Sari direct la conținut

​Codul penal, modificat în Comisia Iordache: Scad fracțiile de pedeapsă pentru liberarea condiționată; s-a eliminat o parte din definiția funcționarului public / Nu se mai face confiscare extinsă pentru spălare de bani și grup infracțional organizat

HotNews.ro
Florin Iordache, Foto: Hotnews
Florin Iordache, Foto: Hotnews

​Comisia specială parlamentară condusă de deputatul PSD Florin Iordache a adoptat joi o parte dintre modificările propuse la Codul Penal, iar luni va continua, planul fiind ca Senatul să dea un vot în plen marți. Modificările vizează scăderea fracțiilor necesare pentru a beneficia de liberarea condiționată, confiscarea extinsă, definiția funcționarului public sau reucerea teremnului de prescripție. Cel mai așteptat articol, cel privind abuzul în serviciu, va fi tranșat luni. Iordache a refuzat să facă publică varianta concretă pe care o susține PSD, în timp ce Ministerul Justiției a transmis o propunere cu prag echivalent cu valoarea salariului minim pe economie, adică 1900 lei brut.

Această propunere nu a fost transmisă în format fizic sau electronic membrilor comisiei, iar Florin Iordache nu a declarat că PSD o va susține.

În ședința de joi, cei de la PSD-ALDE și UDMR au adoptat fie amendamente însuțite de la CSM, fie articolele din forma inițială a legii, iar cei de la USR și PNL s-au opus aproape la fiecare vot.

Principalele modificări votate de parlamentarii PSD-ALDE-UDMR joi:

* Sporul de pedeapsă la concursul de infracțiuni poate fi de maxim 3 ani adăugat la pedeapsa cea mai grea; în prezent, acesta este calculat ca o treime din totalul celorlalte pedepse, care se adaugă la pedepsa cea mai grea (art. 39)

* Pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se supendă și pedepsele accesorii, precum interzicerea de a ocupa o funcție publică (art. 65)

* Achitarea integrală a prejudiciului în cazul unei serii întregi de infracțiuni, printre care și cele de corupție sau asimilate celor de coruție, vor constitui circumstanță atenuantă. În prezent, acestea sunt exceptate. Vor fi în continuare exceptate următoarele infracțiuni: tâlhărie, piraterie, furt calificat, fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice. (art. 75)

* S-au redus fracțiile impuse pentru liberarea condiționată (art. 100), printre modificări:

– Pentru pedeapsa cu închisoarea mai mică de 10 ani se poate aplica liberarea condiționată dacă s-a executat jumătate din pedeapsă în loc de două treimi cum este în prezent.

– Pentru condamnații care au peste 60 de ani se impune executarea a doar o treime din pedeapsă, față de jumătate din ea cum este în prezent, în cazul pedepselor mai mici de 10 ani.

* Confiscarea extinsă nu se mai supune pentru cazul infracțiunilor spălării de bani și constituirii de grup infracțional organizat (art. 112^1)

* A fost scăzut termenul de prescripție pentru pedepsele între 10 și 20 de ani – va fi de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani. În prezent există două termene diferite: 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani; 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani. (art. 154)

* Prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 154 este depăşit cu încă jumătate (art. 155)

* S-a eliminat o categorie întreagă din definiția funcționarului public – s-a abrogat alineatul 2 (art. 175). Ce prevedea: „este considerat funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.”

* Obligativitatea aplicării deciziilor Curții Constituționale ca lege penală mai favorabilă (art. 173)

* Fostul soț este considerat membru de familie, alături de soț, fără a se preciza un termen de desfacere a căsătoriei. (art. 177)

Abuzul în serviciu

Fostul ministru al Justiției, autorul OUG 13 prin care se impunea un prag valoric de 200.000 lei, nu a făcut publice variantele concrete de modificare propuse pentru abuzul în serviciu pe care le susține PSD. Există însă o centralizare a amendamentele venite până acum pentru acest articol, unele aparținând unor deputați PSD, în nume personal.

Citește aici tabelul de lucru cu amendamentele centralizate până la data de 11 iunie

Vezi aici documentul cu toate propunerile venite până acum la comisie privind abuzul în serviciu

Urmărește mai jos o transmisiune LIVE VIDEO (click aici dacă nu se afișează pe mobil)

Desfășurarea LIVETEXT:

14.45 Se termină ședința pentru azi. „Sistăm aici. Vă propun să ne vedem luni 10.30, până la ora 13.00 să dăm raportul” a declarat Iordache. Marți se va da un vot în plenul Senatului, prima cameră sesizată.

Stelian Ion readuce în discuție abuzul în serviciu. „Am aplaudat pragul cu salariul minim dar vrem să ne asigurăm că nu introduceți altceva. Vrem și noi textul. Am început din toamna anului trecut. Nu am o dezbatere reală pe acest articol. S-a trecut în expunerea de motive dar nu avem textul PSD,” a spus el.

„Pe noi nu ne preocupă foarte mult art. 297, toate articolele au aceeași importanță” a răspuns Iordache. El a adăugat că luni va anunța ce variantă susține PSD, care ar putea fi și o combinație între amendamentele deja trimise.

!!! 14.30 Fostul soț devine membru de familie în sensul legii penale, fără un termen pentru când a avut loc divorțul.

Art. 177: Membru de familie

(1) Prin membru de familie se înţelege:

b) soţul sau fostul soţ;

c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care au convieţuit sau convieţuiesc.”

CSM propusese astfel pt litera b): „soţul sau fostul soţ dacă desfacerea căsătoriei a intervenit în ultimii 5 ani.”

!!! 14.22 S-a eliminat din definiția funcționarului public, în sensul legii penale, tot ce era prevăzut la alineatul 2: „De asemenea, este considerat funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.”

Propunerea este din inițiativa legislativă PSD-ALDE.

Deputatul USR Stelian Ion susține că are loc o dezincriminare. „Nu va mai fi considerat funcționar public tot cetățeanul din România”, a declarat în replică deputatul UDMR Marton Arpad.

CSM a afirmat că nu s-a luat în considerare propunerea sa, iar Consiliul Legislativ propusese CSM „reanalizarea normei propuse în acord cu convențiile internaționale și deciziile Curții Constituționale.”

14.10 S-a votat modificarea propusă la art. 173 – legea penală, unde PSD si-a insusit un amendament UNJR

„(2) Sunt asimilate legii în sensul alin. (1) și deciziile Curții Constituționale care au caracter general obligatoriu.

(3) Obligativitatea aplicării deciziilor Curții Constituționale ca lege penală mai favorabilă, prevăzute de alin. (2), se referă atât la dispozitiv, cât și la considerentele acestora.

(4) Executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunțate în baza legii supuse controlului de constituționalitate prevăzut la alin. (2), precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte se analizează din oficiu, în regim de urgență, în maxim 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

(5) Analiza prevazută la alin. (4) va fi făcută și la cererea persoanei condamnate, care poate solicita acest lucru oricând.”

„Pe viitor, deciziile CCR vor fi asemănătoare unor legi. Ele vor putea fi aplicate și pentru trecut, mi se pare profund neconstituțională” a declarat deputatul USR Stelian Ion despre această modificare.

13.54 S-au adoptat modificări la Articolul 155:

„Art. 155: Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale

(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe pentru fiecare faptă și persoană prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în cadrul procesului penal.

(2) După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie față de persoana în favoarea căreia curge prescripția de la momentul la care s-a comunicat actul de procedură

(3) Prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 154 este depăşit cu încă jumătate;

13.40 S-a adoptat articol din proiect privind scăderea termenelor de prescripție pentru infracțiunile cu pedepse între 10 ș 20 de ani:

Alineatul (1) al articolului 154 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:

a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;

b) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;

c) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;

d) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda.”

Cum este în prezent:

(1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:

a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;

b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;

c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;

d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;

e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda.

13.20 Alineatul 1 de la art. 112^1 se modifică – se abrogă literele d) și g), cele care se refereau la spălarea de bani și la grup infracțional organizat.

Nu se mai face confiscare extinsă pentru spălare de bani și grup infracțional organizat.

Observația a aparținut CSM, fără a exista un consens din partea CSM pe acest articol.

Cum va arăta acum alineatul 1:

(1) Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la art. 112, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracţiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material şi pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare:

a) infracţiuni privind traficul de droguri şi de precursori;

b) infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile;

c) infracţiuni privind frontiera de stat a României;

se elimină – d) infracţiunea de spălare a banilor;

e) infracţiuni din legislaţia privind prevenirea şi combaterea pornografiei;

f) infracţiuni din legislaţia privind combaterea terorismului;

se elimină – g) constituirea unui grup infracţional organizat; h) infracţiuni contra patrimoniului;

i) nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi;

j) falsificarea de monede, timbre sau de alte valori;

k) divulgarea secretului economic, concurenţa neloială, nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export, deturnarea de fonduri, infracţiuni privind regimul importului şi al exportului, precum şi al introducerii şi scoaterii din ţară de deşeuri şi reziduuri;

l) infracţiuni privind jocurile de noroc;

m) infracţiuni de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene;

n) infracţiuni de evaziune fiscală;

o) infracţiuni privind regimul vamal;

p) infracţiuni de fraudă comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice;

q) traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană.

În continuare s-a adoptat tot un amendament CSM:

Alineatul (2) al articolului 112^1 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit;

b) din probele administrate rezultă că bunurile provin din activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la alin. (1).”

„(2^1) Decizia instanţei trebuie să se bazeze pe probe certe, dincolo de orice îndoială, din care să rezulte implicarea persoanei condamnate în activităţile infracţionale producătoare de bunuri şi bani.” – propunerea din inițiativa PSD-ALDE

„(3) Pentru aplicarea dispoziţiilor alin. (2) se va ţine seama şi de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată ori de un terţ unui membru al familiei, dacă acesta a cunoscut că scopul transferului este evitarea confiscării sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deţine controlul. Confiscarea se va dispune în limita bunurilor transferate, în momentul în care transferul ilicit poate fi dovedit prin probe certe dincolo de orice îndoială.”

La articolul 112^1, după alineatul (8), se introduc două noi alineate, alin. (9) şi (10), cu următorul cuprins:

„(9) Sunt supuse confiscării în condiţiile prezentului articol şi:

a) bunurile transferate de către persoana condamnată unui membru de familie, dacă acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască că scopul transferului este evitarea confiscării sau dacă transmisiunea s-a realizat cu titlu gratuit;

b) bunurile transferate de către persoana condamnată unei persoane juridice asupra căreia deţine controlul;

c) bunurile transferate de persoana condamnată către un terţ dacă din împrejurări concrete rezultă că acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască că scopul transferului este evitarea confiscării.

(10) Confiscarea dispusă potrivit prezentului articol nu poate aduce atingere drepturilor terţilor dobânditori cu titlu oneros de bună – credinţă. – propunere CSM preluată de PSD

13.05 S-a reluat ședința cu art 112^1 privind Confiscarea extinsă.

12.32 S-a luat pauză 10 minute.

!!! 12.26: S-a adoptat formularea din inițiativa legislativă privind Condițiile liberării condiționate.

Pentru pedeapsa cu închisoarea mai mică de 10 ani se poate aplica liberarea condiționată dacă s-a executat jumătate din pedeapsă în loc de două treimi cum este în prezent.

Pentru condamnații care au peste 60 de ani se impune executarea a doar o treime din pedeapsă, față de jumătate din ea cum este în prezent, în cazul pedepselor mai mici de 10 ani.

Articolul 100 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 100: Condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii

(1) Liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:

a) cel condamnat a executat cel puţin jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puţin două treimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;

b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

d) nu există probe din care instanţa să aprecieze că persoana condamnată nu s-ar fi îndreptat şi nu s-ar putea reintegra în societate.

(2) În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiționată, după executarea efectivă a cel puțin o treime din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani, sau a cel puțin jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d).

(3) În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ține seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.

În acest caz, liberarea condiționată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puțin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depășește 10 ani, și a cel puțin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

(4) În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ține seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.

În acest caz. liberarea condiționată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puțin o pătrime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depășește 10 ani, şi a cel puţin o treime, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

(5) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiţionate sau care au condus la respingerea acesteia şi, în cazul admiterii, atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

(6) Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat.”

12.16 S-a adoptat amendamentul CSM preluat de PSD și ALDE pentru măsurile de supraveghere şi obligaţiile

Alineatul (2) al articolului 93 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Instanţa poate (se adaugă cuvântul poate – n.r.) impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:

a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;

b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

c) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;

d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.”

12.07 În continuare, la același articol privind circumstanțele atenuante, s-a adoptat și:

La articolul 75 alin. (2), după litera b) se introduc două noi litere, literele c) și d), cu următorul cuprins:

„c) conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii;

d) conduita după săvârșirea infracțiunii şi în cursul procesului penal, fără a se aprecia această circumstanță în defavoarea inculpatului, dacă aceasta a adoptat o poziție de nerecunoaștere a săvârșirii infracțiunii, deoarece s-a considerat nevinovat

plus:

La articolul 75, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3) cu următorul cuprins:

”(3) Împrejurările enumerate în alin. (2) au caracter exemplificativ”

!!! 12.01 S-a adoptat o modificare la Art. 75 privind Circumstanţe atenuante, formulată de Forumul Judecătorilor, asumat de PSD, prin care infracțiunile de corupție și cele asimilate infracțiunilor de corupție nu mai sunt exceptate de la aplicarea circumstanței atenuante prin achitarea prejudiciului.

Concret, dacă ai comis o infracțiune de corupție sau asimilate corupției și achiți prejudiciul se va considera circumstanță atenuantă, ceea ce nu se putea întâmpla până acum în baza formei actuale a art. 75.

La articolul 75, alineatul (1) litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„d) acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanţa atenuantă nu se aplică în cazul săvârşirii următoarelor infracţiuni, dacă au produs un prejudiciu material: tâlhărie, piraterie, furt calificat, fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice.

Ce prevede acum acest alineat:

„(1) Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante legale:

d) acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanţa atenuantă nu se aplică în cazul săvârşirii următoarelor infracţiuni: contra persoanei, de furt calificat, tâlhărie, piraterie, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, ultraj, ultraj judiciar, purtare abuzivă, infracţiuni contra siguranţei publice, infracţiuni contra sănătăţii publice, infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate, contra securităţii naţionale, contra capacităţii de luptă a forţelor armate, infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, a infracţiunilor privind frontiera de stat a României, a infracţiunilor la legislaţia privind prevenirea şi combaterea terorismului, a infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, a celor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, a infracţiunilor privitoare la nerespectarea regimului materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, privind regimul juridic al drogurilor, privind regimul juridic al precursorilor de droguri, a celor privind spălarea banilor, privind activităţile aeronautice civile şi cele care pot pune în pericol siguranţa zborurilor şi securitatea aeronautică, privind protecţia martorilor, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, a celor privind traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, privind prevenirea şi combaterea pornografiei şi a celor la regimul adopţiilor.”

!!! 11.50 La articolul 65 – Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi – după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:

„(3^1) Pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă executarea pedepselor accesorii”.

11.48 S-a adoptat:

Alineatul (1) al articolului 64 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(1) În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate stabilite prin expertiză medico-legală, persoana nu poate presta această muncă. Unei zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunităţii.”

De asemenea, s-au abrogat alineatele 2 si 6 din art. 64.

11.44 S-a votat abrogarea art. 62 din Codul penal, care prevedea:

Amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii

(1) Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, pe lângă pedeapsa închisorii, se poate aplica şi pedeapsa amenzii.

(2) Limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute în art. 61 alin. (4) lit. b) şi lit. c) se determină în raport de durata pedepsei închisorii stabilite de instanţă şi nu pot fi reduse sau majorate ca efect al cauzelor de atenuare ori agravare a pedepsei.

(3) La stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit.

Propunerea a fost a CSM, criticată de Parchetul General.

S-a votat și abrogarea alin 5 din art. 61, tot la propunerea CSM:

(5) Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, iar pedeapsa prevăzută de lege este numai amenda ori instanţa optează pentru aplicarea acestei pedepse, limitele speciale ale zilelor-amendă se pot majora cu o treime.

11.28 A venit la ședință și deputatul PSD Cătălin Rădulescu, pentru care Iordache a votat să îi fie respinse toate amendmentele depuse la Codul penal. Rădulescu a propus 200 mii euro prag la abuzul în serviciu. Rădulescu participă deseori la ședințele comisiei, deși nu este membru de facto.

11.19 S-a votat propunerea din proiectul de lege la art 39 – Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni. Cei de la PNL și USR au criticat acest amendamente.

Stelian Ion (USR): ”Este o relaxare incredibilă ii gratificati pe infractori, adica primesc maximum un spor de 3 ani, atunci stiti, am spus ca aveti un intere politic, era cu dedicatie, acum nu știu dacă v-ați propus asta.”

La articolul 39, alineatul (1) literele b), c) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se poate adăuga un spor de până la 3 ani.

c) când s-au stabilit numai pedepse cu amenda, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se poate adăuga un spor până la o treime din acel maxim.

………………………………………………

e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare si mai multe pedepse cu amenda, se aplică pedeapsa închisorii potrivit dispoziţiei de la lit. b), la care se adaugă pedeapsa amenzii potrivit dispoziţiei de la lit. c).”

Ulterior s-a votat și alineatul 2:

”(2) Prin aplicarea dispozițiilor prevăzute la alineatul (1) nu se poate depăși totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiunile concurente.”

10.59 S-a votat propunerea Parchetului General, însușită de PSD, pentru alineatul (1) al articolului 35 privind infracțiunea continuată:

„(1) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracționale, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. În cazul infracțiunilor contra persoanei forma continuată se reține numai când faptele sunt săvârșite împotriva aceluiași subiect pasiv.”

10.56 S-a votat amendamentul CSM preluat de PSD pentru Articolul 17 – Săvârşirea infracţiunii comisive prin omisiune

„Infracţiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat se consideră săvârşită şi prin omisiune, când:

a) există o obligaţie expresă de a acţiona prevăzută de lege;

b) autorul omisiunii, printr-o acţiune sau inacţiune anterioară, a creat pentru valoarea socială protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.”

10.54 S-a adoptat o propunere CSM privind săvârșirea cu intenție:

La articolul 16, alineatul (3) litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte. Ori de câte ori legea penală prevede că pentru a putea fi infractiune se impune săvârşirea faptei într-un anume scop, infracţiunea trebuie să fie săvârşită cu intenţie directă, care să rezulte în mod neîndoielnic, din circumstanţele concrete ale cauzei.”

10.49 PSD și ALDE au votat alineatul propus initial în proiectul de lege și a respins varianta propusă de CSM privind legea penală mai favorabilă.

Ce s-a votat:

„La articolul 5, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (1^1) – (1^4), cu următorul cuprins:

„(1^1) Legea penală mai favorabilă se aplică luându-se în calcul următoarele criterii:

a) se verifică conţinutul infracţiunii şi limitele de pedeapsă. Dacă în urma acestei verificări se constată că limitele de pedeapsă pentru infracţiunea stabilită, urmare a acestei verificări, sunt mai favorabile într-o lege, aceasta va fi considerată lege penală mai favorabilă.

b) se verifică circumstanțele de agravare și atenuare a răspunderii precum și modul de contopire al pedepselor în caz de concurs de infracţiuni sau de stabilire a stării de recidivă. Dacă în urma acestor verificări pedeapsa rezultantă este mai uşoară potrivit uneia dintre legile comparate, aceasta va fi considerată lege penală mai favorabilă.

c) se verifică termenele de prescripţie. Dacă potrivit uneia dintre legi răspunderea penală este prescrisă, aceasta va fi considerată lege penală mai favorabilă.

(1^2) Ordinea legală de verificare de la alin. (11) este obligatorie.

(1^3) Textele de abrogare a unor norme de incriminare mai favorabile sunt supuse controlului de constituționalitate și, în cazul constatării constituționalității numai în parte sau a constatării neconstituționalității normei abrogatoare, textele abrogate sau modificate neconstituțional pot deveni normă penală mai favorabilă.

(1^4) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, limitele de pedeapsă aplicabile sunt cele din legea mai favorabilă precum și termenele și condițiile de prescripție din legea penală mai favorabilă.”

10.41: A fost adoptată propunerea UNJR la art. 5 privind legea penală mai favorabilă:

„(1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă în integralitate, neputându-se combina prevederi din legi succesive.”

10.33 Se dezbate articolul propus de UNJR și asumat de PSD prin care deciziile CCR se asimileaza legii penale de dezincriminare. PNL propune eliminarea acestui articol întrucat CCR nu poate să devină legiuitor „pozitiv”. Stelian Ion: „Este un articol neconstituțional”. Acesta atrage atenția că ar putea să se aplice retroactiv.

Iordache afirmă că va propune ca aceste alineate să fie eliminate de la art. 4, dar mutate la art 173.

Ce prevede amendamentul:

„(2) Se asimilează legii penale de dezincriminare și deciziile Curții Constituționale prin care s-a constatat:

a) neconstituționalitatea în tot sau în parte a unor dispoziții din legile penale;

b) constituționalitatea numai a anumitor variante de interpretare a normei de incriminare.

(3) Obligativitatea aplicării deciziilor Curții Constituționale ca lege penală mai favorabilă, prevăzute de alin. (2), se referă atât la dispozitiv, cât și la considerentele acestora.”

10.24 Stelian Ion (USR): „Vreau doar să salut faptul că ministrul Justiției a găsit acel prag minim la abuzul în serviciu, și anume salariul minim pe economie.” (1900 lei brut)

Iordache: „Da, am văzut și eu, când ajungem la 297…”

10.24 Începe ședința, Iordache a propus o pauză la ora 12.30.

10.13 Ședința întârzie, trebuia să înceapă la ora 10.00.

***

„Abuzul în serviciu – am definit principalele linii directoare, avem deja 14 propuneri cu prag mai mare, mai mic, și prin propuneri vom găsi cea mai bună formulă de definire. Fără îndoială da (există varianta fără prag – n.r.), am spus că dacă punem un prag de o anumită valoare (se va întreba) de ce acea valoare. Cred că defininirea abuzului în serviciu trebuie făcută fără prag valoric. Așteptăm și varianta ministerului justiției” spunea pe 19 aprilie Flrorin Iordache.

Amintim că președintele PSD Liviu Dragnea a fost condamnat, în prima instanță, la trei ani și jumătate pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive.

Dragnea a declarat luni că procedurile parlamentare trebuie „grăbite” și a anunțat o sesiune extraordinară pentru aprobarea modificărilor la Codurile Penal și de Procedură Penală.

„Trebuie să grăbească procedurile” în Parlament, a spus Dragnea, într-o scurtă declarație făcută la Palatul Parlamentului, anunțând totodată și o „sesiune extraordinară” dedicată acestui subiect dar care nu o să „țină toată vara”.

„O să cer azi celor din Comisie să închidă odată Codul penal, să meargă la votul final, după care intră în circuitul obișnuit”, a adăugat șeful PSD.

Proiectul depus în aprilie de modificare a Codului penal nu conținea nicio prevedere legată de abuzul în serviciu, astfel că este așteptat un amendament direct în ședința comisiei.

Citește și: Codul penal în comisia specială: să fie sau nu soacra exclusă de la răspunderea penală pentru favorizarea făptuitorului? Iordache: „Despre soacre, numai de bine”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro