Sari direct la conținut

Administraţia Trump utilizează teste ADN pentru a reuni familiile migranţilor

HotNews.ro
SUA - copiii migrantilor, tinuti in custi, Foto: Captura YouTube
SUA - copiii migrantilor, tinuti in custi, Foto: Captura YouTube

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a admis joi că serviciile sale utilizează teste ADN pentru a reuni „cel puţin 3.000” de minori migranţi, dintre care 100 au sub cinci ani, cu părinţii lor arestaţi pentru că au intrat ilegal în SUA, informează agenția AFP, preluată de Agerpres.

„Ne conducem după testele ADN pentru a confirma legăturile de rudenie rapid şi riguros”, a declarat ministrul american al sănătăţii Alex Azar în cursul unei teleconferinţe.

Serviciile sale sunt angajate într-o cursă contra cronometru pentru a-i reda pe cei „circa 100 de copii sub cinci ani” părinţilor lor până marţi, conform unei decizii a justiţiei, a precizat el.

Ceilalţi minori trebuie să-şi regăsească părinţii până la 26 iulie.

Familiile vor putea fi reunite în centre speciale dacă părinţii nu au fost eliberaţi, a precizat ministrul.

Serviciile sale cunosc „identitatea şi localizarea fiecărui copil lăsat în grija subcontractorilor noştri”, a spus el, în timp ce aceste separări şi lacrimi de copii au provocat un val de proteste în SUA şi în afara ţării.

„Ministerul Sănătăţii continuă să lucreze fără încetare pentru a-i pune în contact pe minori cu părinţii lor identificaţi în cadrul restricţiilor impuse de tribunal”, a afirmat Alex Azar.

„Cu scopul de a respecta termenul tribunalului, Ministerul Sănătăţii a trebuit să-şi reducă procedurile obişnuite la un proces mai expeditiv”, şi-a exprimat el totuşi regretul.

Utilizarea testelor ADN a creat o nouă polemică în SUA, unde asociaţii de apărare a migranţilor acuză Casa Albă că dezvăluie astfel date ultrasensibile care ar putea permite „supravegherea acestor copii în timpul restului vieţii lor”, potrivit organizaţiei Raices.

Conform cifrelor oficiale precedente, peste 2300 de minori au fost luaţi de lângă părinţii lor fără documente în regulă, la câteva săptămâni după ce Donald Trump a decis să aplice, la începutul lunii mai, o politică de „toleranţă zero” în domeniul imigraţiei clandestine.

Preşedintele american a făcut un pas înapoi la 20 iunie, când a semnat un ordin executiv prin care interzice aceste separări, dar reîntregirile de familii întârzie să se concretizeze.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro