Sari direct la conținut

30 de transplanturi de cornee efectuate în 2018 la Spitalul Militar "Dr. Carol Davila". Numărul intervențiilor este în scădere

HotNews.ro
30 de transplanturi de cornee efectuate în 2018 la Spitalul Militar "Dr. Carol Davila". Numărul intervențiilor este în scădere

30 de transplanturi de cornee s-au efectuat anul trecut la Secţia Clinică Oftalmologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, anunță unitatea medicală, într-un comunicat citat de Agerpres. „Numărul scăzut al intervenţiilor chirurgicale efectuate în 2018, comparativ cu cele realizate în anii anteriori, se încadrează în contextul scăderii semnificative a numărului donatorilor din România”, se arată în comunicat.

Materialul biologic a fost prelevat, în spitalele din Bucureşti şi din ţară, de la 17 donatori aflaţi în moarte cerebrală.

„Numărul scăzut al intervenţiilor chirurgicale efectuate în 2018, comparativ cu cele realizate în anii anteriori, se încadrează în contextul scăderii semnificative a numărului donatorilor din România. Din păcate, timpul de aşteptare în vederea realizării intervenţiei chirurgicale nu mai poate fi anticipat, dată fiind scăderea neaşteptată şi semnificativă a numărului de donatori, situaţie care nu pare a se ameliora în viitorul apropiat. Grefele au fost prelevate de la spitale aflate în Programul Naţional de Transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană”, precizează sursa citată.

Spitalul nu precizează cu cât a scăzut numărul unor astfel de intervenții, comparativ cu anii trecuți.

Cei mai mulţi donatori au provenit de la spitalele din Capitală – 6 şi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea – 6, restul grefelor fiind furnizate de Spitalele Judeţene de Urgenţă din Baia Mare, Deva, Bihor şi Cluj.

Patologiile oculare, cele mai frecvente, pentru care s-au efectuat aceste intervenţii chirurgicale au fost: afecţiuni ale corneei de etiologie infecţioasă – 8 şi în cazurile diagnosticate cu keratopatie edematoasă – 6. Alte afecţiuni tratate sunt: rejetul cornean, distrofiile corneene, leucoame corneene de diferite cauze şi keratoconusul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro