Sari direct la conținut

Gabriela Firea, mesaj feminist, în timp ce era flancată de liderii PSD la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei

HotNews.ro
Gabriel Firea și Marcel Ciolacu, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Gabriel Firea și Marcel Ciolacu, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Gabriela Firea și-a depus oficial candidatura la Primăria Generală a Municipiului București, duminică, alături de liderii PSD, în timp ce purta un tricou negru cu un mesaj feminist.

Gabriela Firea, îmbrăcată cu un tricou negru pe care scria „Behind every great woman are great women” ( În spatele fiecărei femei de succes se află femei de succes, n.r.), flancată de social-democrați, majoritatea bărbați, a făcut declarații în curtea Biroului Electoral, după ce și-a depus oficial candidatura pentru cursa electorală din București.

FOTO: INQUAM Photos / Octav Ganea

„Sunt o feministă convinsă și am vrut sa aduc un omagiu bucureștencelor care m-au votat în urmă cu trei ani și jumătate și vreau să le asigur de tot suportul meu. Acesta este simbolul și nicidecum o altfel de conotație”, a declarat Firea.

Mai mulți lideri PSd au fost alături de Firea la BEC, luând cuvântul la rândul lor pentru a critica actuala administrație locală: Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu, Liviu Negoiță, Mihai Tudose, Radu Hopincă, Daniel Băluță. Câteva femei erau în rândurile din spate.

Firea a criticat modul în care a administrat orașul Nicușor Dan.

„În acești ani, norocul a fost doar pentru două sectoare care au avut primari destoinici, Robert Negoiță la Sectorul 3 și Daniel Bălută la Sectorul 4, care au făcut diferența și tot mai mulți bucureșteni vor să se mute în aceste sectoare pentru că ce se întâmplă în celelalte nu e normal, nu este demn de o capitală europeană. Vorbim de intersecții semaforizate și smartcity, dar avem șobolani, gropi, există mizerie și gunoaie. Evul mediu ca să caracterizez doar într-o singura sintagmă”, a spus Firea.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu i-a promis Gabrielei Firea că o va susţine necondiţionat în demersurile şi proiectele pe care le are pentru Bucureşti.

Nicușor Dan ar câștiga alegerile pentru Primăria Generală cu 31% din voturi, în timp ce Gabriela Firea, candidata PSD proaspăt intrată în cursă, s-ar clasa pe locul secund cu 24 de procente, urmată de Cristian Popescu Piedone (PUSL), cu 20%, potrivit unui sondaj Avangarde publicat duminică, făcut la comanda PSD, primul după retragerea medicului Cătălin Cîrstoiu și decizia coaliției de a merge pe candidaturi separate.

Conferința PSD, perturbată de Marian „Ceaușescu”

Activistul Marian „Ceaușescu” Moroșanu a perturbat începutul conferinței de presă organizată de PSD, întrebând-o pe Gabriela Firea de ce merită să fie din nou votată de bucureșteni.

În timp ce striga peste gardul de la Biroul Electoral, activistul a fost rugat de persoane care asistau la declarații să nu mai țipe.

„Lăsați-mă, dom’le, să mă exprim liber”, a spus Marian Moroșanu. Un jandarm i-a spus să o facă, dar cu un ton mai calm.

Activistul a fost supărat că jandarmii nu îl lăsau să se exprime. Oamenii legii l-au întrebat „ce desfășăoară” lângă gardul de la sediul BEC și i-au spus să nu mai ridice vocea.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro