"Schengen începe să dispară" sub presiunea imigrației, deplânge ministrul de externe al Spaniei
Spațiul european Schengen de liberă circulație a persoanelor „începe să dispară” sub presiunea imigrației, a afirmat duminică ministrul spaniol de Externe, socialistul Josep Borrell, într-un interviu acordat cotidianului El Pais, transmite AFP.
„Din păcate, Schengen începe să dispară. Pe furiș și în mare secret, Franța, Germania și Italia si-au restabilit controalele la frontiere din cauza crizei migranților”, a susținut Borrell.
Italia și ministrul său de interne Matteo Salvini (de extremă-dreapta) refuză cu regularitate să primească pe teritoriul său migranți salvați în largul coastelor sale, cerând ca ei să fie redistribuiți în alte țări membre ale Uniunii Europene.
Însă și în alte țări linia dură în materie de imigrație câștigă teren, odată cu ascensiunea partidelor de extremă-dreapta, notează AFP.
Spania a acceptat, de la venirea la putere, la 1 iunie, a socialistului Pedro Sanchez, să primească în porturile sale mai multe vase ale unor ONG-uri refuzate de către Italia, în special nava Aquarius, la mijlocul lunii iunie.
„Până acum, dreapta dură și-a impus ideile. Meritul Spaniei este că a marcat o turnură în dezbaterea privind migrația odată cu episodul Aquarius”, afirmă Josep Borrell.
Ministrul spaniol, fost președinte al Parlamentului European, crede totuși că, dacă Italia „optează pentru înăsprirea politicii sale privind migrația, poate lua calea spre dezintegrarea Europei”.
„Problema migrației este cel mai puternic dizolvant al UE. Ea poate provoca o criză chiar mai gravă decât cea a euro”, care a zguduit economia Uniunii la începutul anilor 2010 și a lovit dur țările din sudul Europei, între care și Spania, considera Josep Borrell.
„O criza economică poate fi rezolvată cu resurse financiare și cu schimbări instituționale, dar problemele migrației sunt mai profunde: ele privesc valori, identități, culturi, capacitățile de asimilare ale societăților”, a susținut șeful diplomației spaniole.
Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), 61.557 de persoane au ajuns în Europa de la începutul acestui an. 1.422 și-au pierdut viața sau au fost date dispărute în Marea Mediterană. Grecia este principala poartă de intrare pentru migranți, urmată de Spania și Italia.