Sari direct la conținut

Mai puține ore de curs pentru studenți – proiect de lege depus de USR

HotNews.ro
Tineri studenti, Foto: Ammentorp | Dreamstime.com
Tineri studenti, Foto: Ammentorp | Dreamstime.com

Un proiect de lege prin care se limitează numărul de ore pe care studenții îl pot petrece zilnic la facultate a fost depus de o senatoare USR. Ea spune că proiectul a pornit de la un caz real, al studenților de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, unde sute de studenți au reclamat, pe lângă creșterea taxei pentru programul de licență, că au cursuri și până la 12 ore pe zi.

„Acest exemplu de eșec al legislației existente de a proteja drepturile studenților, dar și de a permite un acces facil la studii universitare nu este unic. De aceea, consider necesar ca studenții să nu poată fi obligați să petreacă mai mult de 8 ore în facultate zilnic, astfel încât să se poată face activități suplimentare, fie că vorbim de un loc de muncă, fie de un hobby sau altă activitate extracurriculară”, spune senatoarea Silvia Dinică, citată într-un comunicat transmis duminică de USR.

Silvia Dinică, membră a comisiei de învățământ din Senat, susține că majorarea taxelor de școlarizare nu le permite studenților fără posibilități materiale să termine facultatea.

„Când alăturăm creșterilor de taxe și programul încărcat, punem studenții în imposibilitatea de a munci în paralel cu facultatea și, deci, în imposibilitatea de a-și plăti studiile. Consecința o știm cu toții: abandonul universitar”, precizează senatoarea USR.

Un raport al UEFISCDI redactat în anul 2022 arată că abandonul universitar a atins un procent de aproximativ 48%. Din totalul de 120.309 studenți înscriși la studii de licență în anul 2015 la programe de studii de trei și patru ani, doar 57.705 au reușit să obțină o diplomă de licență până în anul 2021.

Având în vedere că numărul necesar de credite pentru promovarea anului universitar este de 30, iar studenții pot atinge aceste credite cu 6 ore de cursuri pe zi, propunerea legislativă nu afectează procesul educațional, ci doar determină conducerea instituțiilor de învățământ să realizeze un orar de cursuri incluziv, care să asigure respectarea drepturilor sociale ale studenților, mai spune inițiatoarea proiectului de lege. (Foto: Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro