Sari direct la conținut

România, locul 6 în lume la consumul de antibiotice la mia de locuitori

HotNews.ro

România ocupa în 2015 locul 6 în lume în ceea ce privește rata consumului de antibiotice, arata un studiu publicat în jurnalul Academiei americane de științe și citat de Le Figaro.

Consumul mondial de antibiotice a crescut cu 65% între 2000 și 2015, un avans considerat îngrijorător de către cercetători, în condițiile în care bacteriile dezvoltă strategii de rezistență în fața acestor medicamente. Organizația Mondială a Sănătății a afirmat ca rezistența la antibiotice este una dintre cele mai grave amenințări pentru sănătatea mondială.

„Consumul mondial de antibiotice a crescut cu 65% între 2000 și 2015, trecând de la 21,1 miliarde doze zilnice la 34,8 miliarde doze„, spun autorii studiului, care au analizat datele din 76 de țări din întreaga lume.

Creșteri mari s-au înregistrat în special în țările cu venituri mici sau medii. Astfel, în 16 ani, consumul de antibiotice s-a dublat în India, a crescut cu 79% în China și cu 65% în Pakistan.

Pe lângă consumul global, rata de antibiotice consumate la 1.000 de locuitori a crescut puternic în rândul țărilor cu venituri mici sau medii (+77%), unele dintre acestea depășind chiar țările cu venituri mari. Este cazul Turciei, Tunisiei, Algeriei și României care, în 2015, făceau parte din primele șase țări din lume în ceea ce privește rata consumului de antibiotice. În 2000, pe primele cinci locuri se aflau țări cu venituri mari.

„Este urgent să reducem rata consumului de antibiotice în țările cu venituri mari și să încetinim rata de creștere în țările cu venituri mici și intermediare pentru a controla problema rezistenței la antibiotice, cu atât mai mult cu cât timpul și resursele necesare pentru dezvoltarea de noi antibiotice sunt importante„, avertizeaza cercetătorii.

Cum arată primele șase locuri ale clasamentului:

  • Turcia
  • Tunisia
  • Spania
  • Grecia
  • Algeria
  • România
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro