Sari direct la conținut

UPDATE Instanța respinge cererea regimului Erdogan de extrădare a jurnalistului turc de la Zaman România: Sunt foarte bucuros, justiția a făcut dreptate

HotNews.ro
Demirkaya, Foto: Zaman Romania
Demirkaya, Foto: Zaman Romania

Curtea de Apel din Bucureşti a respins vineri solicitarea autorităților de la Ankara de extrădare a jurnalistului turc Kamil Demirkaya. El a declarat pentru HotNews că aștepta o astfel de decizie, prin care România a dovedit că este cu adevărat un stat membru al Uniunii Europene.

Instanța trebuia să ia o decizie pe 6 decembrie în privința solicitării Ministerului de Externe de la Ankara, dar a amânat cauza pentru astăzi, când solicitarea de extrădare a fost respinsă de Curtea de Apel București.

Decizia nu este însă definitivă.

Jurnalistul turc a declarat pentru HotNews că aștepta o astfel de decizie, prin care România a dovedit că este cu adevărat un stat membru al Uniunii Europene.

„Sunt foarte bucuros, justiția a făcut dreptate. Oricum, eu credeam că România se comportă ca un stat din Uniunea Europeană și așteptam această decizie. În acestă perioadă, colegii mei și ONG-urile au depus un efort foarte mare, am văzut o solidaritate mare din partea colegilor mei. Vreau să mulțumesc tuturor ziariștilor, ONG-urilor, parlamentarilor și poporului român, care au arătat solidaritate. Am simțit că România este un stat membru al Uniunii Europene din toate punctele de vedere”, a afirmat jurnalistul turc, după decizia Curții de Apel București.

Jurnalistul turc Kamil Demirkaya declara, săptămâna trecută, că dacă va fi extrădat, cu siguranță va fi arestat și „torturat”.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV​ VIDEO Interviu cu jurnalistul Kamil Demirkaya pe care regimul Erdogan îl vrea extrădat: Sunt puțin speriat, dar consider că România e o țară democratică și nu va da curs cererii de extrădare

Ministrul Justiției a declarat săptămâna trecută că procedura extrădării depinde de organele judiciare, Tudorel Toader reacționând astfel după ce europarlamentarul Cristian Preda i-a cerut să oprească extrădarea ziaristului turc.

Președintele Klaus Iohannis a spus, în legătură cu extrădarea jurnalistului Kamil Demirkaya, că este informat asupra cazului și că o să se informeze „în continuare ca totul să meargă legal”. „Nu aș vrea să comentez acum această chestiune dar sunt informat și o să mă informez în continuare ca totul să meargă legal”, a afirmat Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Demirkaya, angajat al publicației Zaman România, fost director general al ziarului Zaman Bulgaria, a fost ridicat de acasă în 5 decembrie, în baza unei solicitări de extrădare, el fiind acuzat că este membru al mişcării Gulen. Pe numele jurnalistului există un mandat de arestare care ar fi fost emis de procuratura din Antalya la ordinul preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit Zaman România. Sursa citată subliniază că pe numele ziaristului nu există nicio condamnare definitivă, conform cazierului său.

Turcia va demara noi demersuri în străinătate care vor viza finanțarea suporterilor clericului Fethullah Gulen, a declarat, joi, Tayyip Erdogan, în cadrul unui discurs ținut la Ankara.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro