Bărbatul care şi-a omorât soţia şi copiii spune ca le-a facut un bine / Brasoveanul a povestit că a avut o revelație după ce a fost la mănăstire
Bărbatul din Braşov care şi-a ucis familia a povestit anchetatorilor că le-a făcut un bine soţiei şi copiilor lor prin această faptă, considerând că ei se află acum într-o lume mai bună. El a spus că întâi şi-a omorât soţia, apoi fata, iar la urmă băiatul, cele trei persoane fiind ucise în timp ce dormeau, potrivit news.ro.
Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, bărbatul în vârstă de 43 de ani a spus în cadrul anchetei că luni a mers la Mănăstirea Şinca Veche unde s-a rugat şi a participat la o prelegere ţinută de o măicuţă, care prezenta mănăstirea unor turişti.
Pe drumul spre Braşov, bărbatul spune că a avut o revelaţie şi a conştientizat păcate comise de el, motiv pentru care ar fi vrut să-şi ia viaţa. Cu ajutorul unui cuţit pe care îl avea asupra sa, el susţine că a încercat să se înjunghie în inimă, dar anchetatorii spun că rana produsă a fost una superficială.
Bărbatul a ajuns acasă, iar prima persoană pe care a omorât-o a fost soţia sa, fapta având loc luni, în jurul orei 23.00. Femeia adormise pe o masă de masaj, iar bărbatul a înjunghiat-o cu un cuţit în inimă. La jumătate de oră după comiterea faptei, acasă a venit fata lui, în vârstă de 18 ani. El a stat de vorbă cu ea, fără a-i spune însă ce făcuse, iar la un moment dat fata a mers în camera ei şi s-a culcat. Apoi, bărbatul a mers şi a înjunghiat-o în inimă cu acelaşi cuţit cu care el ar fi încercat să se sinucidă. Ultima victimă a fost băiatul său, de 13 ani, bărbatul a mers în camera acestuia şi l-a înjunghiat în inimă.
El a povestit anchetatorilor că prin aceste fapte ar fi făcut un bine membrilor familiei sale, considerând că lumea este nedreaptă, iar soţia şi copiii săi se află acum într-o lume mai bună şi sunt liniştiţi.
Bărbatul a recunoscut că în trecut a avut probleme cu alcoolul şi că ocazional mai consumă cannabis. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice pentru a se stabili dacă se afla sub influenţa unor substanţe când a comis crimele. De asemenea, el urmează să fie supus unei expertize psihiatrice în perioada următoare.
Bărbatul va fi prezentat miercuri Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru comiterea infracţiunii de omor calificat.