Sari direct la conținut

VIDEO Comisia Iordache s-a reunit pentru a discuta amendamentele depuse la cele trei legi ale Justiției, înainte de votul final din Senat. USR acuză că raportul nu cuprinde toate amendamentele depuse

HotNews.ro

Comisia specială pentru modificarea legilor Justiţiei, condusă de deputatul PSD Florin Iordache, s-a reunit luni, de la ora 10:00, pentru a discuta amendamentele depuse de senatori la cele trei legi ale justiţiei – Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii.

La începutul şedinţei comisiei, deputatul USR Stelian Ion a întrebat dacă mai are rost să continue dezbaterile pe amendamente, în condiţiile în care în plenul Camerei Deputaţilor s-a votat altceva decât în raportul comisiei, potrivit News.ro.

„Au fost nişte neconcordanţe, din punctul nostru de vedere grave, în rapoartele emise de comisie. Printre ele se regăsesc faptul că nu au fost cuprinse toate amendamentele şi ce mi se pare mai grav, lucrul ăsta a putut reieşi din confruntarea înregistrării pe care am făcut-o noi cu raportul, am discutat preţ de o jumătate de oră la câteva articole, s-a votat într-un anumit fel şi în raport apare cu totul altceva. Aşadar, în Camera Deputaţilor s-au votat nişte chestiuni contrare a ceea ce am votat aici (în comisie – n.r.). Mă întreb ce rost mai are să discutăm aici articole, dacă una votăm aici şi alta apare în plen pentru vot. Pe de altă parte, viteza cu carene impuneţi să verificăm aceste texte, să le citim şi să le votăm (…) nici în această dimineaţă nu avem pregătite toate tabelele, în condiţiile în care noi, grupul USR, am trimis încă de vineri dimineaţă amendamente (…)”, a spus Stelian Ion.

De asemenea, pe ordinea de zi a plenului Senatului, care este for decizional în acest caz, cele trei legi ale Justiţiei sunt în procedură de urgenţă.

Senatorii au avut termen până joi, ora 15.00, să depună amendamente la legile Justiţiei.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi cele trei legi ale Justiţiei, după ce au fost modificate de Comisia Iordache în urma deciziilor Curţii Constituţionale. Printre cele mai importante modificări la cele două legi se află eliminarea preşedintelui României din numirea conducerii ICCJ şi corelarea prevederii din legea 303/2004 cu legea 317/2004. PNL a anunţat că va contesta legile la Curtea Constituţională. Cele trei legi vor intra luni în plenul Senatului pentru votul final.

Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a primit 190 de voturi „pentru”, 98 de voturi „împotrivă” şi două abţineri.

Legea 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată cu 183 de voturi “pentru”, 91 de voturi „împotrivă” şi o abţinere, iar legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost adoptată cu 189 de voturi “pentru”, 101 voturi “împotrivă” şi două abţineri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro