Ministrul Sănătăţii anunță evaluarea centrelor de permanenţă din ţară: "În Timiş există un medic care lucrează în acelaşi timp în şapte astfel de centre; voi fi nevoită să iau măsuri"
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat sâmbătă, la Zalău, că a început evaluarea centrelor de permanenţă din ţară, iar în judeţul Timiş a descoperit un medic care lucrează în acelaşi timp în şapte astfel de centre, urmând să ia măsuri în acest caz, transmite Agerpres.
Potrivit acesteia, în judeţul Timiş există 48 de centre de permanenţă, în vreme ce în alte judeţe nu este niciunul.
„Corpul de control a evaluat 48 de centre de permanenţă din judeţul Timiş, care are cele mai multe centre, urmează evaluarea centrelor din Bihor, apoi Satu Mare. Pot să vă spun că în judeţul Timiş există 17 centre de permanenţă în oraşul Timişoara, grupate după criterii doar de Direcţia de Sănătate Publică Timiş ştiute, există medic care lucrează în acelaşi timp în şapte centre şi bineînţeles că voi fi nevoită să iau măsuri. Având în vedere că finanţarea centrelor în acest moment este în regulă, adică a crescut de la 12 la 49 de lei, judeţul Timiş decontează şi în acest moment 450.000 de euro pe lună pentru nişte centre care, hai să spunem, unele sunt eficiente, altele nu”, a susţinut Sorina Pintea.
Ministrul a precizat că va evalua situaţia şi din judeţele care nu au niciun centru de permanenţă, sau pe cele cu unul singur.
Totodată, ea a afirmat că, în şedinţa de joi a Guvernului, a fost promovată, printr-o ordonanţă de urgenţă, posibilitatea desfiinţării centrelor.