Sari direct la conținut

O oră cu Doina Cornea, sau pledoaria pentru simplitate

HotNews.ro

Tot așa sună titlul celui de-al doilea articol de presă pe care l-am publicat în viața mea de gazetar. La începutului anului 1990, când toate visurile, inclusiv cele profesionale, păreau să aibă cale liberă, m-am hotărât să dau curs chemării de a scrie. Așa am ajuns la nou-înființatul ziar independent Obiectiv. Prima „misiune jurnalistică” a fost un caz de omor în familie, pe motiv de divergențe politice, cu 27 de lovituri de cuțit. A doua a fost să iau, la Cluj, un interviu renumitei disidente Doina Cornea, care pe atunci era un star absolut, vânat inclusiv de presa internațională. Și l-am luat.

N-a fost așa de simplu, căci am gândit abordarea greșit. Când patronul (concomitent și redactor-șef al ziarului la care tocmai începusem să colaborez, în regim de voluntariat) a aflat că am de gând să fac un drum la Cluj, în martie 1990, mi-a sugerat pe loc: „Ce-ar fi să-i iei un interviu Doinei Cornea, care locuiește acolo… dacă nu e pe la București?” În mintea mea de proaspăt would-be journalist ambițios, imediat s-au înfiripat idei. Cu un astfel de interviu faceam saltul către „presa cea mare”, chiar dacă acesta apărea într-un ziar local.

Odată activată ambiția, mi s-au mobilizat și sinapsele, în vederea realizării „unei intrări” pe bază de recomandare la Doina Cornea, pe care nu o cunoșteam personal. Deși terminasem filologia la Cluj, ea fusese asistent universitar la secția franceză, nu la cea engleză, unde studențisem eu.

Primul impuls a fost să îl sun pe fostul rector al Universității din Cluj, care îmi fusese și profesor la Filo. Greșeală maximă! Recomandarea pentru un interviu mi-a fost refuzată scurt și ferm. Atunci nu am înțeles de ce. Ulterior, mi-am dat seama că, în timpul mandatului său de rector, Doina Cornea fusese, parcă, dată afară din facultatea unde preda.

Al doilea impuls a fost să o sun pe o fostă colegă, „persoană importantă”, umblată pe atunci prin toate cercurile clujene de literați și care, ulterior, a fost purtător de cuvânt al unui fost premier pesedist. Ex-colega mi-a răspuns la telefon și, după amabilitățile de rigoare, aflând ce doresc de la ea, mi-a replicat cu glas afectat: „Cum crezi că Doina Cornea va sta de vorbă cu tine, când pentru un interviu stau la coadă, două-trei săptămâni, tot felul de jurnaliști străini?”

Pe moment m-am rușinat de îndrăzneala mea de a intervieva, ca novice în ale jurnalismului cum eram, o personalitate adulată la momentul acela în țară și vânată (la modul pozitiv) de presa străină. Însă rușinea nu este unealtă de jurnalist, așa că, urcând cu mașina Feleacul, la un moment dat am tras de volan în dreapta, intrând pe strada Alba-Iulia. Acolo știam că locuiește Doina Cornea, în casa în care se spune că a fost iradiată, de securiști.

Am coborât din mașină, pe o stradă pustie, în fața unei case cu poarta deschisă. I-am spus soțului să mă aștepte acolo, că probabil nu va dura mult, sau chiar deloc. Am pășit cu sfială în curte, apoi am prins curaj și, văzând ușa casei întredeschisă, am ciocănit și am împins-o ceva mai larg. Cu pași mărunți, o doamna micuță cu părul încărunțit și glas subtire, dar ferm, m-a invitat înăuntru și m-a întrebat ce doresc.

Aflând despre ce este vorba, am luat amandouă loc la masă, iar eu am început s-o întreb, pornind reportofonul, despre una, despre alta, mai ales despre disidența sa anticomunistă, despre Revoluție și despre incidentele cu maghiarii. În martie 1990, Clujul fierbea de conflictul etnic româno-maghiar.Vatra Româneascăstriga isteric: „De ce tace Aradul?“ La Arad însă, pe lângă români locuiau paşnic unguri, şvabi, sârbi şi slovaci.

„E o dovadă de civilizaţie“, mi-a spus Doina Cornea, cu glas tremurător.

Apoi, ea a nuanţat ideea:

„Eu cred în existenţa inconştientului colectiv. Resentimentele generalizate au răbufnit la nivel de colectivitate, degenerând în violenţele de la Târgu-Mureş, care ne-au îngrozit pe toţi. Extremismul ambelor părţi este reprobabil. Pe de altă parte, a existat o dublă manipulare. Cred că se poate face o legătură între alegerile care tocmai au avut loc în Ungaria şi incitarea spiritelor din partea maghiară, tot aşa cum, de partea română, actualele forţe aflate la conducere sunt interesate în a dovedi necesitatea acestui imens aparat de represiune numit Securitate, ai cărui membri sunt încă activi şi le-ar putea aduce un sprijin în desfăşurarea competiţiei electorale. De fapt, acesta este unul dintre motivele pentru care mi-am dat demisia din Frontul Salvării Naţionale. Am fost plimbată la Bucureşti într-un tanc, pentru a fi apărată de un imaginar atac terorist. Am fost rugată să vorbesc la televiziune pentru a risipi o demonstraţie organizată, chipurile subversiv, şi despre care ulterior am aflat că era îndreptată tocmai împotriva Securităţii. La Cluj, am cerut unui procuror trimis pentru a investiga cazurile de abuz din cadrul fostului aparat de represiune să afle cine a ordonat supravegherea casei mele, cine a instituit acea procedură de intimidare, în contextul căreia miliţianul care m-a bătut a fost o sărmană unealtă, doar un pion. Am informaţii că acelaşi procuror a trecut sub tăcere scrisorile şi declaraţiile de sesizare, de deconspirare ale unor cetăţeni care demascau abuzuri şi practici trecute ale Securităţii.“

Aşa mi-a povestit, în martie 1990, Doina Cornea, și mult mai mult. Disidenta cu trup firav şi glasul subţire s-a opus comunismului şi dictaturii, dovedind mult curaj. În Germania, am avut prilejul să văd cum oameni scăpaţi din chingile comunismului au plecat încotro au văzut cu ochii, peste graniţe, în căutarea unei altfel de vieţi. Mulţi dintre ei văd încă roşu în faţa ochilor când se gândesc la trecut.

Copiilor lor li se zburleşte părul în cap la auzul cuvântului „comunist“, chiar dacă n-au mâncat salam cu soia şi n-au băut nechezol. Pentru tinerii care nu știu ce e nechezolul: un înlocuitor din orz, din care se făcea cafea. Un motiv mărunt de Revoluţie.

Doina Cornea a trăit ceaușismul, a trăit Revoluția, ca și cei aproape 28 de ani care i-au urmat. Disidența sa activă s-a transformat, în timp, într-o rezistență discretă. Pentru amândouă, acum că ea nu mai este printre noi, îi mulțumim!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro