă a focului și să permită acordarea de ajutor și asistență umanitară peste tot în Fâșia Gaza”, a declarat Abu Ubaida, purtătorul de cuvânt al aripei armate a Hamas, Brigăzile Alqassam, într-o înregistrare audio publicată pe canalul Telegram al grupului.

El a continuat acuzând Israelul că „tergiversează și se sustrage” de la plata prețului acordului.

Ostilitățile dintre Liban și Israel escaladează

22:09Biden face apel la „acțiuni mai puțin intruzive” din partea Israelului

Joe Biden a cerut luni Israelului să protejeze principalul spital din Gaza, în apropierea căruia au loc lupte între armata israeliană și luptătorii Hamas, potrivit AFP.

„Sper și mă aștept la acțiuni mai puțin intruzive asupra spitalului”, a declarat președintele american la Casa Albă, întrebat de reporteri dacă a discutat cu liderii israelieni despre acest subiect. „Spitalul trebuie să fie protejat”, a adăugat el.

21:52Un jurnalist de la Al-Jazeera a fost rănit ușor luni de focuri de armă israeliene, potrivit canalului qatariot și unui oficial local, în timp ce acoperea bombardamentele din sudul Libanului împreună cu alți corespondenți de presă, potrivit AFP.

Acest bombardament intervine la o lună și jumătate după moartea unui jurnalist Reuters, Issam Abdallah, într-un bombardament similar în care au fost răniți alți șase jurnaliști – doi de la AFP, doi de la Reuters și doi de la canalul qatariot Al-Jazeera.

Jurnaliștii de la o duzină de instituții media, printre care și libanezi, se aflau în vizită în satul de frontieră Yaroun, vizat de bombardamente israeliene.

21:37Premierul Benjamin Netanyahu a anunțat luni o intensificare a atacurilor împotriva Hamas, promițând că Israelul va duce „războiul până la capăt”

”Aceasta nu este nici o operațiune”, nici o „rundă”, ci un război până la capăt. Este important pentru mine ca voi să știți acest lucru. Nu este vorba de vorbe în vânt, ci din inimă și din minte. Dacă nu îi terminăm, se vor întoarce”, le-a spus Netanyahu soldaților din Batalionul Caracal al Israelului în timpul unei vizite, potrivit CNN.

Netanyahu a refuzat duminică să răspundă dacă își va asuma responsabilitatea pentru că nu a reușit să prevină atacul din 7 octombrie asupra Israelului, spunând că va fi timp pentru astfel de întrebări „dificile” după ce războiul se va încheia.

21:18Franța și Irlanda fac apel la un „proces politic reînnoit” pentru a pune capăt violențelor din Gaza

Premierul irlandez Leo Varadkar și premierul francez Elisabeth Borne au făcut apel la un „proces politic reînnoit” pentru a pune capăt conflictului din Gaza.

Chestiunile internaționale s-au numărat printre subiectele discutate de lider în timpul unei întâlniri bilaterale care a avut loc astăzi la Dublin.

Vorbind presei în cadrul unei conferințe de presă comune după întâlnirea bilaterală de la Dublin, Varadkar a declarat: „Am discutat despre criza umanitară tot mai gravă din Gaza. Avem nevoie urgentă de o încetare a focului care să permită alimentarea cu provizii de care avem nevoie cu disperare și care să permită deținătorilor de pașapoarte UE – care doresc – să plece în siguranță”, potrivit Sky News.

Numărul persoanelor ucise în Gaza crește la 11.240, dintre care 4.630 de copii

20:58Ostilitățile dintre Liban și Israel escaladează pe fondul temerilor că conflictul s-ar putea extinde

Un război al cuvintelor alimentează acum îngrijorările legate de o extindere a conflictului dintre Israel și grupul libanez Hezbollah, susținut de Iran.

Loviturile israeliene au ucis astăzi două persoane în sudul Libanului, potrivit unei organizații de prim-ajutor afiliată la Mișcarea Amal, aliată cu Hezbollah, potrivit Sky News.

Iar de partea israeliană, un atac cu rachete al Hezbollah a rănit ieri mai mulți muncitori de la Israel Electric Company, iar unul dintre ei a murit astăzi din cauza rănilor, a declarat firma.

20:32Hamas „a pierdut controlul asupra Gaza”, afirmă ministrul israelian al apărării

Ministrul apărării, Yoav Gallant, afirmă că Hamas a pierdut controlul asupra Fâșiei Gaza, în timp ce Forțele armate israeliene acționează pentru a captura complet orașul Gaza, potrivit Times of israel.

„Nu există nicio forță a Hamas capabilă să oprească IDF. IDF avansează în fiecare punct. Organizația Hamas a pierdut controlul asupra Fâșiei Gaza. Teroriștii fug spre sud. Civilii jefuiesc bazele Hamas. Ei nu mai au încredere în guvern”, spune Gallant, după o evaluare a luptelor.

20:12 Numărul persoanelor ucise în Gaza crește la 11.240, dintre care 4.630 de copii- date Hamas

Numărul total al palestinienilor uciși în Fâșia Gaza a crescut la 11.240 în cursul zilei de astăzi, a anunțat Ministerul Sănătății condus de Hamas în enclava asediată de Israel.

Bilanțul de la 7 octombrie include 4.630 de copii și 3.130 de femei, potrivit purtătorului de cuvânt al autorității.

19:41Atac la o conferință despre Palestina: un activist de extremă dreapta va fi judecat

Câteva zeci de indivizi de extremă dreapta au încercat să spargă sâmbătă seara ușa unei clădiri care găzduia o conferință organizată de colectivul Palestina 69 în Vieux-Lyon, folosind artificii și bare de fier, potrivit mai multor martori.

„Șapte persoane au fost rănite” în timpul violențelor, a adăugat dl Jacquet, corectând un raport inițial care vorbea de trei răniți ușori.

Un activist de extremă dreapta a fost adus luni în fața unui judecător în cadrul anchetei privind atacul comis sâmbătă seară la Lyon, în incinta unei conferințe despre Palestina, soldat cu șapte răniți, potrivit parchetului, citat de AFP.

Suspectul a fost arestat „în apropierea evenimentelor”, în posesia fiind găsite „o bâtă de baseball din lemn, o rozetă de alamă” și „ legături din cablu”, potrivit procurorului general din Lyon, Nicolas Jacquet. El a fost dus luni în fața instanței de judecată în cadrul unei anchete judiciare pentru violență agravată și distrugere, iar parchetul a cerut arestarea preventivă a acestuia.

Israelul recunoaște că presiunea internațională este în creștere pentru o încetare a focului

19:30 Scafandrii armatei israeliene au găsit şi distrus arme lăsate pe fundul mării de membrii Hamas

IDF publică imagini cu unitatea de misiuni subacvatice a Marinei Militare – cunoscută sub acronimul ebraic YALTAM – recuperând arme lăsate în mare de membrii Hamas în urma atacului din 7 octombrie şi a altor atacuri de atunci.

19:17Ministrul de Externe al Israelului, Eli Cohen, a recunoscut, luni, presiunea internațională în creștere pentru o încetare a focului, scrie The Guardian.

„Din punct de vedere politic, recunoaștem că Israelul a fost supus mai multor presiuni. Presiunea nu este foarte mare, dar este în creștere”, a afirmat oficialul israelian într-un briefing.

El a estimat că Israelul are o „fereastră diplomatică” între două și trei săptămâni înainte ca presiunea asupra țării să înceapă să crească serios.

18:31Săptămânile de ostilități de-a lungul și peste granița dintre Israel și Liban, țară din care operează organizația teroristă Hezbollah, provoacă îngrijorări privind escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu în contextul în care numărul loviturilor și al victimelor crește de ambele părți.

17:43Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, a anunțat că în această săptămână va merge în Israel, Palestina, Bahrein, Arabia Saudită, Qatar şi Iordania pentru a discuta despre accesul şi asistenţa umanitară şi despre chestiuni politice cu lideri regionali.

„Avem nevoie de o perspectivă politică către soluţia celor două state. Aceasta poate fi realizată numai prin dialog”, a scris Borrell pe X.

Ell a insistat pe necesitatea unor pauza umanitare „imediate” în conflictul din Fâşia Gaza, pentru a garanta transportul ajutorului indispensabil, în special al carburantului pentru funcţionarea spitalelor.

Netanyahu avertizează Hezbollah că „se joacă cu focul”

17:04Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat luni gruparea teroristă libaneză Hezbollah, pe fondul escaladării tensiunilor din nord, că „se joacă cu focul”.

„Sunt cei care cred că își pot extinde atacurile împotriva trupelor noastre și împotriva civililor. Asta înseamnă să te joci cu focul. Focul va fi întâmpinat cu foc mult mai puternic. Ei nu trebuie să ne încerce, pentru că am arătat doar o mică parte din puterea noastră. Vom face rău celor care ne fac rău”, a spus Netanyahu, fără a menționa în mod explicit Hezbollah, conform The Times of Israel.

16:58Șeful Departamentului de pediatrie al Spitalului al-Shifa din Gaza, dr. Mohamed Tabasha, a declarat pentru Reuters că în ultima zi au murit trei din cei 39 de bebeluși internați.

„Ieri am avut 39 de bebeluși si astăzi au devenit 36. Nu pot spune cât pot rezista. Pot pierde încă doi copii azi sau într-o oră. Nu m-am așteptat în viața mea să pun 39 de bebeluși unul lângă altul pe pat, fiecare cu o boală diferită, și în această lipsă acută de personal medical, de lapte”, a declarat medicul pentru Reuters.

Potrivit acestuia, bebelușii stau în frig, iar în absența măsurilor de control al infecțiilor ei își transmit virusurile unul altuia și nu au imunitate.

16:30Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au publicat luni imagini cu scafandri care recupereză de pe fundul mării, în apropierea Fîșiei Gaza, arme și muniție lăsate de teroriștii Hamas după atacul lansat în 7 octombrie asupra Israelului, scrie The Times of Israel.

IDF susține că a ucis 21 de agenți Hamas care au deschis focul lângă spitalul Al-Quds din Gaza

15:53Armata Israelului (IDF) spune că trupele sale au ucis membrii unei celule teroriste care a deschis focul asupra forțelor israeliene lângă Spitalul Al-Quds din orașul Gaza, scrie Times of Israel.

Potrivit IDF, celula a deschis focul asupra trupelor Brigăzii 188 blindate cu arme ușoare și RPG-uri, în timp ce era „infiltrată într-un grup de civili la intrarea în spital”.

IDF susține că trupele sale, cu sprijin aerian, au ripostat și au ucis 21 dintre agenții Hamas.

Armata israeliană susține că în schimul de focuri o parte din civili au fost văzuți părăsind spitalul, în timp ce unii dintre agenții Hamas au ieșit din clădirile adiacente și s-au ascuns printre civili pentru a ataca forțele israeliene. După ce au tras în trupele israeliene, agenții au fugit înapoi în spital, afirmă IDF.

„Acest incident este un alt exemplu al abuzului continuu al Hamas asupra structurilor civile, inclusiv a spitalelor, pentru a efectua atacuri”, adaugă IDF, care publică și imagini.

15:39 Depozitul de combustibil al Agenției ONU pentru refugiați palestinieni din Gaza s-a golit, iar în câteva zile UNRWA nu va mai putea să realimenteze spitalele, să elimine apele uzate și să furnizeze apă potabilă, a declarat luni șeful acesteia.

UNRWA găzduiește aproape 800.000 de persoane, adică aproximativ jumătate din numărul locuitorilor din Gaza care și-au părăsit casele de când a început campania militară israeliană, în urmă cu mai bine de o lună.

Șeful agenției, comisarul general Philippe Lazzarini, a declarat luni că UNRWA a golit încet-încet depozitul de combustibil de la granița israeliană care conținea rezerve strategice: „Acum este gol”. O solicitare adresată armatei israeliene de a-l reumple a rămas fără răspuns, a adăugat el.

15:16 Societatea Semiluna Roșie Palestiniană (PRCS) a raportat luni „focuri de armă intense” în apropierea spitalului Al-Quds din orașul Gaza.

„Tiruri intense de armă continuă în apropierea Spitalului Al-Quds din zona Tel Al-Hawa din orașul Gaza, iar în zonă se aud zgomote de bombardamente și explozii violente”, a afirmat PRCS într-o postare pe X.

Încercările de a evacua personalul și pacienții din spital au fost zădărnicite luni, când un convoi de vehicule PRCS, însoțit de Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR), a fost oprit în guvernoratul Al-Wusta din centrul Gaza după ce a pornit din sudul Gaza, a precizat PRCS.

„Convoiul așteaptă în continuare ca situația să se liniștească în zona din jurul spitalului pentru a putea ajunge la acesta și a începe procesul de evacuare”, a adăugat PRCS. (CNN)

15:11Forțele de Apărare ale Israelului spun că au lansat lovituri asupra unor obiective Hezbollah din sudul Libanului, fiind vizate depozite de arme și un centru de comandă, ca răspuns la atacurile cu rachete lansate asupra nordului Israelului, conform Times of Israel.

Israelul spune că a efectuat 4.300 de lovituri contra Hamas până acum

13:58Ahmed al-Mokhallalati, medic la spitalul al-Shifa din Gaza, a declarat pentru Reuters că unitatea medicală este „în colaps total”.

„Tancurile sunt în fața spitalului. Suntem în blocaj total. Este o zonă total civilă. Doar spital, pacienți, medici și alți civili care stau în spital. Cineva ar trebui să oprească asta. Au bombardat rezervoarele (de apă), au bombardat puțurile de apă, au bombardat și pompa de oxigen. Au bombardat totul în spital. Deci, cu greu supraviețuim. Spunem tuturor că spitalul nu mai este un loc sigur pentru tratarea pacienților. Facem rău pacienților ținându-i aici”, a declarat telefonic medicul, care a susținut că se află în interiorul spitalului.

12:47Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) spun că de la începutul ofensivei Israelului în Fâșia Gaza au fost lansate aproximativ 4.300 de atacuri asupra Hamas:

„Avioanele și forțele terestre au efectuat 4.300 de lovituri, au lovit sute de posturi de lansare de rachete antitanc, aproximativ 300 de puțuri de tunel, aproximativ 3.000 de locuri de infrastructură teroristă, inclusiv peste 100 de structuri echipate cu explozibili și sute de centre de comandă și control Hamas”.

12:17 O rachetă ghidată antitanc a fost trasă din Liban într-o zonă din apropierea comunității de nord Netu’a, spun Forțele de Apărare Israelului, citate de Times of Israel.

11:45Haaretz scrie că locuitorii din opt orașe israeliene din Galileea Superioară au primit instrucțiuni să intre în zonele protejate până la o nouă notificare. Toate drumurile din zonă au fost închise.

Ministrul de Externe al Belgiei: Situația din Gaza este intolerabilă

11:04Ministrul de Externe al Belgiei, Hadja Lahbib, descrie drept „intolerabilă” situația din Gaza.

„Nivelul de suferință la care asistăm până acum în Gaza este intolerabil. Voi cere să depunem toate eforturile diplomatice posibile pentru a pune capăt. Pentru Belgia este esențial să se obțină o încetare a focului umanitar și respectarea Dreptului internațional. Alături de mai multe țări europene, am decis să creștem ajutorul nostru umanitar. Dar fără deschiderea de noi puncte de acces în Gaza, este evident că acest ajutor nu poate fi o intervenție”, a declarat oficialul Belgian înaintea summitului UE.

10:58Ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a avertizat, luni, înaintea summitului UE de la Bruxelles, că este vital ca „situația umanitară catastrofală din Gaza să poată fi controlată, iar amenințarea permanentă la adresa Israelului din partea Hamas și a actorilor teroriști să fie oprită, astfel încât Israelul și poporul său să poată trăi în siguranță și pace, la fel ca palestinienii”.

„Deoarece suferința este imensă în Gaza în acest moment, nu ajută să acționăm la impuls. Realitatea amară este că nu putem face progrese decât în ​​cei mai mici pași. Și de aceea trebuie să ne gândim la acești pași mici în fiecare minut al fiecărei zile, non-stop, pentru a vedea cum putem realiza acest lucru împreună. Este clar că, în perspectiva viitorului, acest lucru poate fi realizat doar în cadrul unei soluții cu două state. Chiar dacă pare departe, discuția despre aceasta, orizontul politic, este mai importantă ca niciodată în aceste zile, în această situație aproape incredibilă în care atât de mulți oameni își pierd în prezent speranța, pentru a menține speranța vie”, a spus Annalena Baerbock, conform The Guardian.

10:17Cele 27 de state membre UE au cerut „pauze umanitare imediate” pentru a permite asistența umanitară în Gaza, a declarat șeful diplomației UE, Josep Borrell, luni, înaintea summitul UE de la Bruxelles, conform The Guardian.

„Aceste 27 de state membre au cerut pauze umanitare imediate, adică la plural, nu unice, ci mai multe. Obiectivul este să fie stabilite pauze imediate și coridoare umanitare pentru a putea fi abordată situația îngrozitoare. Ieri, miniștrii au cerut pauze imediate, aceasta este poziția comună a celor 27”.

09:31 Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a lăsat luni deschisă posibilitatea unor noi lovituri asupra grupărilor care au legătură cu Iranul dacă atacurile împotriva forțelor americane din Irak și Siria nu încetează.

Declarația a venit la câteva ore după ce, duminică noapte, armata americană a efectuat al treilea atac aerian în tot atâtea săptămâni asupra unor ținte din Siria, care a vizat un centru de antrenament în apropierea orașului Albu Kamal și un adăpost în apropierea orașului Mayadeen.

Loviturile au avut loc după cel puțin 40 de atacuri împotriva trupelor americane și de coaliție din Irak și Siria de către grupări susținute de Iran în ultimele săptămâni.

Cel puțin 45 de soldați americani au suferit leziuni cerebrale traumatice sau răni minore.

„Aceste atacuri trebuie să înceteze, iar dacă nu se opresc, atunci nu vom ezita să facem ceea ce este necesar, din nou, pentru a proteja trupele”, a declarat Austin în cadrul unei conferințe de presă la Seul.

Israelul a livrat combustibil spitalului, medicii spun că e prea puțin

09:26 Armata israeliană (IDF) afirmă că în ultimele 24 de ore a livrat 300 de litri de combustibil la ușa Spitalului Shifa, dar acesta a rămas neatins după ce Hamas a amenințat personalul spitalului.”

„IDF face tot ce poate pentru a atenua prejudiciile provocate civililor din Gaza și pentru a spori ajutorul umanitar. Războiul nostru este cu Hamas – nu cu locuitorii din Gaza”, afirmă armata israeliană pe X.

09:00Două spitale majore din nordul Gazei nu mai primesc noi pacienți pe fondul atacurilor aeriene israeliene și a luptelor grele în jurul ambelor unități, deoarece personalul medical a rămas fără oxigen, provizii medicale sau combustibil pentru alimentarea incubatoarelor. Lupte intense continuă în jurul celui mai mare spital din Gaza, al-Shifa , și al unei alte unități spitalicești , al-Quds, în timp ce Israelul continuă ofensiva împotriva Hamas.

08:42Soldații israelieni au percheziționat casa unui lider înalt al Jihadului Islamic de la marginea taberei de refugiați Shati din Gaza și au descoperit un depozit de arme în camera copiilor. În timpul operațiunii din zonă, forțele s-au concentrat pe localizarea infrastructurii teroriste și confiscarea explozibililor, armelor și echipamentelor de luptă plasate în instituții civile centrale, cum ar fi școli, universități și moschei.

07:34 Chirurgul-șef al spitalului Al-Shifa a spus că cei 300 de litri de combustibil oferiți de Israel ar furniza energie pentru doar o jumătate de oră. „[Cei 300 de litri] nu înseamnă nimic. Acest lucru va funcționa generatorul nostru doar pentru o jumătate de oră.”

Dr. Abu Saada, a spus că Al-Shifa folosește de obicei 24.000 de litri de combustibil pe zi pentru a-și funcționa generatoarele. Chiar și cu un singur generator în funcțiune, spitalul necesită încă 9.000 până la 10.000 de litri, spune el. Lipsa energiei electrice a făcut ca spitalul să nu poată face dializa renală timp de două zile celor 45 de pacienți ai săi.

Guvernul israelian poate închide radiodifuzorii străini

07:07Președintele Indoneziei, care găzduiește cea mai mare populație musulmană din lume, a cerut o încetare a focului înainte de a se întâlni luni la Washington cu președintele american Joe Biden. „O încetare a focului trebuie aplicată cât mai rapid. Trebuie de asemenea să accelerăm și să creștem cantitatea de ajutoare umanitare și trebuie să începem negocierile de pace”, a declarat președintele Joko Widodo într-un videoclip înregistrat după ce a participat la Organizația de Cooperare Islamică (OCI) în Riad. El a spus că lumea pare „neputincioasă” în fața suferinței palestinienilor și a cerut, de asemenea, Curții Penale Internaționale să investigheze „crimele de război și crimele împotriva umanității pe care le comite Israelul” în teritoriile palestiniene.

06:45Cabinetul de securitate israelian a aprobat reglementări care permit guvernului să închidă radiodifuzorii străini care „dăunează securității naționale”, au informat agențiile de presă luni dimineața.

Decizia vine în timp ce ministrul Comunicațiilor, Shlomo Karhi, face eforturi pentru închiderea rețelelor Al-Jazeera (Qatar) și Al-Mayadeen (Liban).

06:07Administrația Biden și-a exprimat îngrijorarea în conversațiile cu oficialii israelieni cu privire la posibilitatea ca Israelul să ia cu asalt spitalul Al-Shifa din Gaza, cât timp în interior sunt pacienți și personal medical.

Administrația se teme că spitalul, despre care informațiile israeliene spun că este centrul de comandă al Hamas, va deveni scena unei bătălii mortale în care un număr mare de civili vor fi răniți sau uciși.

05:55Organizația Mondială a Sănătății a declarat că spitalul al-Shifa din Gaza „ nu mai funcționează ca un spital ”. Șeful OMS, Tedros Ghebreyesus, a spus: „Lumea nu poate rămâne tăcută în timp ce spitalele, care ar trebui să fie refugii sigure, sunt transformate în scene de moarte, devastare și disperare”. Societatea Semilunii Roșii din Palestina a anunțat duminică că spitalul al-Quds din Fâșia Gaza este „în afara serviciului și nu mai funcționează”. „Încetarea serviciilor se datorează epuizării combustibilului disponibil și a unei pene de curent”.

Hezbollah a lansat rachete din sudul Libanului

05:30Hamas a suspendat negocierile privind ostaticii din cauza manipulării de către Israel a spitalului al-Shifa, a declarat pentru Reuters un oficial palestinian informat despre discuțiile privind ostaticii. Cele trei canale majore de știri TV ale Israelului, fără a cita surse numite, spun că au existat unele progrese către încheierea unui acord, care ar fi implicat 50 până la 100 de femei, copii și vârstnici eliberați în etape în timpul unei pauze de luptă de trei până la cinci zile.

05:00Optsprezece israelieni au fost răniți după ce miliția Hezbollah susținută de Iran a lansat rachete antitanc din sudul Libanului, un semn că tensiunile de-a lungul graniței escaladează constant.

Șeful partidului Hezbollah din Liban a declarat că aripa sa armată a folosit noi tipuri de arme și a lovit noi ținte în Israel și a promis că frontul va rămâne activ. Într-un discurs televizat, Sayyed Hassan Nasrallah a spus că Hezbollah a arătat „o îmbunătățire cantitativă a numărului de operațiuni, a dimensiunii și a numărului de ținte”.

Ministrul israelian al apărării Yoav Gallant a avertizat Hezbollah să nu intensifice luptele de-a lungul graniței. „Hezbollah atrage Libanul într-un război care ar putea izbucni oricând”, a spus Gallant trupelor într-un videoclip difuzat de canalele de televiziune israeliene.

SUA a efectuat lovituri aeriene asupra a două ținte din estul Siriei

04:00Armata americană a efectuat lovituri aeriene asupra a două ținte din estul Siriei, despre care a spus că erau legate de grupuri susținute de Iran, lovind un loc de antrenament și un depozit de arme.

Brett McGurk, consilier principal al lui Biden pentru Orientul Mijlociu, va vizita marți Israelul și se va întâlni cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, cu alte vizite planificate la Bruxelles, Arabia Saudită, Iordania și Qatar, a declarat un oficial american pentru Reuters.

03:00Consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, a declarat că SUA nu cred că Israelul intenționează să reocupe Gaza după războiul în curs cu Hamas. „Nu acesta este înțelegerea noastră cu privire la poziția guvernului israelian”, a spus Sullivan, cuvintele sale fiind în aparent contrast cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, care declarase la CNN: „Primul lucru pe care… îl vom face… [este] să distrugem Hamas. Al doilea lucru pe care trebuie să-l înțelegem este că trebuie să existe o dominație militară israeliană”.

22:32Secretarul de stat american Antony Blinken a anunțat pe X (Twitter) că a vorbit cu premierul Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, despre eforturile de extindere a asistenței umanitare pentru civilii din Gaza și despre asigurarea trecerii în siguranță a cetățenilor străini și a răniților grav din enclava asediată.

22:17Un lider al Hamas care a fost declarat mort în 2014 este în viață și este unul dintre cei care ar fi pus la cale atacul surpiză asupra Israelului din 7 octombrie, au declarat pentru The Telegraph surse apropiate serviciilor israeliene de informații, conform Sky News. Fratele său, Yahya Sinwa, este liderul Hamas din Gaza și cel mai căutat terorist de către Israel.

22:04Uniunea Europeană condamnă Hamas pentru că folosește „spitalele și civilii drept scuturi umane” în Gaza, îndeamând totodată Israelul să dea dovadă de „reținere maximă” pentru a proteja civilii.

„UE este profund îngrijorată de adâncirea crizei umanitare din Gaza”, se arată într-o declarație emisă de șeful diplomației UE, Josep Borrell, citat de The Times of Israel.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro