Tulcea: Sedinta de urgenta a autoritatilor locale pentru a decide cum vor fi inlocuite cele 15 autobuze care au ars joi noapte
Autoritatile locale din municipiul Tulcea se vor intruni, vineri dimineata, intr-o sedinta de urgenta, pentru a gasi o solutie in vederea inlocuirii mijloacelor de transport in comun distruse in incendiul izbucnit la societatea Transport Public SA. Primarul Constantin Hogea a declarat, pentru Agerpres, ca sedinta va avea loc la ora 9,00 si ca in timpul acesteia se va decide numarul mijloacelor auto care vor fi inchiriate pentru a deservi populatia orasului.
„Intr-o prima evaluare, sapte autobuze ar fi suficiente pentru asigurarea transportului in comun in municipiu si inteleg ca deja adjunctul directorului societatii Transport Public SA a plecat la Constanta pentru a discuta cu colegii de acolo in vederea inchirierii unor autobuze”, a spus Hogea.
El a afirmat ca, vineri dimineata, societatea Transport Public SA a scos pe trasee 11 autobuze.
In ceea ce priveste incendiul care a afectat hala de reparatii a societatii din subordinea Consiliului Local al municipiului, Constantin Hogea si-a exprimat speranta ca imaginile video surprinse de camerele de filmat instalate in hala vor ajuta autoritatile in stabilirea cu exactitate a cauzei evenimentului.
Potrivit sursei citate, mare parte din mijloacele auto afectate de incendiu are asigurare CASCO.
Un numar de 15 autobuze si un microbuz, adica circa 50% din parcul de autovehicule al societatii Transport Public SA din orasul Tulcea, au fost distruse in noaptea de joi spre vineri, in urma unui incendiu izbucnit in hala societatii.