Sari direct la conținut

Ora zero a României

Contributors.ro
Dana Jalobeanu, Foto: Arhiva personala
Dana Jalobeanu, Foto: Arhiva personala

Guvernul finlandez și-a exprimat disponibilitatea de a prelua președinția Consiliului UE în locul României care nu este pregătită, așa cum a căzut toată lumea de acord. Toată lumea, mai puțin guvernul Dăncilă. Acesta, însă, complet decredibilizat în ultimele luni, are pe moment alte griji: tocmai a primit două rezoluții bombă, una a Parlamentului European, alta, raportul MCV de la Comisia Europeană. Prima rezoluție e un document în 12 puncte care condamnă nu doar „intervenția brutală și disproporționată a jandarmilor la manifestația din 10 august” ci și alte ingerințe inadmisibile ale statului în viața cetățenilor (de la măsurile destinate să reducă la tăcere organizațiile non-guvernamentale la schimbările îngrijorătoare din sistemul de justiție care încalcă separația puterilor în stat). Rezoluția Parlamentului European a fost votată cu largă majoritate, inclusiv de socialiști (S&D) și de ALDE (european). A doua bombă, raportul MCV, trasează, în 8 puncte, un program echivalent cu resetarea a tot ce guvernul și Parlamentul au făcut în ultimele 10 luni: raportul cere suspendarea imediată a punerii în aplicare a legilor justiției, punerea lor în acord cu recomandările comisiei de la Veneția, înghețarea intrării în vigoare a modificărilor aduse Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, suspendarea imediată a procedurii de revocare a procurorului general etc. Este cel mai grav raport de monitorizare pe care-l primește România de la aderare. Iar cele două rezoluții, luate împreună, spun ceea ce spunem noi prin piețe de un an de zile: că România este un stat capturat de o gașcă care legiferează în răspăr cu regulile statului de drept și în propriile sale interese.

Toate aceste evenimente, luate împreună, marchează ora zero a României. Momentul în care fiecare dintre noi trebuie să aleagă. Între Dragnea și Europa. Se conturează tot mai clar alternativa de care multora ne e teamă. Gașca care a luat captiv statul de drept e la un pas de părăsirea UE, folosind toate cele de mai sus ca pretexte. Este momentul ca toți cei pentru care UE contează să spună asta sus și tare: în scris, în piețe, în Parlament, în fața primăriilor, în fiecare loc în care exprimarea liberă mai este încă posibilă. Nu vă lăsați înșelați: nu e vorba nici de politică, nici de principii. E vorba de dreptul vostru de a fi cetățeni europeni: de a călători, munci sau învăța în Europa. E vorba de bruma de bunăstare a compatrioților noștri, asigurată în ultimii ani de fonduri care vin „din afară”, de la cei care muncesc în alte state europene.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe

Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro