Unul dintre autorii atacului cibernetic comis asupra grupului Yahoo, condamnat la cinci ani de închisoare
Un canadian acuzat că a fost unul dintre piraţii aflaţi la originea unui atac cibernetic de amploare comis asupra grupului Yahoo în 2014 a fost condamnat marţi la cinci ani de închisoare, a anunţat Departamentul de Justiţie al Statelor Unite, citat de AFP.
Karim Baratov, în vârstă de 23 de ani, a fost condamnat şi la plata unei amenzi a cărei contravaloare acoperă toate bunurile sale, au precizat autorităţile americane, care l-au acuzat pe inculpat că a fost angajat – alături de un alt pirat cibernetic – de agenţi ai serviciilor secrete ruseşti pentru a pirata conturi de e-mail Yahoo între 2014 şi 2016. În total, acel atac cibernetic a afectat aproximativ 500 de milioane de utilizatori, informeazăAgerpres.
Prin această condamnare, justiţia „a transmis un mesaj clar piraţilor informatici: participarea la atacuri cibernetice finanţate de către state va avea consecinţe importante”, a declarat procurorul federal din California de Nord, Alex Tse, citat într-un comunicat difuzat de Departamentul de Justiţie al Statelor Unite.