Sari direct la conținut

VIDEO Norica Nicolai, mustrată în Parlamentul European pentru că nu se ridică în picioare când se adresează președintelui de ședință 

HotNews.ro
Norica Nicolai, Foto: Captura video
Norica Nicolai, Foto: Captura video

Eurodeputaţii din grupul S&D au avut un schimb de replici, în cadrul dezbaterii privind statul de drept în România din plenul Parlamentului European, cu vicepreşedintele PE care a condus şedinţa, Rainer Wieland. Într-unul dintre momente, preşedintele de ședință i-a atras atenția eurodeputatei ALDE Norica Nicolai să stea în picioare când vorbește în ședința plenară.

În primă fază, Wieland i-a atras atenţia eurodeputatului PSD Victor Boştinaru că nu are nevoie de lecţii din partea sa, după discursul din plen al lui Dan Nica, care a spus că este ”campanie fake news” faptul că Executivul român se luptă cu cei care luptă cu corupția.

După aceea vicepreşedintele PE i-a atras atenţia Noricăi Nicolai să se ridice în picioare când se adresează preşedintelui de şedinţă.

”În primul rând, stimată colegă, se vorbește în plenară ridicându-se în picioare”, a spus Wieland.

Mai târziu, același Wieland l-a apostrofat şi pe eurodeputatul PSD Răzvan Popa, care l-a numit într-o intervenţie pe colegul său Cristi Preda din grupul PPE drept „o ruşine pentru această instituţie”, din cauza vociferărilor sale din timpul luărilor de cuvânt ale altor eurodeputaţi, relatează Agerpres.

În urma replicii lui Rainer Wieland, eurodeputatul PSD Emilian Pavel a luat cuvântul şi i-a cerut preşedintelui de şedinţă să aplice regulamentul şi să nu-i favorizeze pe colegii săi de grup. La rândul său, Maria Grapini, tot din grupul S&D, i-a reproşat lui Wieland că nu i-a permis nici să susţină un discurs la procedura „Catch the Eye” şi nici să folosească cartonaşul albastru în timpul intervenţiilor colegilor. Toate reproşurile au fost urmate de explicaţii procedurale ale preşedintelui de şedinţă.

Citește și:

Dezbatere cu miză: Parlamentul European a discutat despre statul de drept și legile justiției din România / Dăncilă: Nu am venit să dau socoteală / Timmermans: Nu este prea târziu să îndreptați legile

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro