Q Magazine va primi 47.000 de lei de la Primaria Sectorului 5 din Bucuresti pentru o suta de albume dedicate centenarului Unirii
Primaria Sectorului 5, condusa de Daniel Florea, va plati 47.000 lei revistei Q Magazine, editata de Babilon Press, pentru editarea a o suta de albume”Romani de Centenar”. La societatea comerciala Babilon Press sunt actionari Floriana Jucan (90%) si Petra Obretin (10%), potrivit datelor de la Registrul Comertului.
„Anul 2018 reprezinta Centenarul statului roman si revista Q Magazine, editata de SC Babilon Press SRL, va marca acest moment aniversar printr-un album intitulat „Romani de Centenar”, in care am invitat 100 de personalitati ale lumii culturale, politice, sportive, diplomatice si din mediul de afaceri, sa descrie in cateva cuvinte ce au insemnat acesti o suta de ani pentru Romania. Au raspuns invitatiei noastre de la Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul BOR, Generalul Nicolae Ciuca, Seful Statului Major General, Sorin Ducaru, Asistentul Secretarului General al NATO, sportivi precum Nadia Comaneci, Gheorghe Hagi, Ilie Nastase, scriitori precum Norman Manea, Radu Ioanid, interpreti precum Grigore Lese, Maria Ciobanu, Sofia Vicoveanca, antreprenori precum Bibiana Stanciulov, Ionut Budisteanu, pana la fostii presedinti ai Romaniei, prim-ministrii acesteia in diferite perioade, scriitori, diplomati, academicieni, sportivi, cercetatori, artisti, muzicieni, antreprenori etc. O lista completa poate fi pusa la dispozitia celor interesati. Albumul este ilustrat cu fotografii reprezentative pentru Romania, precum inventii, peisaje, obiective turistice, traditii, momente istorice, arhetipuri, romani de Nobel etc…”, se arata in anuntul publicat pe site-ul de achizitii publice.
Albumul are 240 de pagini, este tiparit atat intr-o versiune bilingva romano-engleza, cat si intr-o alta versiune romano-franceza, si este asezat intr-o cutie de aceeasi culoare ca si coperta, pe care este serigrafiata „Coloana infinitului” a lui Constantin Brancusi, potrivit sursei citate.
Achizitia a fost semnalata pe pagina de Facebook Banii nostri.