Psiholog Aurora Liiceanu: "Educatia financiara la romani e zero, educatia sexuala la romani e zero. Educatia juridica la noi e zero" – VIDEOinterviu, partea intai
Romanul si banul lui. Psihologul Aurora Liiceanu pune diagnostic. In vremea lui Ceausescu sufeream de „sindromul faiantei albe”. Banii, într-un egalitarism, nu erau un subiect de discuție. Dupa Revolutie, diversitatea ne-a imbolnavit de anxietate. Sindromul lui Buridan: incremenesti in optiune. Esti indecis, mori de foame.
Nebunia cu alternativele. Simplitatea e cu mult mai confortabilă, după mine
Aurora Liiceanu: Nu m-am gândit niciodată la bani, că omenirea a avut, n-a avut bani, realitatea banilor. Eram un user de bani, fără să mă gândesc ce este cu banii ăștia. Au venit și au trecut prin mână. Ca apa.
Ce faci cu un milion de dolari, dacă-i ai? Sincer să spun: nu mă prea descurc.
Cred că generațiile tinere au altă relație cu banii decât celelalte, crescute într-un fel de egalitarism. Plăteai facturi, două-trei. Acum alergi cu tot felul de dosare, pe la bănci, nu poți să-ți spui banii într-o singură bancă, e o nebunie cu alternativele. Cunosc tineri cu cinci-șase carduri. Simplitatea e cu mult mai confortabilă, după mine.
Reporter: Ce înseamnă simplitate?
Aurora Liiceanu: Există o întreagă dezbatere acum în psihologie privind viața în alternative și cea binară, albă-neagră, bogat-sărac. Lingvistic noi evaluăm binar, n-avem griuri. N-avem nuanțe. Psihologii, unii, cred că noi suntem programați pe binaritate. Pe lucrurile opuse. Când vorbesc de binaritate, vorbesc de simplitate.
Sindromul lui Buridan.Alegi, pana mori de foame
Reporter: Binaritatea e cu mult mai confortabilă.
Aurora Liiceanu: Cineva e frumos, altcineva urât. Nu poți spune mai puțin frumos, bogat. Ori, acum s-a ajuns ca omul să fie împins către o diversitate care-l face să fie dezorientați. Așa a apărut sindromul lui Buridan. Buridan este vechea poveste cu măgarul care avea în stânga și dreapta căpițe de fân. Tot încercând să aleagă, a murit de foame.
Când ieși la shopping te duci ca șobolanul la detergentul, la untul tău.
Ideea asta e. Cum faci să scoți șobolanul din untul lui? Aici încep manipulările, subliminalul. Acestea dislocă omul în alternative, pentru a găsi o altă preferință. Până la urmă, la sat, în lumea tradițională se trăia în binaritate. Zi și noapte, cald și frig și trăiesc sănătos.
Sindromul faianței albe
Reporter: Perioada lui Ceaușescu?
Aurora Liiceanu: Alba-neagra. Sindromul faianței albe. Pe vremea aia nu era decât faianță albă. Și acasă și la spital și la măcelărie, și la școală, și la closet. La un moment dat știu că am primit cadou o plachetă de faianță cu un cerc portocaliu în mijloc.
Tot ce avea valoare se vindea “la negru”.
Știam pe cineva care lucra la Pașapoarte și vindea whisky și nescafe. Astea erau șpagă și apoi intrau în circuit. În majoritatea meseriilor, nu banii erau ce erau, ci “negrul”. Plecai acasă cu ceva. În construcții furai ciment, în spital era spirt, se fura spirt și s-a dat o directivă să se amestece spirt cu iod pentru ca lumea să nu mai fure alcoolul alb să-și facă vișinată. Peste tot plecai cu ceva. Aveam de făcut o anchetă sociologică pe vremea aceea. Și am mers într-un sat.
Vorbeam cu o persoană care nu-nțelegea ideea de salariu.
Deși avea salariu. Zicea: ești la Constanța, cum să nu vii acasă cu un pește? Păi, insistam, ai salariu. Poți cumpăra peștele. Era enervat. Cum să-mi cumpăr peștele meu?-zicea el. Așa se întâmpla în comunism. Asta era educația de atunci. Vorbeam că doar în cercetare n-aveai ce să furi.
Ce le trece prin cap românilor ca să fure, ar trebui studiat
Reporter: De unde acest “e al meu”?
Aurora Liiceanu: Foarte târziu ideea de a fi plătit a fost înțeleasă. Salariu înseamnă, implicit, nu mai fura, ești plătit pentru ceea ce faci. Era o confuzie de roluri. Rolurile erau disjuncte. Dar acest lucru nu era perceput. Mai mult, acest furt românesc conduce la o creativitate negativă. Ce le trece prin cap românilor ca să fure, ar trebui studiat. De exemplu, știu de la sora mea, care făcea practică la un șantier de la un spital că un muncitor venea cu borcane mici de iaurt goale declarând că nevastă-sa are ulcer și trebuie să-i cumpere iaurt. El , însă, le umplea cu vopsea albă. Lucra la spital, la reparații. El fura zilnic. Alt muncitor a băgat într-un sac de ciment o oglindă.
Răul, ceea ce numim imoral e mult mai dezvoltat decât binele.
Era concursul răului: altul fură, eu de ce să nu fur? Moralitatea creează nemulțumire, frustrare. După 1989 am intrat în alt sindrom. Am făcut o călătorie în Grecia, la o prietenă. De plictiseală, într-o zi caut o carte în casă și găsesc una cu pilde grecești. Și citesc cum un tată își trimite fiul la Simirna (astăzi orașul Izmir, în Turcia), la negustorie. Nu-l mai ține la capre, la ciobănie pentru că era un copil isteț.
Și fiul ascultă și-ntreabă: tată, dar ce este negustoria, comerțul? Păi, să furi tu înainte să te fure altul. Tatăl i-a răspuns înțelept, nu?
Cam asta s-a întâmplat și cu Grecia și Uniunea Europeană, dar în România posttotalitară, nu?
Un hoț nu poate să creadă că celălalt nu e hoț
Reporter: Ați furat?
Aurora Liiceanu: Lucram în cercetare. Ce aveam să fur? Bine, pot mărturisi că ne dădeau caiete și creioane și le luam pentru fiul meu la școală. Dar e un furt? E transfer de obiecte, nu? Furtul, în psihologie, este asociat cu teoria personalității implicite. Un om îl percepe pe celălalt folosind reperele lui. Un hoț nu poate să creadă că celălalt nu e hoț.
Reporter: Cum stăm la educație?
Aurora Liiceanu: Educația financiară la români e zero, educația sexuală la români e zero. Educația juridică la noi e zero.
Dacă pui un licean să-ți spună ce e impozitul habar n-are, dacă-l pui să facă o cerere la primărie sau la bancă habar n-are. Tot ce ține de “animalul social” la noi e zero, și nici părinții nu se preocupă.
Am încercat să fac educație financiară fiului meu care a venit odată acasă cu un soldățel de plastic și el a dat la schimb o mașinuță chinezească.
Nu mi-a prins bine, m-am dus la magazin cu el de mână și am întrebat-o pe vânzătoare: vă rog, cu cât costă mașinuța asta, câți soldați pot cumpăra? Vânzătoarea spune: tot raftul. Și atunci i-am spus fiului. Vezi? Este greu să explici copilului că a fost păcălit, că nu s-a chivernisit. Cuvântul ăsta chiverniseală a dispărut demult. A nu te întinde mai mult decât e plapuma.
Trăim cu o struțocămilă
Reporter: V-ați întins mai mult decât vă era plapuma?
Aurora Liiceanu: Am avut o bursă în America. Mi-a spus o prietenă la care mersesem în vizită: eu trăiesc în prosperitate artificială. Ce-i aia? Am întrebat-o eu.Uite așa. Frigiderul nu-i al meu, patul nu-i al meu, mașina nu-i a mea. Casa nu-i a mea. Adică? Plătesc rate. Am râmas de atunci cu gândul ăsta. Și într-o anchetă sociologică în Maramureș am întrebat chestia asta: ce faci când vrei un frigider? Răspunsul? Adun bani și cumpăr. Eu montată pe ideea americană am insistat. Mi s-a spus: cum așa, păi, n-aș putea să dorm și să fiu dator. Asta e mentalitatea noastră. Nici nu-ți place să stai în lucru care nu-i al tău. Ori, acum, lucrez pe niște sondaje și văd răspunsurile. Oamenii spun că economisesc bani pe 6 luni, dar fac și credite. E o struțocămilă.
Doctor în psihologie, a lucrat în cercetare şi a predat psihologie la diferite universităţi din Bucureşti, dar şi la UQAM (Canada) sau EHESS (Franţa). În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeaşi autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucşoara şi rezistenţa din munţi (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru poveşti (2010, 2011), La taifas (2010, 2012, 2016), Viaţa nu-i croită după calapod (2011), Cuvinte încrucişate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminităţii (2013), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013), Soacre şi nurori. La cine este cheia? (2014), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îţi şopteşte la ureche. Primele iubiri (2015, 2016), Ea şi El. Biografia unei relaţii (2016) şi Madlena (2017).
CITESTE interviurile campaniei de educatie financiara PERSPEKTIVA:
Antropologul Vintila Mihailescu: Imaginatia a facut istoria omului si a banului sau
Romania inapoiata, care dezvolta bazaconii: „Granarul Europei”, asuprirea straina ne-a oprit dezvoltarea, Ceausescu reformatorul
INTERVIURILE HotNews.ro