Sari direct la conținut

Mihai Tudose la sosirea la sedinta CEx: Nu se poate vorbi de autonomia unei bucati din Romania. Despre asta a fost vorba, nu de spanzurat oameni / M-am referit la mandatele autoritatilor

HotNews.ro
Mihai Tudose, Foto: Agerpres
Mihai Tudose, Foto: Agerpres

Premierul Mihai Tudose a afirmat, luni, la sosirea la sediul PSD, pentru sedinta CEx al partidului, ca „Prima zi la Palatul Victoriei este prima din ultimele.” In ceea ce priveste declaratiile sale de saptamana trecuta, Tudose a declarat ca „Imi mentin foarte clar pozitia ca roman. Nu se poate vorbi de autonomia unei bucati din Romania. Despre asta a fost vorba, nu de spanzurat oameni.”

Primul ministru afirmase saptamana trecuta, la Romania Tv, vorbind despre rezolutia privind autonomia Tinutului Secuiesc, semnata la Cluj-Napoca de cele trei formatiuni politice maghiare (UDMR, PPMT si PCM), ca „Am transmis ca daca steagul secuiesc va flutura pe institutiile de acolo, toti vor flutura langa steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui.”

Mihai Tudose le-a spus luni ziaristilor ca doreste sa isi „nuanteze” declaratia facuta miercuri, si care a fost „gresit inteleasa”.

„Imi mentin foarte foarte foarte clar pozita ca nu e negociabila, sub nicio forma, nici macar amiabil, integritatea teritoriala a Romaniei”, a spus primul ministru.

Insa, atunci cand a fost vorba despre oameni care vor „flutura” langa steagul Tinutului Secuiesc, „m-am referit la autoritatile statului care trebuie sa aplice legea” si la faptul ca „mandatele lor vor flutura” langa steag, a sustinut Mihai Tudose.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro