Sari direct la conținut

Consiliul Tineretului din România cere introducerea educației sexuale în școli și legiferarea parteneriatului civil, după eșecul referendumului CpF

HotNews.ro
Elevi la scoala, Foto: Agerpres
Elevi la scoala, Foto: Agerpres

Consiliul Tineretului din România salută „semnalul pro-european transmis de România prin refuzul unei largi majorități a populației de a legitima prin vot la referendum o campanie menită să întărească discriminarea minorităților sexuale și să legitimeze agenda ultra-conservatoare a Coaliției pentru Familie” și cere Guvernului și Parlamentului „să avanseze demersurile pentru legiferarea parteneriatului civil, astfel încât cuplurile de același sex să beneficieze de recunoaștere și protecție legală adecvată pentru familiile lor”, dar și „reluarea dezbaterilor cu toți actorii interesați în vederea introducerii generalizate a educației sexuale și contraceptive în școli, dar și pentru adoptarea strategiei naționale pentru educație parentală”.

„Din păcate, clasa politică din România, cu puține excepții notabile, și-a demonstrat incapacitatea de a înțelege spiritul și valorile actuale ale societății din țara noastră”, arată reprezentanții Consiliul Tineretului din România, într-un comunicat.

Federația salută, în schimb, implicarea masivă a tinerilor ca delegați ai partidelor politice și ca observatori în secțiile de votare, pentru asigurarea corectitudinii scrutinului și, implicit, pentru apărarea democrației.

„Prin boicotul fără precedent al scrutinului, mai degrabă decât un mesaj progresist sau conservator, oamenii au respins divizarea societății și au arătat că este important ca pe viitor să ne concentrăm pe problemele comune, cu adevărat stringente, ale societății, respectându-ne unii altora convingerile, principiile și stilul de viață”, arată reprezentanții tinerilor din România.

Ei atrag atenția că „extremele nu au susținerea așteptată în societatea românească și statul ar trebui să asigure pe viitor crearea unui cadru de dialog civilizat, pe poziții de egalitate, pornind de la principiile demnității umane, pentru a avansa pe temele de politică publică generatoare de conflict și pentru a vindeca rănile unei campanii ‘electorale’ extrem de nocive”.

Reprezentanții tinerilor cer Guvernului și Parlamentului „să avanseze demersurile pentru legiferarea parteneriatului civil, astfel încât cuplurile de același sex să beneficieze de recunoaștere și protecție legală adecvată pentru familiile lor, în acord cu deciziile Curții Constituționale a României privitoare la sfera de aplicare a art. 26, referitor la dreptul la viață privată și viață de familie”.

Ei solicită, de asemenea, „reluarea dezbaterilor cu toți actorii interesați în vederea introducerii generalizate a educației sexuale și contraceptive în școli, dar și pentru adoptarea strategiei naționale pentru educație parentală. Aceste acte normative trebuie finalizate și adoptate doar în urma analizării bunelor practici internaționale și a implicării structurilor interesate. Nu este admisibil ca politici publice extrem de importante pentru tineri să fie îngropate pur și simplu la cererea Coaliției pentru Familie – desigur, dialog sincer cu cei care au temeri privitoare la conținutul acestora este însă extrem de important, iar adâncirea faliilor existente în societate trebuie, pe cât posibil, evitată”.

Consiliul Tineretului din România mai spune că „va continua să militeze pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului și pentru protejarea minorităților din țara noastră, indiferent de natura acestora”.

„Libertatea religioasă trebuie respectată, însă respectarea libertății religioase este foarte diferită de impunerea de către stat, pentru toți cetățenii, a unei conduite aliniate strict convingerilor unor culte. Pentru stat, toți cetățenii trebuie să fie egali – indiferent de etnie, religie, sex, orientare sexuală sau alte caracteristici care țin de identitatea și convingerile fiecăruia. Mai mult, nu putem să ne facem că trăim într-o utopie. Negarea problemelor și respingerea discuțiilor referitoare la sexualitate din motive ideologice nu face decât să încurajeze hărțuirea tinerilor homosexuali și trans-sexuali, să încurajeze epidemiile de boli cu transmitere sexuală, să întrețină numărul extrem de mare de adolescente care rămân însărcinate în fiecare an și să expună tinerele și tinerii unor traume emoționale și fizice care ar putea, în mod normal, să fie evitate. Această atitudine este cu atât mai gravă atunci când vine în contradicție cu concluziile studiilor științifice și sădește neîncredere oarbă în societate. Sperăm ca după acest referendum să putem găsi echilibrul necesar între libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale, egalitatea între cetățeni și implementarea unor politici publice care să rezolve din problemele mari pe care tinerii români le au, inclusiv referitoare la sexualitate”, afirmă Mihai Dragoș, președintele Consiliului Tineretului din România.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro