Sari direct la conținut

LIVE Război în Ucraina – ziua 598: Hamas îl laudă pe Putin / Armata rusă suferă pierderi uriașe pe front / Luptele continuă în jurul Avdiivka, care este „complet în flăcări”, unde Moscova desfășoară „o nouă ofensivă”

HotNews.ro
Război în Ucraina, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Război în Ucraina, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

​​Luptele pe frontul de est, la Avdiivka, au intrat într-o cincea zi, în vreme ce Rusia încearcă să recâștige inițiativa în cea mai mare ofensivă din ultimele luni. Ucraina susține că a respins peste 20 de atacuri în ultima zi în jurul orașului, în timp ce rezerviști ucraineni ar fi fost trimiși pentru a consolida apărarea.

Principalele informații despre războiul din Ucraina, ziua 598, LIVETEXT:

23:27Armata Rusiei a continuat sâmbătă atacurile aprige asupra orașului Avdiivka din estul Ucrainei, cu bombardamente atât de puternice încât echipajele de urgență nu au putut recupera morții din clădirile distruse, a declarat un oficial local. A fost a cincea zi consecutivă de atacuri asupra orașului din inima industrială a Ucrainei, Donbas, punctul central al invaziei vecinului său de 19 luni de către Moscova.

21:27Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a spus, într-un mesaj transmis sâmbătă seara, că o treime din teritoriul Ucrainei este plin de mine și obuze neexplodate.

20:08Ministrul de Finanțe al Ucrainei spune că partenerii țării oferă mai greu sprijin financiar, pentru că „ei ar dori să uite de război”, în contextul creșterii tensiunilor geopolitice.

„Văd multă oboseală, văd multă slăbiciune în rândul partenerilor noștri, ei ar dori să uite de război, dar războiul este încă în desfășurare, la scară largă”, a spus ministrul, conform Reuters.

17:58Guvernatorul regional al Donețkului, Ihor Moroz, a declarat sâmbătă că bombardamentele rusești asupra așezărilor civile au rănit 22 de persoane în ultimele 24 de ore, 21 la Pokrovsk și unul la Avdiivka, conform Al Jazeera.

17:00Rusia este posibil să-și fi întărit postura defensivă pentru flota de la Marea Neagră, susține Ministerul Apărării din Marea Britanie. Rușii ar fi mutat în zone ca Novorossiisk nave și submarine cu rachete de croazieră, scrie BBC.

16:19Forțele rusești au lansat un atac cu rachete asupra satului Bahatyr, în regiunea Donețk, ucigând un băiat de 11 ani și rănindu-l pe fratele său de șase ani, a anunțat Poliția Națională ucraineană, transmite The Kyiv Independent.

Mama lor, în vârstă de 31 de ani, a suferit, de asemenea, răni când armata rusă a lovit satul folosind lansatorul de rachete multiple Smerch.

Atacul a avariat 20 de case, o biserică, o școală, mașini civile și o rețea electrică, a scris Poliția Națională pe Telegram.

„Unii oameni au reușit să se ascundă în subsoluri în acel moment, în timp ce alții au supraviețuit în mod miraculos sub ruinele propriilor case”.

Hamas îl laudă pe Putin

14:52Luptele de-a lungul porțiunii nordice a frontului de est al Ucrainei s-au „înrăutățit semnificativ” în ultimele zile, a declarat sâmbătă comandantul forțelor terestre ale Kievului, generalul Aleksandr Sîrski, transmite Reuters.

14:22În ultimele 24 de ore, au intrat România 95.900 de persoane, dintre care 8.988 de cetăţeni ucraineni, potrivit IGPF.

Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 13.10.2023, ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 6.354.718 cetăţeni ucraineni.

13:27Rusia a declarat sâmbătă două drone au fost doborâte deasupra Mării Negre de apărarea antiaeriană care a funcţionat la Soci, în sudul ţării, transmit AFP și Agerpres.

12:31Rusia vrea să ocupe întreaga regiune Donețk până la sfârșitul anului. a declarat la Ukrainske Radio., Vitalii Barabash, șeful administrației militare a orașului Avdiivka, potrivit Ukrainska Pravda.

„Ei au stabilit o altă dată pentru atingerea granițelor administrative ale regiunii Donețk. Acum este 31 decembrie. Adică, până la sfârșitul anului, au primit sarcina de a ajunge la granițele administrative ale regiunii Donețk.

Ei înțeleg că, dacă vor captura terenul înalt din Avdiivka, le va fi mai ușor să ajungă la Pokrovsk și așa mai departe. De aceea, Avdiivka este extrem de importantă pentru ei”.

Barabash a mai spus că rușii pur și simplu „șterg Avdiivka de pe fața pământului”.

10:47Hamas îl laudă pe Putin

Hamas a declarat sâmbătă dimineață că salută „eforturile neobosite ale Rusiei” menite să oprească agresiunea Israelului împotriva teritoriului, într-un comunicat de presă al grupării militante islamice care guvernează Gaza, citat de CNN

„(Apreciem) poziția președintelui rus Vladimir Putin în ceea ce privește agresiunea sionistă în curs de desfășurare împotriva poporului nostru și respingerea asediului din Gaza, tăierea ajutoarelor și luarea în vizor a civililor de acolo”, se arată în declarație.

Miercuri, președintele rus Vladimir Putin a îndemnat ambele părți implicate în luptele dintre Israel și Hamas să „minimizeze sau să reducă la zero” numărul victimelor civile, iar vineri, Ministerul de Externe de la Moscova a făcut apeluri similare la calm.

Declarațiile lui Putin vin în contextul în care Rusia continuă o campanie nemiloasă împotriva Ucrainei și este investigată de Curtea Penală Internațională pentru crime împotriva umanității.

Pierderi semnificative pentru ruși în luptele de la Avdiivka

10:31Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională, John Kirby, spune că asaltul rusesc asupra Avdiivka reprezintă o „nouă ofensivă”, arătând că Moscova nu este deloc pregătită să renunțe la campania sa, dar s-a declarat încrezător că armata ucraineană va învinge forțele rusești, potrivit The Guardian.

Analistul militar Serhii Zgureț a declarat că Avdiivka a rezistat atacurilor rusești în 2014, când separatiștii finanțați de Rusia au cucerit mari porțiuni din teritoriul ucrainean. De atunci, zona a fost fortificată.

„Toate atacurile rusești s-au soldat cu pierderi semnificative pentru ei”, a spus el.

În Avdiivka, Vitaliy Barabash, șeful administrației militare a orașului, a declarat pentru televiziunea națională ucraineană: „Luptele continuă de patru zile consecutive”.

„Ei au rezerve substanțiale de personal și echipament. Avdiivka este complet în flăcări. Ei trag, folosind tot ce au. Spitalul este din nou sub tir, la fel ca și clădirile administrative și centrul nostru de voluntari”.

09:50 Rusia a pierdut 286.890 de soldați în Ucraina de la începutul invaziei sale la scară largă, la 24 februarie anul trecut, potrivit Statului Major General al forțelor armate ucrainene.

Acest număr include 970 de pierderi suferite de forțele rusești doar în ultima zi.

Ucraina nu a mai raportat de ceva vreme pierderi atât de mari suferite în 24 de ore în rândul armatei ruse.

09:31Forțele rusești s-au confruntat cu o serie de „eșecuri” în asaltul lor împotriva orașului Avdiivka, aflat în prima linie a frontului în regiunea Donețk, susține Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în cea mai recentă analiză.

08:50Ungaria se străduieşte să aibă cu Rusia o cooperare bazată pe respect reciproc, în scopul afirmării interesului naţional, chiar şi în circumstanţele geopolitice actuale, a scris ministrul ungar de Externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Sinteza ultimelor evoluții în războiul Rusia -Ucraina

  • Rusia a reținut trei avocați ai liderului opoziției, Alexei Navalnîi, pe fondul presiunii crescânde asupra criticilor Kremlinului. Mutarea a fost o încercare de a-l „izola complet pe Navalnîi”, a declarat apropiatul său Ivan Zhdanov pe rețelele de socializare.
  • SUA au susținut că Coreea de Nord a livrat Rusiei peste 1.000 de containere cu echipament militar și muniție pentru războiul din Ucraina.
  • Vladimir Putin a respins ideea că Rusia a atacat o conductă de gaz între Finlanda și Estonia și a sugerat că astfel de afirmații au fost făcute pentru a distrage atenția de la ceea ce, a spus el, ar fi un atac occidental asupra Nord Stream.
  • Liderii UE reuniți vor cere „progres decisiv” în ceea ce privește utilizarea activelor rusești înghețate ca sancțiuni pentru a ajuta Ucraina.
  • Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și prim-ministrul olandez Mark Rutte au promis vineri să îmbunătățească apărarea antiaeriană a Ucrainei și să sporească securitatea unui „coridor umanitar” pentru exporturile de cereale.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro