VIDEO Roger Stone, aliatul lui Donald Trump, arestat în cadrul anchetei lui Mueller privind ingerințele Rusiei în alegerile din 2016
Roger Stone, consultant politic și aliatul președintelui Donald Trump, a fost arestat vineri de FBI, fiind inculpat pentru șapte capete de acuzare, printre care pentru declarații false și influențarea martorului, potrivit Reuters și BBC.
Roger Stoner a fost arestat vineri dimineața în urma unui raid al FBI la locuința acestuia din Florida și urmează să fie adus în aceeași zi la o instanță din Fort Lauderdale, potrivit lui Peter Carr, un purtător de cuvânt al procurorului Mueller.
Stone este pus sub acuzare pentru sprijinul său pentru Trump în timpul campaniei prezidențiale din 2016, când acesta a sugerat că are date obținute de hackeri care i-ar putea face de rușine pe democrați, inclusiv pe rivala lui Trump la Casa Albă, Hillary Clinton.
Procurorii americani spun, în rechizitoriu, că Stone ”a trimis și a primit numeroase emailuri și mesaje în timpul campaniei din 2016 în care a discutat Organizația 1” și ”posesia unor emailuri sparte”.
Organizația 1 nu era numită în documentele Curții, dar se potrivește cu descrierea Wikileaks, care este dedicată publicării informațiilor secrete și clasificate furnizate din surse anonime.
Stone era încă în posesia mai multor dintre aceste emailuri și mesaje atunci când a dat declarații false despre ele, spun procurorii.
Stone a vorbit de asemenea cu oficialii campaniei lui Trump despre organizație și ”informații care ar putea fi dăunătoare pentru campania lui Clinton”, potrivit rechzitoriului.
De asemenea, acesta a fost ”contactat de către oficialii campaniei lui Trump să se intereseze de viitoarele informări” ale grupului.
Rechizitoriul spune că rușii, folosind personajul Guccifer 2.0, au scris unei persoane fără nume „care era în contact regulat cu membrii superiori ai campaniei prezidențiale a lui Donald J Trump”.