Sari direct la conținut

​VIDEO Rusia a blocat lansarea filmului Hunter Killer, în care președintele rus este salvat de americani

HotNews.ro
​VIDEO Rusia a blocat lansarea filmului Hunter Killer, în care președintele rus este salvat de americani

Ministrul rus al Culturii a anulat in extremis lansarea filmului hollywoodian ”Hunter Killer”, prevăzută pentru joi, în care soldați americani îl salvează pe președintele rus pentru a preveni un al Treilea Război Mondial, invocând motive administrative, relatează AFP.

”Compania de distribuție nu a livrat la timp o copie a filmului în calitatea cerută de arhiva de film a Rusiei, Gosfilmofond”, a spus ministrul rus al Culturii într-un comunicat pentru a-și justifica interzicerea distribuției filmului.

O adaptare după o carte a lui George Wallace și Don Keith, ”Hunter Killer” relatează povestea unui comandant de submarin fără experiență, forțat să facă echipă cu o unitate a forțelor speciale ale Marinei SUA în apele Oceanului Arctic pentru a veni să îl salveze pe președintele rus.

Acesta din urmă este ținut ostatic de către teroriști ruși, conduși de ministrul Apărării, care pregătesc o lovitură de stat și amenință să declanșeze Al Treilea Război Mondial.

Filmul, în care joacă Gary Oldman, a trebuit să părăsească 850 de săli de cinema.

În România, filmul a ajuns în cinematografe pe 26 octombrie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro