Sari direct la conținut

Conflictul de interese și incompatibilitățile pentru cei în funcţii sau demnităţi publice se prescriu în 3 ani / Aleșii locali pot exercita funcţii în sectorul privat care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile lor – proiectul lui Cătălin Rădulescu, adoptat de Senat

HotNews.ro

Plenul Senatului a adoptat luni, în calitate de primă Cameră sesizată, o propunere legislativă care prevede că faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor, informează Agerpres. Proiectul este inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu și semnat de câteva zeci de parlamentari PSD. De asemenea, proiectul permite aleșilor locali să desfășoare activități în sectorul privat în domenii care nu au legătura cu atribuțiile de aleși locali.

„Starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcţie sau o calitate incompatibilă cu acesta sau până la data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate.”

„Faptele săvârșite de persoanele aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice ce determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârșirii lor”, prevede proiectul.

De asemenea, potrivit inițiativei, care a fost amendată de Senat, „primarii, viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice. Aleşii locali menţionaţi pot exercita funcţii în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimar general ai municipiului Bucureşti”.

De asemenea, consilierii locali sau judeţeni pot exercita funcţii în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca aleşi locali.

Legea a fost votată cu 71 voturi „pentru”, 33 împotrivă și o abținere.

Senatorul USR Florina Presadă consideră că prin acest proiect coaliţia majoritară „a rezolvat” problemele de integritate ale aleşilor locali.

„Noi ştim că sunt sute de dosare instrumentate anual de ANI în ceea ce priveşte problemele de integritate ale aleşilor locali”, a spus Presadă.

De menționat că la Camera Deputaților există un alt proiect legislativ, de modificare a Legii ANI, unde s-a votat de asemenea că faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani.

Proiectul așteaptă un vot în plen, apoi va merge la Senat, care este for decizional.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro