Sari direct la conținut

Cititul împreună cu copiii preșcolari le dezvoltă limbajul mai repede cu opt luni

HotNews.ro
Elevi la scoala, Foto: Agerpres
Elevi la scoala, Foto: Agerpres

Părinţii care le citesc copiilor preşcolari în mod regulat îi ajută să-şi dezvolte abilităţile lingvistice cu 8 luni, arată un studiu al Universităţii din Newcastle. Concluzia experţilor conduşi de James Law, profesor de științe lingvistice în cadrul Școlii de Științe ale Comunicării și Limbilor de la Universitatea din Newcastle, este că abilitatea copiilor de a înțelege informațiile creşte atunci când lor le citeşte cineva căruia îi pasă de ei.

Cercetătorii britanici au analizat rezultatele mai multor studii efectuate în ultimii 40 de ani, prin care era testat cititul cu ajutorul părinţilor sau al tutorelui, fie pe o carte, fie pe ebook-uri.

„În timp ce știm deja că lectura cu copii mici este benefică pentru dezvoltarea lor și pentru performanțele academice ulterioare, acum am descoperit că dacă citim împreună cu micuţii abilităţile lor lingvistice sporesc cu 8 luni. Această creştere de opt luni este o diferență mare în privinţa înţelegerii, mai ales la copiii cu vârsta sub cinci ani”, a spus profesorul James Law.

Acesta mai arată că nivelul crescut de înţelegere lingvistică de la vârste mici îi ajută pe viitorii adulţi la trecerea cu uşurinţă peste dificultăţile sociale şi educaţionale ulterioare. Numeroase studii au arătat până acum că micuţii cu limbaj întârziat nu se descurcă bine la școală și au rezultate mai slabe mai târziu în viață.

„Citirea împreună cu copii mici are un efect puternic asupra lor. Din acest motiv, cititul împreună cu cei mici ar trebui să fie promovat prin persoane din domeniul sănătății publice, deoarece acest act simplu are potențialul de a face o diferență reală „, a mai spus profesorul James Law.

Cercetarea britanicilor a analizat studii din cinci țări: SUA, Africa de Sud, Canada, Israel și China. Vârsta medie a copiilor incluşi în aceste studii a fost de 3 ani şi 3 luni.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro