Sari direct la conținut

Comisia Europeană n-a primit nicio cerere privind finanțarea centurii Bucureștiului, la o săptămână după termenul la care premierul Dăncilă promitea că trimite dosarul

HotNews.ro
Viorica Dancila, Foto: Agerpres
Viorica Dancila, Foto: Agerpres

​Comisia Europeană nu a primit încă o cerere formală pentru finanțarea lucrărilor la centura Bucureștiului, au declarat, luni, surse din executivul comunitar, pentru HotNews.ro, după ce s-a scurs o săptămână de la termenul avansat de premierul Viorica Dăncilă pentru transmiterea dosarului prin care România ar fi trebuit să ceară banii europeni pentru șantier.

Pe 11 octombrie, premierul Viorica Dăncilă spunea că luni, 15 octombrie, ar fi urmat ca România să trimită la Comisia Europeană dosarul pentru finanțarea centurii Capitalei.

„Am făcut progrese importante în ceea ce priveşte asigurarea finanţării investiţiilor care vizează Centura existentă a municipiului Bucureşti, dar şi infrastructura nouă la profil de autostradă. Dosarul prin care solicităm finanţarea din bani europeni este gata şi luni va fi transmis Comisiei Europene. Solicităm finanţarea din bani europeni, mai exact din Programul Operaţional Infrastructură Mare, pentru acest proiect deosebit de important. Vorbim despre fonduri estimate la peste 1,3 miliarde de euro fără TVA. Guvernul va oferi tot sprijinul pentru atragerea finanţării europene necesare realizării acestui proiect”, a declarat, pe 11 octombrie, Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria, citată de News.ro.

Numai că luni seara, pe 22 octombrie, Comisia Europeană nu primise nicio cerere formală de la guvernanții români.

„Comisia nu a primit încă o cerere formală pentru centura bucureșteană, însă serviciile Comisiei se află în contact constant cu autoritățile române. Autoritățile române au informat serviciile Comisiei că CNAIR, beneficiarul proiectului, a a trimis cererea de proiect la Ministerul Transporturilor, în calitatea acestuia de Organism Intermediar al Programului de Infrastructură Mare 2014-2020. De asemenea, Ministerul Transporturilor a însărcinat JASPERS, grupul independent de experți din cadrul Băncii Europene de Investiții (BEI) de a ajuta la pregătirea unor proiecte de calitate finanțate de UE, să efectueze o verificare finală a calității documentației proiectului. Prin urmare serviciile Comisiei speră să primească proiectul în cursul săptămânilor următoare, odată ce toate controalele de pe partea românească vor fi finalizate” – au declarat surse din Comisie, pentru HotNews.ro, luni, 22 octombrie.

În schimb, CNAIR, din subordinea Ministerului Transporturilor, a spus, zilele trecute, că „premierul Viorica Dăncilă a fost corect informată și a spus adevărul atunci când a afirmat că dosarul prin care România solicită finanțare din bani europeni pentru Centura Capitalei se află în pregătire și urmează să fie transmis la Bruxelles”.

CNAIR spune însă că a depus aplcația în sistemul electronic MySMIS 2014, adică în sistemul românesc de gestionare a fondurilor europene, prin care proiectul a fost practic depus la Autoritatea de Management pentru Infrastructură Mare (POIM), de la Ministerul Fondurilor Europene, de la București.

„În data de 15 octombrie 2018, CNAIR a depus aplicația de finanțare în sistemul MYSMIS 2014+, pentru a accesa fondurile necesare proiectului “ Infrastructura Integrată pentru Zona orbitală a Municipiului București”. Fondurile solicitate astfel din POIM 2014-2020, sunt destinate construcției noii autostrăzi de Centura București Sud, pasajelor Mogoșoaia, Domnești, Berceni și Oltenița și lărgirii la 4 benzi a secțiunilor dintre A1 si DN7,DN2 si A2 si A1 si DN5 pe actuala Centura a Capitalei”, a spus CNAIR.

  • „Pentru intelegerea procedurii de obtinere a finantarii”, CNAIR spune că „trebuie” sa facă „urmatoarele precizari”:
  • „Transmiterea prin MYSMIS 2014+ permite declansarea procesului de evaluare a proiectului de catre organismul intermediar pentru transporturi (DGOIT), aflat in subordinea Ministerului Transporturilor. Aceasta structura, in colaborare cu expertii Jaspers (organism tehnic al Comisiei Europene), evalueaza si valideaza documentatia tehnico-economica, iar formularul final al cererii de finantare, impreuna cu documentatia suport, verificata si validata, sunt transmise Comisiei Europene pentru acordarea finantarii.
  • In consecinta, depunerea aplicatiei in MYSMIS 2014+ inseamna de fapt debutul procesului firesc de accesare a finantarii nerambursabile.
  • In orice moment Comisia Europeana poate avea cunostiinta de situatia parcursului Cererilor de finantare prin solicitarea unei informari din partea entitatilor implicate in procesul de evaluare.
  • In contextul prezentat, putem concluziona ca afirmatiile privind absenta Cererii de finantare, pornesc dintr-o necunoastere a procedurilor de accesare a fondurilor europene.
  • Trebuie sa precizam ca toate datele prezentate de CNAIR sunt corecte, deoarece aceasta companie nu isi permite sa vehiculeze informatii false in ceea ce priveste obiective de interes national si european”.

Între timp, aflat într-o vizită de lucru la București, pe 19 octombrie, comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu, a spus că uneori este” exasperată” de ritmul lent în care România, dar și alte țări din UE , atrag fondurile europene pentru infrastructura de transport.

„Ştiţi foarte bine că mi-am făcut datoria de a avertiza statele membre, nu este numai România avertizată. Suntem undeva pe la media Uniunii Europene. Ideea este că nu mai avem foarte mult timp, deci am repetat faptul că sunt conştientă că avem multe întârzieri şi datorită adoptării târzii a legislaţiei. Nu am pus nicio clipă toată întârzierile pe seama guvernelor. Dar, pe de altă parte, sigur că uneori sunt exasperată, dar nu numai în România …dar de ritmul lent aşa cum spuneam mai ales în domeniul infrastructurii de transport”, a declarat Corina Crețu, potrivit Mediafax.

Întrebată despre turneul efectuat de premierul Viorica Dăncilă, Crețu a răspuns că orice țară trebuie să atragă investitori străini pentru a se dezvolta economic, adăugând, însă, că principala preocupare ar trebui să fie banii gratuiți de la UE: „Eu aș merge pentru accelerarea mai rapidă a cheltuirii banilor europeni şi a vorbi despre aceste parteneriate public-private pentru care statul va plăti, cetăţenii vor plăti după ce vom cheltui alocaţia pe care o avem. Avem miliarde de euro care aşteaptă la Bruxelles”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro