Sari direct la conținut

VIDEO Al treilea clip de promovare a României la BBC, publicat de ministrul Turismului

HotNews.ro
Sediul BBC de la Londra, Foto: Vuk Valcic-ZUMA / Splash / Profimedia Images
Sediul BBC de la Londra, Foto: Vuk Valcic-ZUMA / Splash / Profimedia Images

Ministrul Turismului, Ștefan Radu Oprea, a făcut public al treilea videoclip de promovare a României la BBC, scrie News.ro. În acest material, intitulat „Toamna” sunt incluse imagini cu acest anotimp. Videoclipul are durata de un minut.

„Promovăm România la BBC – episodul 3 – Toamna”, a scris, duminică, pe Facebook, Ştefan Radu Oprea.

Sunt imagini cu frunze care cad, cu păduri pline de culoare, dar şi ţărani care culeg porumbul, adună nuci şi cartofi sau culeg struguri şi fac must şi ţuică.

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) promovează destinaţia turistică România, în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie, pe postul de televiziune BBC.

Reprezentanţii ministerului au colaborat cu Charlie Ottley, cunoscut pentru documentarele sale despre România, precum „Wild Carpathia” şi „Flavours of Romania”, pentru a crea o serie de videoclipuri care să prezinte frumuseţea şi diversitatea ţării noastre.

„Astfel, au fost realizate 8 clipuri de prezentare: 4 videoclipuri cu o durată de 1 minut, care surprind România în toată splendoarea ei, în fiecare anotimp, de la peisajele îngheţate ale iernii la culorile vii ale primăverii, şi alte 4 videoclipuri, de 30 de secunde fiecare, care evidenţiază 4 forme de turism specifice României: cultural, ecoturistic, city break şi natură, cu rolul de a sublinia diversitatea ofertei turistice a ţării noastre”, arată MEAT.

Videoclipurile sunt difuzate în cadrul emisiunilor BBC, pe întreaga durată a zilei. MEAT va beneficia de 80 de difuzări, respectiv 30 de difuzări ale spoturilor cu o durată de 1 minut şi 50 de difuzări ale spoturilor cu o durată de 30 de secunde.

De asemenea, cele 8 materiale, precum şi videoclipul bonus realizat de Charlie Ottley, vor fi folosite pentru promovarea României la târgul internaţional de turism WTM Londra, care va avea loc în perioada 6-8 noiembrie, precum şi în cadrul altor participări la manifestări expoziţionale şi acţiuni de marketing.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro