Sorina Pintea: Am aprovizionat cu imunoglobulină depozitele Unifarm, mai departe ţine de managementul fiecărui spital
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, marți, că există imunoglobulină în depozitul Unifarm, iar lipsa acestui medicament din spitale este o problemă de management. „Din punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii am făcut tot ce trebuie, am aprovizionat cu imunoglobulină depozitele Unifarm. Mai departe ţine de managementul fiecărui spital”, a declarat Sorina Pintea, marţi, la Spitalul de Nefrologie „Carol Davila”, relatează Agerpres.
Întrebată dacă există posibilitatea ca unele spitale să nu primească bani, la rectificarea bugetară, pentru imunoglobulină, ministrul Sănătăţii a precizat că medicamentul există, iar instituţiile sanitare îl pot cumpăra din banii pentru servicii:
„Programele naţionale de sănătate sunt complementare tratamentelor efectuate de spital. Nu putem invoca lipsa unui medicament pentru că nu avem bani. Chiar dacă în programul naţional în acel moment nu sunt bani, aceştia se dau ulterior, se pot deconta. Spitalul e obligat să asigure tratamentul pacientului, continuitate. (…) Am primit şi eu semnale că sunt mai multe spitale în Bucureşti care nu au achitat imunoglobulina. Imunoglobulină există în acest moment în depozitul Unifarm. (…) Pot lua pe banii spitalului, pentru că ei efectuează nişte servicii medicale decontate de Casa de Asigurări în Sănătate. (…) Cu siguranţă e o problemă de management”, a precizat Sorina Pintea.