Sari direct la conținut

Încă cinci avioane F-16 vor fi cumpărate de la Portugalia până la finalul anului / Ministrul Apărării: „Mai vrem apoi încă 36 de avioane și ne-am adresat mai multor state care au în dotare F-16 și care le pot disponibiliza”

HotNews.ro
Avion F-16 al Fortelor Aeriene Romane la baza aeriana Borcea, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Avion F-16 al Fortelor Aeriene Romane la baza aeriana Borcea, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

România va mai cumpăra încă cinci avioane F-16 de la Portugalia, patru aparate cu comandă simplă și unul cu dublă comandă, iar decizia va fi trecută într-un proiecte de lege al Guvernului până la finalul anului, a declarat ministrul Apărării, Mihai Fifor. „Va urma ca în perioada viitoare să discutăm și despre celalelte 36 de aparate F-16 pe care ne dorim să le achiziționăm. Sunt mai multe posibilități luate în calcul, ne-am adresat mai multor state care au în dotare F-16 și care pot disponibiliza aceste aparate, fie că discutăm despre Statele Unite, fie că discutăm de Israel sau Grecia”, a spus Fifor.

„În urmă cu câteva zile secretarul de stat Mircea Dușa s-a deplasat în Portugalia, a avut o discuție pe care am continuat-o la summit-ul NATO cu partenerii portughezi de unde noi am achiziționat cele 12 aparate F-16 din dotarea Forțelor Aeriene Române. Intenționăm să mai achiziționăm încă cinci astfel de aparate tot din Portugalia pentru a avea completă escadrila de F-16 din dotarea Forțelor Aeriene”, a declarat ministrul Apărării, Mihai Fifor.

„Despre suma pentru aceste aparate vom discuta mai spre finalul anului când intenționăm să promovâm și o lege în Parlament pentru a continua programul F-16. Discutăm de patru aparate comandă simplă și un aparat comandă dublă”, a mai spus ministrul.

Fifor a mai explicat că dincolo de cele cinci avioane de la Portugalia, românia mai vrea să cumpere încă alte 36 de aparate F-16.

„Vom discuta despre o alocare bugetare în momentul în care vom fi convinși că vom putea avea aceste aparate de zbor. Este prematur acum să discutăm despre valoare. Sunt mai multe posibilități luate în calcul, ne-am adresat mai multor state care au în dotare F-16 șic are pot disponibiliza aceste aparate. Fie că discutăm despre Statele Unite, fie că discutăm de Israel sau Grecia”, a spus Fifor.

Ministrul a mai dat detalii și despre mdoernizarea avioanelor IAR 99 Șoim. „În mai puțin de două săptămâni vom putea lansa negocierile cu fabrica de avioane de la Craiova pentru a putea să avem un contract să începem modernizarea celor 21 de aparate IAR 99 Șoim pentru ca acestea să devină aparatul școală pentru piloții de F-16”, a spus Fifor. Detalii despre programul „SuperȘoim”, aici.

România a cumpărat deja 12 avioane F-16 de la Portugalia, trecute printr-un proces de Mid-Life Upgrade și pe care a dat 628 de milioane de euro

România a contractat în 2013 achiziția a 12 avioane F-16 de la Portugalia – Block 15, nouă cu simplă comandă și trei cu dublă comandă. Aeronavele au fost modernizate printr-un proces de Mid-Life Upgrade și aduse la zi cu multe sisteme. Alături de această modernizare, contractul de circa 628 milioane de euro presupune și antrenamentul piloților, a tehnicienilor și a personalului auxialiar.

Aernoavele pe care le-a primit România sunt F-16 AM/BM (MLU) în varianta de modernizare M5.2R. Avioanele ar trebui să mai aibă o durata de viață de cel puțîn 4.500 de ore de zbor și să rămână în serviciul Forțelor Aeriene încă circa 20 de ani de acum încolo.

F-urile 16 cumpărate de România, în curs de operaționalizare pentru misiuni reale

Cele 12 avioane au intrat în dotarea Forelor Aeriene Române treptat, în 2016 și 2017, iar de atunci și până în prezent escadrila 53 Warhawks de la baza aeriană Borcea se află în curs de operaționalizare pentru misiuni reale – antrenarea piloților, acumularea de ore de zbor pe aparate, testarea diferitelor tipuri de misiuni, omologarea și testarea muniției, etc.

Operaționalizarea escadrilei de F-16 ar trebui să se finalizeze până spre sfârșitul anului, însă sunt șanse ca aceasta să dureze însă până în 2019.

Între timp, România se bazează exclusiv pe aparatele MiG 21 LanceR, circa 30 la număr, pentru misiunile proprii de poliție aeriană.

Citește mai multe:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro