Buzatu, despre demisiile din PSD: S-a dat ordin pe unitate
Președintele PSD Vaslui Dumitru Buzatu a declarat vineri, despre demisiile din ultima perioadă din PSD, că „s-a dat ordin pe unitate”. Buzatu mai spune că nu se este în regulă ca „după ce ai obținut funcții importante în partid să-ți iei căciula și să pleci așa pentru că te-ai supărat tu pe președinte”.
„Am văzut că au plecat mai mulți colegi. Am tras concluzia că s-a dat ordinul pe unitate. Eu nu credeam că e posibil așa ceva. Acum am căpătat certitudinea că s-a dat ordin. Pe oamenii aceia nu-i învinovățesc, oamenii ăia sunt învățați așa, execută și ei ceea ce primesc”, a declarat Buzatu, citat de agenția Mediafax.
Liderul PSD Buzău speră că Stănescu nu va pleca din partid. „L-am întrebat și eu pentru că suntem prieteni vechi. Evident, am făcut și remarca că nu e bine ca ajungând oameni în vârstă să ne facem de râs. Eu sper că nu va pleca. Eu m-am luptat întotdeauna pentru menținerea integrală a partidului”, a mai spus Buzatu.
În urmă cu trei zile, fostul premier Mihai Tudose a demisionat din PSD urmat și de deputatul Georgian Pop, fost președinte al Comisiei de control SRI. Și senatorul Adrian Țuțuianu, exclus anul trecut din PSD, s-a înscris în această lună la formațiunea lui Victor Ponta.