Sari direct la conținut

UPDATE Guvernul a aprobat controversatul program "Investește în tine", criticat dur de studenți și elevi

HotNews.ro
Tinerii cer Guvernului intalnire de urgenta, Foto: ANOSR
Tinerii cer Guvernului intalnire de urgenta, Foto: ANOSR

​​Guvernul are pe pe ordinea de zi a ședinței de joi programul ‘Investeşte în tine’, care prevede acordarea de împrumuturi pentru cei aflați în sistemul de învățământ. Actul normativ a fost discutat și săptămâna trecută, însă Guvernul a decis amânarea aprobării lui. Este un program criticat dur de studenți și elevi, aceștia considerând că astfel de împrumuturi pot atrage scăderea masivă a bugetului educației și creșterea majoră a taxelor de școlarizare. Programul va fi aprobat prin ordonanță de urgență.

UPDATE Ordonanța de urgență a fost aprobată.

„Beneficiarii programului sunt în primul rând tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani, care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ sau care efectuează cursuri de specializare autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale. Aceştia pot accesa un credit în valoare de 40 de mii de lei cu dobândă zero, garantat în proporţie de 80% de stat”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern de săptămâna trecută.

Programul se adresează şi persoanelor cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani care sunt în sistemul de învăţământ sau care urmează cursuri de reconversie profesională. Aceste persoane pot beneficia de credite de 35 de mii de lei. Toţi beneficiarii, indiferent de categorie, vor putea primi în plus 20 de mii de lei dacă sunt angajaţi sau se angajează în timpul derulării programului.

Cele mai mari asociații ale tinerilor au avertizat Executivul că împrumuturile fără dobândă garantate de stat pot să ducă la scăderea masivă a bugetului alocat de stat pentru educație și la o creștere majoră a taxelor de școlarizare. Într-un comunicat de presă comun, studenții și elevii cer Guvernului o întrevedere de urgență pe tema Programului „Investește în tine”. “Ne exprimăm surprinderea și dezamăgirea deopotrivă că un astfel de program, cu un impact semnificativ asupra categoriilor mai sus menționate, poate să fie propus spre adoptare fără o amplă consultare prealabilă”, spun tinerii.

La rândul lor, reprezentanții Asociației Parakletos, Asociației Pro Consumatori și ai Grupului Clienților cu Credite în CHF, spun că acest program se îndepărtează, în mod vizibil și nejustificat, de nevoia identificată în societate și care a generat această propunere: acordarea posibilității tinerilor, cu o situație materială precară, de a accesa un credit subvenționat de stat.

Citește și

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro