Sari direct la conținut

Un lider al AfD spune că partidul "şi-a îndeplinit toate obiectivele" în Hessa; Democraţii liberi, dispuşi la o coaliţie

HotNews.ro
Logo AfD, Foto: Facebook - AfD
Logo AfD, Foto: Facebook - AfD

Unul dintre liderii naţionali ai formaţiunii de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a declarat că partidul „şi-a îndeplinit toate obiectivele electorale” după ce proiecţiile au indicat că a obţinut reprezentare în parlamentul regional din landul Hessa, ultimul for de acest gen în care nu era reprezentat, relatează duminică DPA citat de Agerpres.

Potrivit exit-poll-urilor, partidul ar urma să câştige 12,8% din voturi în Hessa.

Joerg Meuthen a exclus, în acelaşi timp, o coaliţie cu Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a Angelei Merkel.

„Pentru moment nu vedem nicio bază pentru o astfel de cooperare. Vom face ceea ce facem deja în alte parlamente regionale şi în Bundestag; o muncă de opoziţie bună şi constructivă”, a afirmat el.

Pe de altă parte, liderul partidului pro-business Democraţii liberi (FDP), Christian Lindner, a spus că partidul său este pregătit să ia parte la discuţii pentru formarea unei coaliţii de guvernare în landul Hessa.

„Suntem mereu disponibili când vine vorba despre a participa la guvernare”, a declarat Lindner pentru ZDF, după ce exit-poll-urile au arătat că singurele partide capabile să formeze o coaliţie sunt FDP, CDU şi Verzii.

„Singura condiţie este că trebuie să fie un parteneriat şi trebuie să aibă substanţă”, a adăugat el.

FDP este formaţiunea care a împiedicat formarea unei aşa-numite „Coaliţii Jamaica” – după culorile celor trei partide – la nivel naţional după alegerile din noiembrie 2017.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro