Sari direct la conținut

Turda a castigat locul 1 in competitia organizata de Comisia Europeana pentru planurile de mobilitate urbana, invingand Manchester si Milano

HotNews.ro
Turda a castigat locul 1 in competitia organizata de Comisia Europeana 
pentru planurile de mobilitate urbana, invingand Manchester si Milano

Turda a castigat locul 1 in competitia organizata de Comisia Europeana pentru planurile de mobilitate urbana, invingand Manchester si Milano, la categoria SUMP Awards (Sustainable Urban Mobility Planning), anunta primaria orasului.Toate orasele desemnate finaliste au fost selectate de un grup independent de experti in domeniul mobilitatii si al transporturilor.

„Am castigat!!! Turda a obtinut locul 1 in competitia SUMP AWARDS, pentru cel mai bun plan de mobilitate urbana durabila, la nivel european. A fost o competitie stransa, intre 2500 de orase, in finala ajungand Turda, Manchester si Milano. In aceasta seara la Bruxelles a avut loc ceremonia in care au fost anuntati si premiati castigatorii, iar noi suntem campionii Europei! Multumesc intregii echipe! Este un real succes, o foarte mare realizare! Turda este din nou in prim plan la nivel international!”, a declarat Cristian Octavian Matei, primarul municipiului Turda.

PMUD Turda are un portofoliu de proiecte in valoare de 127 milioane euro pana in 2030. Acesta vine cu o abordare unitara si prevede modernizarea tuturor elementelor de infrastructura asociate cu mobilitatea, pornind de la modernizarea infrastructurii rutiere si continuand cu amenajari ale spatiilor pietonale, amenajara de piste de biciclete, a aliniamentelor de spatiu verde, dar si a facilitatilor complementare sistemului de transport public: statii de imbarcare, sisteme e-ticketing si management inteligent al traficului, sezori, sisteme de monitorizare.

Strategia prevede atragerea de finantari nerambursabile in valoare de 31 M euro pentru dezvoltarea integrata a principalelor coridoare de mobilitate urbana si a transportului public, alaturi de alte 7 M euro pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere in zona balneara Turda si pentru valorificarea potentialului turistic al Manastirii Mihai Voda – locul de inmormantare al Voievodului Mihai Viteazul.

Primaria Municipiului Turda a depus deja in anul 2017 cererea de finantare europeana pentru 4 coridoare de mobilitate urbana, proiect care prevede modernizarea completa a arterelor de transport in comun, asfaltarea strazilor principale, achizitionarea de mijloace de transport in comun electrice, modernizarea statiilor si crearea pistelor de biciclete.

Campania EUROPEAN MOBILITY WEEK se desfasoara in perioada 16-22 septembrie in fiecare an, oferind oraselor posibilitatea de a testa alternative de transport durabile. Prin incurajarea cetatenilor de a alege moduri de transport durabile, cum ar fi mersul pe jos si ciclismul, se urmareste scaderea emisiilor de carbon, imbunatatirea calitatatii aerului si transformarea zonelor urbane in locuri mai placute de a trai si de a lucra.

2017 a fost cea mai de succes editie a EUROPEAN MOBILITY WEEK pana in prezent, cu participarea a peste 2.500 de orase.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro